decembrie 6, 2024 RomaniaEnglishRussia

Despre Proiecte de Referinţă în Industria Gazelor Naturale – Partea a II-a

“Marile construcții recunoscute ca simbol al forței și măiestriei gândirii umane, cum ar fi gigantul turn Eiffel sau cel al televiziunii din Moscova, mărețele poduri suspendate, sau la noi, lucrări ca podul de la Cernavodă, barajele de la Argeș și Porțile de Fier constituie prilej de meditație și impun respect și admirație. Pentru Intreprinderea de Construcții și Montaj Conducte Magistrale Brașov constituie o mândrie faptul că, pe fundalul celor mai mari lucrări românești, am mai amplasat una – traversarea râului Siret la Cosmești – unicat în țară prin caracteristicile sale: lungime totală 685 m, lungime suspendată 430 m, înălțime piloni 40 m, greutate portantă 200 tf, cantitate beton în fundații 4000m³. Această lucrare de artă, adevărată “țesătură de păianjen” care se remarcă prin stil și măreție, a necesitat din partea formației de constructori multă inițiativă, curaj, pricepere și spirit de echipă. Prezentul album vă derulează aspecte din fazele de montaj și finale ale lucrărilor de la Cosmeşti, ca un dialog despre intreprindere și preocupările sale”.

2017.02.22 FLA - Despre proiecte de referinta in industria gazelor naturale 03 Foto 01-2

Cu câteva zile în urma am avut ocazia să răsfoiesc un album foto personal realizat în cursul anului 1973, pe parcursul perioadei de realizare a celei mai spectaculoase traversări aeriene a unui curs de apă cu o conductă magistrală de transport gaze naturale. Așa cum este amintit mai sus este vorba de “Traversarea aeriană a râului Siret la Cosmeşti”, parte componentă a magistralei de transport gaze naturale EST II DN600-DN800 Coroisânmartin-Băţani-Oneşti-Tecuci-Şendreni, în lungime de 315 km, parte a Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale din România.

Întrebarea firească care apare este: “Ce anume face o traversare atât de spectaculoasă?”. Răspunsul este: suspendarea pe cabluri a două conducte din oţel X60 (L415) cu diametrul exterior de 0,609 metri şi grosimea peretelui de 8,74 mm, corespunzator unei presiunii maxime de operare de 45 barG, pe o lungime totală de 685 metri, fiecare fir, fără piloni de susţinere în albia minoră a râului Siret!

Masa totală a celor două conducte este de aproximativ 200 tone, echivalentă cu cea a 150 autoturisme Dacia Duster.

La aceasta se adaugă faptul că întreaga lucrare a fost realizată cu un inventar de echipamente modest (a se vedea în fotografiile de mai jos macaralele şi podeţele de lucru utilizate), dar cu personal cu vastă experienţă comună care mai realizaseră astfel de traversări, mai mici ca dimensiuni, din care amintesc:

  • Traversare aeriană a râului Ialomiţa la Coşereni în lungime de 210m cu conducta DN500 Silişitea-Bucureşti
  • Traversare aeriană a râului Olt la Făgăraş în lungime de 150m cu conducta DN600 Coroisânmartin-Paltin
  • Traversare aeriană a râului Buzău la Mihail Kogălniceanu în lungime de 100 m cu conducta DN500 Siliștea-Brădeanu-București
  • Traversare aeriană a râului Mureș la Sânmarghita în lungime de 110 m cu conducta DN600 Band-Băcia;

Trebuie amintiți aici ing. Dumitru Anghel, ing. Capbătut Vasile, maistrul Haragîş Nicolae, ing. Petrici Gheorghe, ing. Tufescu Mihai, toţi membrii ai echipei I.C.M.C.M. Brașov.

2017.02.22 FLA - Despre proiecte de referinta in industria gazelor naturale 03 Foto 02-2

Din păcate literatura de specialitate, aminteşte puţine informaţii sau criterii tehnice referitoare la proiectarea, realizarea sau urmărirea în exploatare a traversărilor cursurilor de apă în soluţie suspendată pe cabluri. Unul din motive în constituie faptul că proiectele unor astfel de construcţii speciale sunt complexe, caracteristice fiecărui caz.

Calculele de proiectare iau în considerare elemente statice, dar şi dinamice, aleatoare din punct de vedere al încărcărilor: greutate zăpadă şi gheaţă, viteza vântului şi în special al acţiunilor cauzate de cutremure. Aceste particularităţi oferă traversării suspendate marele avantaj al unei flexibilităţi deosebite, în condiţii diferite şi multiple de încărcare, motiv pentru care astfel de construcţii pot fi considerate proiecte de referinţă.

2017.02.22 FLA - Despre proiecte de referinta in industria gazelor naturale 03 Foto 03-2

2017.02.22 FLA - Despre proiecte de referinta in industria gazelor naturale 03 Foto 04-2

2017.02.22 FLA - Despre proiecte de referinta in industria gazelor naturale 03 Foto 05-2

2017.02.22 FLA - Despre proiecte de referinta in industria gazelor naturale 03 Foto 06-2

2017.02.22 FLA - Despre proiecte de referinta in industria gazelor naturale 03 Foto 07-2

2017.02.22 FLA - Despre proiecte de referinta in industria gazelor naturale 03 Foto 08-2

2017.02.22 FLA - Despre proiecte de referinta in industria gazelor naturale 03 Foto 09-2

2017.02.22 FLA - Despre proiecte de referinta in industria gazelor naturale 03 Foto 10-2

PS: Am avut plăcuta surpriză în cursul zilei de astăzi să citesc câteva cuvinte despre o construcție apropiată ca structură celei menționată mai sus și pusă în funcțiune în urmă cu 40 ani. Este vorba de pasarela pietonală suspendată peste râul Târnava Mare la Mediaș, rod al schimbului de experiență între proiectanți și constructori din Mediaș și din Brașov. Mai multe detalii găsiți aici:http://www.mirceahodarnau.ro/remember-testarea-pasarelei-de-peste-raul-tarnava-mare/

RomaniaEnglishRussia