Deciziile populiste luate de oameni numiți politic în instituții din sectorul energetic și nu numai, urmează să ne coste foarte mult în viitor. Chiar dacă acești oamenii vor pleaca din aceste funcții, în care sunt plătiții cu sute de mii de euro anual, românii vor rămâne să platească deciziile lor eronate.
În anul 2020 se modifica legea energiei și a gazelor cu scopul de a se realiza racordarea gratuită la rețelele de gaze naturale, a cărei consecință s-a văzut în anul 2024 când au crescut tarifele de transport cu peste 170% și cele de distribuție cu peste 100%. (detalii aici)
Anul acesta ANRE a refuzat recunoașterea unor investiții realizate de operatori, încălcând legislația existentă pe motivul ”că ar crește prețurile!!!”. Dar această decizie populistă, va avea ca efect, după acțiunile din instanță ale operatorilor, cel mai probabil creșterea tarifelor urmare a necesității recuperării acestor investițiilor nerecunoscute, la care se vor adăuga alte costuri determinate de dobânzi și alte accesorii.
Curtea Constituțională a decis pe data de 7 noiembrie 2024, că suprataxarea producătorilor de energie electrică, decisă prin OUG 27/2022, este neconstituțională. În opinia noastră Statul a încasat cca 27 miliarde lei în ultimii 2 ani (5,43 mld euro), la care s-ar putea adăuga dobânzi de încă cca 3 mld lei (0,6 mld euro).
Curtea Constituțională (CCR) a decis că supraimpozitarea producătorilor de energie electrică, prin impunerea în 2022 a așa-numitei contribuții la Fondul de Tranziție Energetică, constând în veniturile suplimentare ale acestora rezultate din tranzacții angro de vânzare la prețuri de peste 450 lei/MWh (prag redus între timp la 400 lei/MWh), contravine Legii fundamentale a țării.
Conform deciziei CCR: ″În esență, Curtea a reținut că prevederile legale criticate, care impun obligativitatea achitării contribuției la fondul de tranziție energetică de către anumiți producători de energie electrică, nesocotesc, în principal, principiul așezării juste a sarcinilor fiscale, consacrat de art. 56 din Constituție, și dispozițiile art. 45 din Legea fundamentală referitoare la libertatea economică și libera inițiativă, afectând concurența loială și descurajând producția de energie din surse regenerabile″
Această decizie a CCR din momentul publicării va produce efecte, în sensul în care ”se taie” o importantă sursă de finațare a bugetului și a acoperirii subvențiilor la gaze și electricitate. Pe lângă faptul că furnizorii reclamă că mai este de achitat cca 2 miliarde de lei, subvenții restante din anul 2023, începând din această toamnă creșterile de preț de pe piața de gaze și energie face necesară din nou plata de subvenții la gaze și energie pentru furnizori. Astfel, o mare întrebare se desprinde: Cum va achita statul aceste subvenții la gaze și energie în următoarele 5 luni și a celor istoricem după decizia Curții?
Deschiderea unor procese în instanță de către firmele din energie care au fost obligate să achite aceste supraimpozite ilegale (conform Curții Constituționale), probabil vor duce la necesitatea plății acestor sume, dar mai ales la necesitatea obținerii resurselor necesare. Creșterea prețurilor la gaze și energie este una din puținele moduri de a obține aceste fonduri.
Deciziile populiste de ieri, reprezintă cauza creșterii prețului de mâine.
More Stories
UE riscă creșterea importului de gaze mai scumpe, pentru a câștiga încrederea SUA
Populism și prețuri mai mari la gaze și combustibili
Creșterea ponderii importurilor de energie electrică mai mare ca niciodată în primele 8 luni ale anului
Furnizorii privați susțin plafonarea prețului la gaze și energie.