
Asociația Energia Inteligentă organizează dezbaterea „Viitorul Transportului în Romania” care va avea loc joi, 23 martie 2023, orele 12.30 – 14.00. Evenimentul se va desfășura online și va fi transmis live pe pagina de Facebook Energia Inteligentă.
Atingerea obiectivului Uniunii Europene privind neutralitatea climatică până în 2050 este strâns legată și de subiectul transporturilor care, la nivel european, sunt responsabile pentru aproximativ o treime din emisiile de CO2. Transportul viitorului este unul dintre cele mai dezbătute subiecte atât în Europa cât și în România, discuțiile concentrându-se pe atingerea țintelor de mediu într-o manieră echilibrată, care să contribuie totodată la creșterea economică și să susțină permanenta înnoire a parcului auto.
Pentru atingerea obiectivelor de mediu în sectorul transporturilor sunt necesare schimbări majore la nivelul producătorilor de autoturisme, ceea ce implica importante investiții in noi tehnologii, materiale, tipuri de alimentare și procese de producție mai puțin poluante, de aceea se impune susținerea industriilor prin politici de mobilitate în concordanța cu trendurile europene, dar și a clienților finali prin campanii de conștientizare și programe de stimulare a achiziționării de autoturisme care să susțină obiectivului de emisii net zero de carbon.
Tematica evenimentului abordează subiecte precum:
- Tendințe privind viitorul transportului la nivel european
- Noile directive europene în sectorul mobilității – oportunități de dezvoltare sau limitări pentru România?
- Provocări ale producătorilor de autoturisme – alinierea la noile standarde europene, aprovizionarea cu materii prime, menținerea unor costuri accesibile
- Eco-mobilitatea – tendințe în transportul individual la nivel european
- Programe și perspective pentru stimularea creșterii ponderii de mașini mai puțin poluante în parcul auto național
- Surse alternative de combustibil și infrastructura de încărcare pentru transportul individual și public
Pentru informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.
Persoană de contact: Monica David Telefon: 0723.999.995, email: monica.david@creativeandmore.ro.
More Stories
Hidrogen Verde – eveniment de prezentări și business networking
Viitorul Gazelor Naturale
Oportunități de Finanțarea a Tranziției
Impactul regulamentului UE privind emisiile de metan asupra industriei extractive de gaze din România