România este țara care riscă să piardă mai mult decât procesele de infringement în domeniul energiei

România nu se confruntă astăzi doar cu câteva proceduri de infringement în domeniul energiei. Problema reală este mult mai profundă, după aproape două decenii de apartenență la Uniunea Europeană, statul român continuă să trateze politica energetică prin măsuri excepționale, intervenții administrative și improvizații legislative, în timp ce Uniunea Europeană cere reguli predictibile, concurență și investiții.

Cele câteva dosare deschise de Comisia Europeană reprezintă doar partea vizibilă a aisbergului. În spatele lor se află o întrebare esențială, poate România să funcționeze într-o piață europeană a energiei sau continuă să creadă că problemele structurale pot fi rezolvate prin ordonanțe de urgență și control administrativ?

În ultimii ani, autoritățile române au justificat intervențiile în piață prin necesitatea protejării consumatorilor în contextul crizei energetice. Argumentul a fost legitim într-o anumită măsură. Însă ceea ce a fost conceput ca soluție temporară s-a transformat într-un model de guvernare. Plafonările, obligațiile de vânzare la preț fix, restricțiile indirecte asupra exporturilor și numeroasele modificări legislative au creat o piață tot mai puțin predictibilă.

Comisia Europeană a reacționat. Procedurile privind restricțiile asupra pieței gazelor și energiei electrice nu sunt simple dispute tehnice între Bruxelles și București. Ele vizează însăși filosofia pieței energetice europene: prețurile trebuie să fie formate liber, energia trebuie să circule liber, iar statele membre nu pot interveni permanent pentru a distorsiona concurența.

Din această perspectivă, România se află într-o poziție paradoxală. Pe de o parte, solicită investiții masive în producție, rețele și stocare. Pe de altă parte, transmite investitorilor semnalul că regulile jocului se pot schimba peste noapte. Nicio companie nu poate planifica investiții de miliarde de euro într-un mediu în care o ordonanță de urgență poate modifica radical condițiile economice ale unui proiect.

Mai îngrijorător este faptul că infringementurile existente ar putea fi doar începutul. În următorii ani, presiunea europeană se va muta dinspre controlul prețurilor către implementarea efectivă a tranziției energetice. Aici România este vulnerabilă.

Procedurile de autorizare pentru proiectele energetice sunt încă lente. Racordarea la rețea rămâne o provocare majoră. Capacitatea instituțională este limitată. Implementarea noilor reguli privind eficiența energetică și energiile regenerabile întârzie. În multe situații, problema nu mai este lipsa legislației, ci incapacitatea administrației de a o aplica.

Există și un risc mai puțin vizibil. Uniunea Europeană a început să acorde o atenție sporită integrității piețelor energetice prin noile reguli REMIT. Manipularea pieței, raportarea insuficientă a tranzacțiilor sau lipsa unei supravegheri eficiente pot genera noi conflicte cu Bruxelles-ul. România nu este încă în centrul acestor investigații, dar vulnerabilitățile există.

În realitate, cea mai mare problemă nu este posibilitatea unor amenzi europene. Amenzile pot fi plătite. Costul adevărat este pierderea credibilității. Fiecare infringement transmite investitorilor, instituțiilor financiare și partenerilor europeni că România are dificultăți în respectarea regulilor comune pe care și le-a asumat.

Iar energia este poate domeniul în care credibilitatea contează cel mai mult. Tranziția energetică europeană va mobiliza sute de miliarde de euro în următorul deceniu. Țările care oferă stabilitate și predictibilitate vor atrage investițiile. Cele care persistă în intervenționism și improvizație riscă să rămână la periferie.

După 22 de ani de la aderarea la NATO și aproape două decenii de apartenență la Uniunea Europeană, România ar trebui să depășească reflexul administrării prin excepții. Nu Bruxelles-ul este adversarul României. De cele mai multe ori, infringementurile reprezintă semnalul că sistemul intern nu funcționează suficient de bine.

Proceduri aflate în zona de risc (fără infringement individual confirmat)

Adevărata miză nu este evitarea unei scrisori de punere în întârziere sau a unui proces la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Miza este construirea unei piețe energetice moderne, competitive și predictibile, capabile să asigure securitate energetică și dezvoltare economică pe termen lung.

Dacă România nu va înțelege acest lucru, nu va pierde doar câteva litigii europene. Va pierde șansa de a deveni unul dintre actorii energetici importanți ai Europei. Iar acesta ar fi un cost infinit mai mare decât orice amendă impusă de Bruxelles.