mai 20, 2024 RomaniaEnglishRussia

După nebunia liberalizării pieței energiei, consumatorii urmează să se confrunte cu nebunia nemulțumirilor urmare a facturilor mari la energie

sdr_soft

Procesul de liberalizare a gazelor, dar mai ales al energiei a adus haos pentru consumatori. Într-un fel sau altul aceștia vor ajunge în piața concurențială. Lipsa de pregătire a autorităților pentru acest moment care urmează, vor aduce în curând un alt haos, cel al nemulțumirilor urmare a clauzelor contractuale din contractele semnate de consumatori.

Nebunia va începe cu facturile lunii ianuarie 2021, care se primesc în aceste zile de către 5,7 milioane de români și care vor aduce costuri mai mari cu până la 26% în facturile de energie electrică și multă revoltă – după ce în luna ianuarie, au primit asigurări de la autorități că se ”prelugește perioada până la care pot încheia contracte”, că vom avea o perioadă de ”tranziție”, că se ”amână” etc. și o dată cu primirea facturilor constată că toate acestea au fost neadevărate.

Asociația Energia Inteligentă a solicitat în mod continuu protejarea consumatorilor de energie electrică și a prezentat soluții prin care aceștia să nu devină, doar victima creșterii incorecte a prețului la energie, toate rămânând fără ecou:

Liberalizarea pieței de energie electrică – nu trebuie să intre în faza de uitare

Scrisoare deschisă: Românii nu trebuie să mai fie bătaia de joc a instituților statului

Criză pe piața de energie electrică? Majoritatea consumatorilor de energie urmează să primească energie de Ultimă Instanță din 1 ianuarie 2021!

Liberalizarea pieței de energie, Prin Noi Înșine. Momentul pentru adevăruri

Eliminarea haosului de pe piața energiei electrice necesită o amânare urgentă a procesului de liberalizare

România trebuie să reducă Sărăcia Energetică la jumătate până în anul 2030, pentru a nu ajunge ca în anul 2050 jumătate din populația României să fie în Sărăciei Energetică

Diferența între Prețul din Serviciul Universal și cea mai mică ofertă din piață

Diferența între Prețul din Serviciul Universal și Prețul celei mai mici oferte a furnizorului actual

Oferta cea mai mică și discounturile promise de Electrica Furnizare, aduce prețuri mai mari cu până la 10% față de prețurile din anul 2020 și cu până la 15% mai mari față de cea mai bună ofertă din piață

7 Sfaturi pentru consumatori în a 7-a zi a pieței libere de energie electrică

Pretul de Serviciu Universal si pretul Top 3 furnizori de energie electrica

Analiza corecta a ofertelor de pe Comparatorul de pret ANRE

Vom continua cu revolta consumatorilor care au trecut în piața concurențială în ultima perioadă și vor constata că unele au fost promisiunile de la ofertare și altele sunt clauze contractelor semnate,.

Lipsa prezentării în mod corect a clauzelor contractelor de furnizare sau chiar neprezentate clauzelor consumatorilor sau ascunse alambicat în contracte, oferte prezentate incomplet sau incorect, înțelegerea greșită a clauzelor contractului, percepții neregăsite în clauzele contractuale etc., vor aduce foarte curând noi nemulțumiri majore și în masă, care vor găsi din nou nepregătite autoritățile.

Procesul de liberalizare a pieței de energie început în anul 2012 prevedea în afară de creșterea prețului la gaze și energie (!), un proces complex de programe de informare a consumatorilor (Anexa 2 din Memorandumul de dereglementare a pieței de gaze semnat de Guvernul României, UE, Banca Mondială și FMI), alături de înființarea unei entități de soluționare alternativă a litigilor de pe piața energiei. În anul 2015 apare OUG 38, care reglementează înființarea unei astfel de entități de soluționare a litigilor în energie și responsabilizează Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri (denumirea ministerului în anul 2015 la momentul apariției legislație) de ducerea la îndeplinire a acestei cerințe.

Având în vedere prevederile Legii de soluționare a oricăror litigii OG 38/2015 stabilește că Autoritățile publice centrale și autoritățile administrative autonome  pot solicita Autorităților  să înființeze entități SAL.

SAL – este o structură care oferă soluţionarea unui litigiu printr-o procedură de soluționare alternativă a litigilor şi care poate funcţiona exclusiv în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în cadrul unei autorităţi publice centrale sau a unei autorităţi administrative autonome cu responsabilităţi în domeniul protecţiei consumatorilor. Singurul SAL din România, se găsește în domeniul bancar, se numește Centrul de soluţionare alternativă a litigiilor în domeniul bancar (https://csalb.ro/) . Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB) este o entitate juridică autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ, de interes public, cu personalitate juridică, înființată în baza Ordonanței Guvernului nr. 38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți, ce transpune la nivel național Directiva 2013/11/UE privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE.

Astfel, aceste SAL pot fi înființate exclusiv printr-o cerere depusă de o Autoritate Centrală sau Locală cu responsabilități în domeniul protecției consumatorilor.  Asociația Energia Inteligentă a înaintat propunerea realizării unui PPP, pentru a se realiza o entitate SAL care să ofere posibilitatea constituirii unei etități care să informeze, consilieze și soluționeze litigile de pe piața de energie, fără nici un răspuns.

Consumatorii vor trece printr-o noua criza legată de piața de energie, aceea a descoperirii clauzelor și prețurilor din contract. Nemulțumirile consumatorilor se vor lovi de lipsa posibilităților de a și rezolva litigie decât în instanță, o cale greoaie, scumpă și de durată.

Chiar dacă din nou va exista tendința autorităților să arate că este problema consumatorului și a furnizorului să și rezolve problemele. Însă avem o legislație specifică soluționării alternativă a litigilor, în vigoarede 5 ani care nu a fost aplicată si care ar putea sa ajute zeci de mii de consumatorii care in curand se vor confrunta cu unele din problemele liberalizării pieței de energie, aceea a unor clauze abuzive sau neprezentate corespunzător la momentul încheierii contractului și care vor fi percepute ca fiind abuzive.

RomaniaEnglishRussia