
Deciziile luate la nivel mondial pentru atingerea obiectivului de neutralitate climatică vor revoluționa sectorul energetic și vor schimba lumea, construind un viitor sustenabil pentru generațiile viitoare. Ținta de atingere a nivelului net zero al emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2050 este un obiectiv ambițios însă nu imposibil de atins. Responsabilitatea în ceea ce privește energia viitorului este a tuturor și fiecare dintre noi poate fi parte din soluție prin deciziile pe care le luăm. De aceea este foarte important să educăm și să creștem gradul de conștientizare în ceea ce privește necesitatea îmbrățișării noilor tehnologii și a surselor de energie regenerabilă.
Asociația Energia Inteligentă implementează cea de-a treia ediție a proiectului „Gătit în Cuptorul Solar”, unde elevi ai liceelor din Târgu Jiu se vor întrece în realizarea celor mai bune cuptoare solare care vor fi prezentate, testate și premiate în cadrul evenimentului cu același nume. Totodată va avea loc o demonstrație de gătit în cuptoare care folosesc ca unică sursa de energie căldura soarelui pentru a arăta că energia regenerabilă poate fi prezentă în toate aspectele din viața de zi cu zi.
Din juriu vor face parte Chef Cezar Munteanu, ambasador pentru reducerea risipei alimentare și Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, care vor susține și un workshop pe tema alimentației sănătoase și reducerii risipei alimentare, de energie și apă.
Program
10.00 – 10.30 Înregistrarea participanților
10.30 – 11.00 Deschiderea evenimentului
11.00 – 11.30 Demonstrație de gătit în cuptoare solare
11.30 – 12.30 Prezentarea cuptoarelor solare realizate de concurenți si testarea acestora
12.30 – 14.30 Workshop: Alimentație sănătoasă, reducerea risipei alimentare, eficiență energetică și reducerea risipei de energie
14.30 – 15.00 Jurizare și desemnarea câștigătorilor
Prin proiectul „Gătit în cuptorul solar”, primul de acest gen din România, Asociația Energia Inteligentă vrea să tragă un semnal de alarmă asupra caracterului limitat la resurselor energetice clasice și asupra nevoii crescânde de a arăta mai multă deschidere față de sursele sustenabile de energie. Ne-am propus sa facem acest lucru într-o manieră originală, arătând cum un lucru firesc, precum razele soarelui, pot fi transformate în ceva extrem de util – sursa directă de energie pentru prepararea hranei. Cea mai mare provocare este schimbarea comportamentelor, iar acest lucru poate fi făcut cu oameni și prin oameni, de aceea este important să venim permanent cu informații relevante, într-o manieră inedită care sa aibă un puternic impact asupra tuturor.
Noi, membrii Asociației Energia Inteligentă credem cu tărie că educația continuă trebuie sa facă parte din viața fiecăruia dintre noi, iar adevărata evoluție are loc atunci când suntem corect informați și ancorați la realitățile mediului și timpului în care trăim. În plus, pe lângă cunoștințele legate de energie regenerabilă și protecție a mediului, proiectul „Gătit în cuptorul solar” poate deschide interesul tinerilor către noi domenii – tehnologie, prin realizarea cuptoarelor solare sau arta culinară, prin pregătirea unor preparate folosind cuptoarele realizate și îi pregătește pentru viitor prin elementele de inventivitate, creativitate, atenție, cercetare și competitivitate pe care le aduce proiectul nostru.
Proiectul “Gătit în Cuptorul Solar” este susținut de compania OMV Petrom.
More Stories
Green deal în bucătărie sau „Lup de mare de se-nvârte după soare” și „Souvlaki gătit în miezul zilei” la cuptoare solare
Gătit în cuptorul solar – Eforie Nord
Green Deal în bucătărie. Gătit în Cuptorul Solar
Gătit în cuptorul solar