Genocidul asupra firmelor de construcții montaj conducte și echipamente gaze

Până în urmă cu 4 ani, România era țara din Europa de Est, care deținea cele mai multe firme de construcții montaj conducte de gaze și echipamente aferente, având colective specializate în operații de construire a conductelor de gaze în regim de șantier și dotări corespunzătoare.

Ridicarea și consolidarea unei firme de construcții montaj conducte competentă să execute lucrări de anvergură, cu echipamente care să funcționeze la presiuni ridicate, necesită un număr mare de ani, importante resurse materiale, dar mai ales importante resurse umane care să fie capabile să deruleze activități la un nivel calitativ ridicat, și dispuse la desfășurarea unei activități în condiții extrem de dificile așa cum sunt condițiile de șantier. Munca de șantier este una grea, iar frigul, noroiul sau praful îi transforma pe acesti oameni în adevărați creatori. Nu găsești mulți să facă această meserie. Indiferent cât de mult te împinge nevoia de bani să ajungi pe șantier dacă nu ai ceva special nu vei rămâne acolo. Iar acolo, în șantierele de construcții conducte de gaz și echipamente, dacă nu ai oameni care să lucreze în orice condiții, dar nu oricum ci la un nivel ridicat de calitate, riscurile sunt inimaginabile.  Oamenii aceștia odată împrăștiați în ”7 zări”, descoperă că pentru aceiași bani pot să aibă și ei o viață normală: căldură, familie etc., și nu-i mai aduci înapoi pe șantier. Iar să-i aduci pe alții la un nivel calitativ similar, șansele sunt mici.

Construcția unor importante lucrări de infrastructură, de către firme de top din domeniul construcții-montaj din România, a dovedit capacitatea lor, dar a determinat și upgradarea continuă a firmelor cu echipamente, tehnologie și know how.

O serie de activități din ultimii ani (între care la loc de frunte se găsește, refuzul cu anii a plăti lucrările realizate și recepționate de beneficiari, formulând diverse pretexte și blocându-se ulterior în instanțe) a determinat scoaterea rând pe rând a acestor firme de pe piață, intrarea lor în insolvență și prăbușirea unui sector de importanță aproape strategică pentru România. Cea mai mare pierdere pentru aceste firme, a fost pierderea personalului, cu o calificare ridicată, dar mai ales adaptat condițiilor de șantier. Dar această pierdere se translatează implicit și asupra firmelor din sectorul gazelor naturale, beneficiarele lucrărilor executate de acești constructori și s-a reflectat (și se va reflecta în continuare), în calitatea lucrărilor și mai ales în capacitatea de a mai realiza lucrări importante și înalt calitative în sectorul gazelor naturale. Majoritatea dintre aceste firme, au fost decapitate masiv prin plecarea personalului, astăzi chiar dacă ele nu au dispărut, mai au o capacitate reală de a funcționa de 20-30% din capacitatea inițială. Pericolul și mai mare este că chiar și așa, aceste companii mai pot supraviețui un număr limitat de timp, urmarea obligării reorientării (din considerentul de supraviețuire), acestor companii specializate pe lucrări cu gaze naturale (o substanță cu grad ridicat de periculozitate în exploatare după finalizarea lucrărilor de construcții montaj) către o brumă de lucrări aferentă unor altfel de lucrări (a căror cerințe calitative sunt inferioare lucrărilor din domeniul gazelor naturale) așa cum sunt aducțiunile de apă și diverse lucrările metalice sudate aferente construcției autostrăzilor sau a căilor ferate. Având în vedere că și aceste lucrări, în care s-au refugiat firmele de construcție, sunt pe cale de dispariție în lipsa unor noi proiecte de investiții, viitorul, nu mai departe de 2019, arată sumbru pentru firmele din domeniul construcții montaj conducte de gaze naturale. Numărul redus sau chiar lipsa proiectelor de investiții/reparații/reabilitări din sectorul de gaze, dar și din celelalte sectoare de activitate în care aceste firme s-au refugiat, ”decalibrarea” personalului de la cerințele de rigurozitate ale unei construcții care transportă sau distribuie gazele naturale, dispariția personalului ”aclimatizat” unor condiții dure cum sunt cele de șantier, duce rapid la dispariția definitivă și irevocabilă a acestui sector de activitate.

Pericolului dispariției firmelor de construcții montaj conducte, a firmelor de producere a echipamentelor din domeniul gazelor naturale etc., paradoxal (sau nu), apare înaintea demarării unora dintre cele mai mari proiecte de infrastructură în domeniul gazelor naturale:

• construcția conductei BRUA
• construcția conductei Tuzla – Podișoru
• construcția conductei Onești – Ungheni
• construcția conductei Ungheni-Chișinău
• construcția interconectării sistemelor de tranzit cu Sistemul Național de Transport
• reabilitarea SNT
• reabilitarea sistemelor de distribuție

Se impune astfel o întrebare, cine va construi, efectiv, infrastructura de gaze românească viitoare, adică peste 5000 de km de conducte proiectate a se construi sau necesar a fi reabilitate?