România și Serbia își concentrează eforturile pentru realizarea unui interconector de gaze naturale în contextul conflictului din Ucraina

În luna mai 2022, Zorana Mihaijlovic, Ministrul Energiei din Serbia, s-a întâlnit cu omologul român, Virgil-Daniel Popescu, pentru a discuta implementarea unor proiecte comune, progresele realizate în cooperarea în domeniul energiei regenerabile, precum și demararea unui proiect comun de infrastructură în domeniul gazelor naturale.

La momentul respectiv, Zorana Mihaijlovic a declarat că Serbia va pregăti designul și documentația tehnică pentru construcția unei conducte de gaze care va face legătura între Mokrin și granița cu România, în vederea conectării la sistemul de transport operat de Transgaz (gazoductul BRUA), însă până de curând nu au fost înregistrate progrese semnificative.

Cu toate acestea, în spiritul bunelor relații de vecinătate ce caracterizează relația dintre România și Serbia, cele două țări marșează din nou către realizarea interconectorului de gaze naturale, iar la orizont se întrevăd de această dată semne pozitive.

Un document recent publicat de SNTGN Transgaz SA, conținând proiecte strategice, evidențiază că autoritățile române sunt preocupate să dezvolte un parteneriat cu Serbia ce presupun realizarea interconectorului, pe coordonatele discutate la nivel înalt în luna mai 2022.

Interconectorul ar trebui să asigure joncțiunea dintre magistrala de transport gaze naturale „BRUA” și Nodul Tehnologic Mokrin din Serbia. Documentul cuprinde o serie de etape deja realizate de operatorul de transport, precum studiul de fezabilitate, proiectul tehnic și caietul de sarcini.

Se estimează că procedura de licitație pentru realizarea lucrărilor va demara undeva în anul 2026, iar valoarea proiectului este de aproximativ 56 milioane de euro, finalizarea fiind preconizată pentru anul 2028.

Proiectul constă în construirea unei conducte de interconectare pe direcția Arad – Mokrin cu o lungime de aproximativ 98 kilometri, din care 85,56 kilometri pe teritoriul României și 12,8 kilometri pe teritoriul Serbiei.

Sancțiunile adoptate de Uniunea Europeană împotriva Moscovei ca reacție la invazia din Ucraina determină Serbia să reducă dependența față de Federația Rusă și să identifice soluții alternative de achiziție pentru petrol și gaze naturale.

Serbia este unul din statele dependente într-o proporție covârșitoare de gazul rusesc, care nu a aderat la politica de sancțiuni a Uniunii Europene impuse Moscovei pe baza conflictului din Ucraina.

Totuși, luând în calcul pretențiile Serbiei de a accede în blocul comunitar, susținerea acestui proiect din partea decizionalilor sârbi este un semnal bun pentru liderii europeni, în condițiile în care ar reduce dependența Serbiei față de Rusia, prin diversificarea resurselor de aprovizionare cu gaze naturale ale țării, fiind pe aceeași viziune cu cea a Uniunii Europene care are în vedere să reducă dependența de combustibilii fosili din Federația Rusă.

Proiectul ar aduce beneficii atât pentru România, care și-ar întări rolul de partener de încredere ce poate oferi siguranță energetică în regiune, în condițiile în care Serbia va putea prelua gaze naturale din țara noastră, cât și de cealaltă parte, întrucât Belgradul și-ar putea diversifica resursele de aprovizionare, în acord cu liniile trasate de președintele Aleksandar Vucic.

Rămâne de urmărit dacă proiectul rămâne pe agenda executivului din Serbia ulterior votului din 26 octombrie al Parlamentului cu privire la un nou guvern, condus de aceeași Ana Brnabici, cu viziune pro-occidentală, dar cu un alt ministru al energiei, Dubravka Djedovic.

Un plus de relevanță strategică ar putea fi conferit proiectului în măsura compatibilizării elementelor de infrastructură cu hidrogenul, conferind astfel garanția utilizării sale și post 2050, anul neutralității climatice asumat de Comisia Europeană.

Cu ocazia unor proiecte de infrastructură de interes național recent anunțate, observăm deja recalibrarea strategiei de achiziții a SNTGN Transgaz SA, care urmărește achiziția de material tubular și echipamente compatibile cu hidrogenul.

Supletiv, perspectiva demarării producției offshore din perimetrul XIX Neptun – care poate nu întâmplător se suprapune cu data propusă pentru realizarea interconectorului Serbia – România, vor spori credibilitatea României în calitate de pol energetic regional.

Dezvoltarea radială a infrastructurii gaziere, în detrimentul proiectelor de transport liniare, unidirecționale, sunt specifice unei strategii mult mai bine corelate aspirației la statutul de hub energetic.

Importanța proiectelor de infrastructură gazieră

În pofida polarizării opiniilor la nivel european privind rolul gazelor naturale în tranziția energetică, remarcăm în continuare o efervescență regională pentru dezvoltarea infrastructurii gaziere.

Deciziile investiționale în această direcție nu surprind, în contextul în care, în continuare, gazele naturale dețin un rol pivotal în asigurarea securității energetice a continentului european.

Pe pagina oficială a Comisiei Europene 6 din 11 acțiuni subscrise consolidării securității energetice sunt dedicate direct sau indirect securității în aprovizionare cu gaze naturale.

România, parte din categoria statelor “like-minded”, se remarcă prin asumarea utilizării atât a gazelor naturale, cât și a energiei provenită din surse nucleare pentru realizarea unei tranziții energetice juste.

În iulie 2022, tentativa de eliminare a investițiilor în proiecte dedicate celor două tipuri de surse energetice de pe lista celor compatibile cu Taxonomia UE nu a reușit să obțină votul necesar al parlamentarilor europeni, obținând doar 278 de voturi.

Pentru a respinge normativul propus de Comisia Europeană ar fi fost necesare minim 353 de voturi.

În pofida acestor politici contrastante, rolul gazelor naturale în asigurarea securității energetice europene rămâne necontestat, aspect vizibil inclusiv la nivelul la nivelul RePowerEU.

De altfel, unul din cei doi piloni principali ai documentului programatic este dedicat diversificării surselor de aprovizionare cu gaze naturale, celălalt fiind arondat accelerării tranziției energetice.

La rândul său, proiectul de interconectare al României cu Serbia nu este o acțiune singulară menită să consolideze statul de jucător energetic relevant pe piața de gaze naturale.

Observăm deja succesul înscrierii pe lista a 5-a a Proiectelor de Interes Comun a depozitului subteran de gaze de la Bilciurești, care va primi 38 de milioane de euro pentru extindere, prin programul Connecting Europe Facility (CEF).

Complementar, România a anunțat și perspectiva unui terminal LNG plutitor în arealul offshore propriu, în fapt, o variantă reîmprospătată a fostului proiectul de import a gazelor naturale din Azerbaidjan, prin Georgia (proiectul AGRI).  

Reluarea cursei pentru titlul de hub de gaze naturale

Ne regăsim, în fapt, într-o permanentă cursă pentru statutul de hub de gaze naturale, iar aspirațiile europene în acest sens continuă să se manifeste mai mult sau mai puțin tacit.

După diminuarea, respectiv sistarea exporturilor de gaze naturale prin Nordstream 1 și 2 către Europa, remarcăm declarația de susține a lui Vladimir Putin în favoarea Turciei ca hub de gaze pentru aprovizionarea Europei.

După întâlnirea cu omologul său Recep Tayyip Erdoğan din a doua parte a anului 2022, Vladimir Putin și-a declarat ferm sprijinul în favoarea Turciei pentru substituirea Ucrainei ca țară de tranzit pentru gazul rusesc către Europa.

În același timp, prelungirea conflictului ruso-ucrainean, cuplată cu decizia fermă a Comisiei Europene de a se distanța în plan energetic de Federația Rusă, a generat recalibrarea strategiilor de aprovizionare europene.

Proiectul terminalului LNG al Poloniei din localitatea Gdansk va beneficia de aproximativ 20 de milioane de euro finanțare europeană prin CEF.

De cealaltă parte a continentului european, Franța și Spania reconsideră utilitatea proiectului MidCat, proiect menit a consolida fluxul de gaze naturale dintre cele două state membre.

Mai mult, proiectul este acum mai amplu, presupunând în perspectivă creșterea gradului de interconectivitate cu Portugalia și Germania, în condițiile în care Spania deține aproximativ 35% din capacitatea europeană de stocare a gazelor naturale lichefiate.

Inițial abandonat din rațiuni de ordin climatic, varianta nouă a proiectului MidCat presupune compatibilizarea sa cu gazele verzi, inclusiv cu hidrogen, reflectând astfel principiile stabilite în RePowerEU.

Oportunitatea României de a-și consolida statutul de hub de gaze regional

Evoluțiile geopolitice negative de la granița Europei vin însoțite și de perspectiva creșterii relevanței pentru România ca jucător important pe piața gazelor naturale.

Necesitatea implementării unor scheme suport la nivel european pentru a combate efectele crizei energetice, au presupus și resetarea, cel puțin parțială, a progreselor  înregistrate de statele membre în raport cu dezideratul de a avea o piață europeană unică și pe deplin liberalizată a gazelor naturale.

De urmărit este și mecanismul propus de Comisia Europeană pentru achiziția de gaze naturale în comun, respectiv în ce măsură implementarea principiilor propuse pentru redistribuirea volumelor între Statele Membre vor fi compatibile cu principiile de piață libere deja consacrate la nivelul comunitar.

Pentru România, această resetare presupune șansa recuperării decalajelor cu liberalizarea propriei piețe de gaze naturale, în contextul în care tentativele locale au înregistrat un traseu sinusoidal.

Pe de altă parte, sistarea rolului tradițional de țară de tranzit pentru gazele de sorginte rusească va atrage după sine scăderea importanței sistemului de tranzit ucrainean.

”The Brotherhood” reprezintă una din principalele artere gaziere care leagă Federația Rusă de Europa fiind, în același timp, și una din principalele puncte de descărcare a gazelor naturale în VTP hub-ul austriac.

Gazoductul traversează Ucraina, Slovacia, Austria, asigurând aprovizionarea Europei și, în măsura în care va înceta să fie utilizat, va diminua în timp relevanța VTP-ului austriac.

În plan pozitiv, această evoluție generează oportunități pentru România, în sensul recuperării decalajelor acumulate în raport cu ambiția sa strategică de a se irija ca hub energetic, cel puțin, pe componenta gazelor naturale.