România sapă la întâmplare peste conducte de gaze. Și tot la întâmplare speră să nu explodeze nimic.

În fiecare an, în România au loc peste 150 de incidente pentru că se sapă fără cap, fără coordonare și, uneori, fără niciun Dumnezeu, în zona conductelor de gaze. Zeci de lucrări sunt făcute exact acolo unde legea le-ar interzice. Și statul? Statul verifică în altă parte, ca și cum sub pământ ar fi doar râme, nu infrastructură care poate ucide.

Nu avem un regulament național pentru coordonarea săpăturilor cu toți deținătorii de utilități. Nu avem o hartă publică a rețelelor. Nu știm nici măcar cât nu costă toate avariile pe care le produc anual intervențiile neautorizate. Trăim într-o țară în care poți ridica o casă peste o conduce de gaze și nimeni nu observă până nu e prea târziu.

Asta nu e lipsă de digitalizare. E nepăsare administrativă combinată cu ruletă rusească.

„Sapă Sigur” – ideea normală care în România pare revoluție

Asociația Energia Inteligentă a întocmit o Notă de Fundamentare a proiectului de lege “Sapă sigur” în scopul reducerii numărului de incidente pe rețelele de gaze din România, ceva elementar: transparență, reguli și responsabilitate și așteaptă parlamentari care să o susțină.

O hartă a conducător. Un „Bilet de Săpătură” unic la nivel național. Un sistem digital care să avertizeze, să marcheze zonele periculoase și să oprească șantierele care sapă ilegal.

Pe scurt: în loc să ne bazăm pe noroc, să nu ne bazăm pe un sistem informatic.

Și totuși, în România ideea pare SF. Probabil pentru că aici, între două licitații și trei șantiere cu improvizații, sa instalat confortul periculos de „lasă că merge și-așa”.

Statutul trebuie să se trezească înainte să o facă populația… în urma unei explozii

În 2026, România are șansa să implementeze „Sapă Sigur”. Dar șansele reale depind de voință politică.

Iar până atunci, conducele sunt tot acolo, în pământ. Șantierele sunt tot acolo, în orașe.
Iar norocul… ei bine, norocul nu ține o țară întreagă la adăpost la nesfârșit.

E timpul ca Parlamentul să trateze prevenția nu ca pe un lux, ci ca pe o obligație.
Pentru că România nu mai are nevoie de comisii după tragedii. Are nevoie să le evite.