decembrie 6, 2024 RomaniaEnglishRussia

Alimentarea cu gaze a Europei în pericol

Atunci când acțiunile nu se bazează pe realitățile din teren, știință și părerile experțiilor, lucrurile alunecă în extreme, din păcate consecințele întotdeauna sunt periculoase și costisitoare. Lecțiile din ultima perioadă ar trebui să ne schimbe abordarea și să dăm mai puțină atenției ”bla bla giștilor” și mai mult profesioniștiilor.

În vara anului 2024 a fost adoptat Regulamentul (UE) 2024/1787 al Parlamentului European și al Consiliului, privind reducerea emisiilor de metan în sectorul energetic, prin care se impun obligații firmelor care aduc gaze în UE. Aceste obligații sunt similare cu cele pentru producătorii de gaze din UE. Astfel, importatorii suntobligați ca până la 5 mai 2030 și, ulterior, până la data de 31 mai a fiecărui an, să furnizeze informații privind emisiile de metan din timpul producerii gazelor naturale, să realizeze determinări ale emisiilor, verificări de terță parte independentă dacă emisiile sale sunt raportate exact, să limitezele folosirea faclelor în activitatea de exploatare a gazelor și țițeiului etc.

Cu alte cuvinte producătorii de GNL din SUA, trebuie să-și implementeze normele europene, pentru a mai putea exporta din gaze în Europa conform acesturi Regulament.

Având în vedere că SUA a devenit cel mai mare exportator de gaze pentru UE, dependența de gazele americane fiind de 48% în anul 2024 și posibil să depășească 50% în anul 2025, riscă să nu mai poată exporta gazele în UE ceea ce ar echivala cu o criză energetică mult peste criza din anul 2022, cu o excaladare a prețurilor care ar depăși nivelul maxim din august 2022, cu implicații majore a relațiilor UE-SUA, mai ales în contextul măsurilor anunțate de Donald Trump, dar și pe fondul situației financiare prin care trece industria de GNL din SUA.

Asociația Energia Inteligentă atrăgea atenția în urmă cu 4 ani asupra intenției UE de a limita accesul gazelor în Europa doar dacă se îndeplinesc condiții de monitorizare a emisiilor de metan https://asociatiaenergiainteligenta.ro/gazul-natural-va-fi-acceptat-ca-sursa-de-tranzitie-doar-in-tarile-in-care-se-vor-reduce-emisiile-de-metan/?lang=ro .

În anul 2023 Asociația Energia Inteligentă a realizat Studiul Analiza impactului propunerii de Regulament European privind metanul asupra industriei extractive de tiței și gaze din România, în care arăta că cerințele proiectului de Regulament privind reducerea emisiilor de metan în sectorul energetic, prin care se impun obligații firmelor producătoare sau exportatoare care aduc gaze în Europa, erau în parte absurde și că ele vor duce la reducerea producției de gaze și la creșteri ale prețului gazelor estimat că poate să ajungă până la un nivel de 31% .

Chiar dacă semnalele de alarmă trase de AEI au determinat schimbări parțiale în Regulamentul aprobat, obligațiile rămase pentru țările producătoare și exportatoare de gaze înseamnă investiții masive în monitorizare și retehnologoizare (nejustificate din punct de vedere economic), creșteri de preț, reduceri de profit, etc. Reprezentanții de la Bruxelles ”tunau” în discuțiile directe avute, pe marginea acestui Regulament în anul 2023 că: ”nu i interesează că cresc prețurile” și s-au impus asupra puținelor țări și companii care mai produc petrol și gaze în Europa, cu siguranță nu vor reușii în fața unor companii exportatoare. Cu atât mai puțin în fața celor din SUA care asigură jumătate din gazul europenilor.

Companiile din SUA nu vor accepta niciodată unele din aberațiile regulamentului, în acest sens se poate vedea îngrijorarea administrației Biden (culmea care era un încurajator al acestor politici în trecut), de a pune presiune pe Europa de a elimina aceste obligații pentru exporatori.

Sigur sub presiunea realității, a securității, a excaladării prețui, a lui Trump,  UE dacă nu va face această concesie ar periclita alimentarea cu gaze a UE.  Însă ar fi dezastruos dacă obligațiile vor rămâne doar pentru producătorii din UE și exportatorii de gaze prin conducte. România trebuie să se poziționeze foarte rapid și ferm în sensul suspendării obligațiilor din acest Regulament și a reluării discuțiilor corecte asupra acestui regulament.

Pe data de 13 noiembrie 2024, cabinetul Biden a cerut UE să alinieze regulile de metan cu SUA pentru a ușura fluxurile de GNL, se spune într-o scrisoare:

  • Administraţia preşedintelui Joe Biden a cerut Uniunii Europene ca importurile de gaze naturale lichefiate care îndeplinesc reglementările americane privind metanul, să fie acceptate ca fiind corespunzătoare în Europa (chiar dacă nu îndeplinesc întru totul cerințele Regulamentului UE privind Emisiile).
  • Standardele de metan din SUA să fie acceptate în UE, aspect care ar proteja comerțul tot mai mare cu GNL cu Europa, cimentând în același timp regulile metanului lui Biden. De precizat că președintele ales Donald Trump, a declarat că va abroga toate regulamentele privind emisiile de metan, ceea ce va accentua și mai mult o potențială criză în UE.

Înțelegem că acest proces va dura. Cu toate acestea, am dorit să începem discuțiile cât mai curând posibil, pentru a asigura aprovizionarea fiabilă și stabilă a gazelor naturale din Statele Unite către Europa”, au scris oficialii americani. Scrisoarea a fost semnată de Brad Crabtree, șeful biroului pentru energie fosilă al Departamentului Energiei, și Joe Goffman, șeful biroului aerian al Agenției pentru Protecția Mediului, și adresată înaltului oficial energetic al Comisiei Europene, Ditte Juul Jørgensen.  

În august 2024, 10 grupuri comerciale cu sediul în SUA, inclusiv Camera de Comerț și Institutul American al Petrolului, au semnalat preocupările lor oficialilor UE cu privire la cerințele lor de import legate de metanul. „Importatorii care nu respectă aceste obligații ar putea fi împiedicați să-și importe livrările către UE și, prin urmare, securitatea aprovizionării UE ar putea fi grav afectată”, au scris aceștia într-o scrisoare din 2 august 2024

Jonathan Banks, director global pentru metan la Clean Air Task Force, un grup de mediu, a declarat că standardele UE, cer furnizorilor americani să renunțe la reglementările americane și să se supună celor UE: “accesul pieței va fi dictat de dovada emisiilor scăzute de metan“.

SUA este cel mai mare producător mondial de petrol și gaze, iar exporturile sale de GNL către UE au explodat după ce invazia Rusiei în Ucraina a determinat țările europene să-și reducă dependența de energia rusă. În acest context tratarea acestui subiect este un subiect de maximă urgență și importanță.

RomaniaEnglishRussia