
Cantitățile de gaze din depozite sunt aproape duble față de cât erau în alți ani în această perioadă. În primul rând, au fost umplute pe timpul verii până aproape de maxim, ca în niciun an, iar în condițiile unor temperaturi crescute, consumul a fost mult prea redus pentru a elibera din cantități. Prețurile au început să scadă încă din luna octombrie. De altfel, și lunile de toamnă au fost neobișnuit de calde.
Ceea ce părea în urmă cu câteva luni o chestiune de laudă, faptul că depozitele au fost umplute la maxim, acum se dovedește a fi o decizie nepotrivită. În luna octombrie, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) anunța triumfător că stocurile de gaze realizate pentru iarnă reprezintă circa 96% din capacitatea existentă la nivel național. Pe fondul panicii, operatorii au depozitat chiar și mai mult decât a cerut ANRE. Citește aici despre stocurile de gaze.
- Afaceri dubioase cu importuri de gaze care au inundat piața
Legat de panică, trebuie precizat că și ANRE a avut un rol. Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a pomenit despre pericolul sistării tranzitului de gaze prin Ucraina de către Rusia într-o scrisoare transmisă Comisiei Europene, la sfârșitul lunii august. ANRE a scris despre un fenomen speculativ în privința prețurilor la gaze, pe “fondul unei probabilități semnificative a întreruperii în furnizarea gazelor naturale provenite de pe direcția Ucraina”.
ANRE a mai scris despre pericolul sistării tranzitului de gaze prin Ucraina și într-un document publicat în august, pentru scurt timp, pe site-ul său. Atunci arăta că pentru următoarea iarnă există “suspiciuni rezonabile” ca furnizarea gazelor naturale pe direcţia Ucraina să fie redusă, motiv pentru care ar putea fi necesară întreruperea unor categorii de consumatori și trecerea unor grupuri termoenergetice pe păcură. Documentul ANRE a fost retras pentru câteva minute de pe site, chiar dacă a fost preluat de presă, și înlocuit cu unul din care au fost eliminate paragrafele referitoare la posibilitatea ca Rusia să reducă tranzitul de gaze.
În primăvară și vară, când în mod obișnuit consumul se bazează aproape în întregime pe producția internă, s-au făcut importuri masive de gaze, la prețuri mici. A fost pur și simplu o afacere controlată de câteva firme. Atunci, piața fiind inundată de gaze, mare parte din cantități s-au dus în depozite. Astfel, în luna august deja se atinsese minimul necesar impus de ANRE pentru depozitare. Importurile de atunci au reprezentat o mare afacere pentru niște actori nou intrați pe piață, ale căror fire ar duce până la Moscova. Un SRL cu doi angajați, Valahia Gaz SRL, ajunsese în luna aprilie chiar cel mai mare importator de gaze. O altă firmă este AIK Energy LTD. Cele două firme urmează să fuzioneze. Aceste firme nu sunt foarte cunoscute în spațiul public, însă au atras atenția actorilor din domeniu prin faptul că au intrat în forță pe piața gazelor în doar un an de la înființare. Valahia Gaz ajunsese în primăvară-vară să fie unul dintre cei mai mari importatori de gaze. De altfel, autoritatea de reglementare din România și cea din Ungaria au avut o investigație comună asupra activității acestei firme.
Cele două firme s-au înființat în 2017 și au sediul în aceeași clădire, pe Șoseaua București-Ploiești. Surse HotNews.ro spun că ar exista o legătură între cei doi furnizori. În 2018, practic în primul lor an de activitate, Valahia Gaz SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 341,8 milioane lei și o pierdere de 44,2 milioane lei, iar AIK Energy o cifră de afaceri de 179,4 milioane lei și un profit de 10,2 milioane lei. Nu e clar cine se află în spatele acestor furnizori, însă surse HotNews.ro spun că firele duc către Rusia.
AIK Energy este o filală a unei AIK Energy LTD Londra. Administrator este un anume Cristian Ion Stan. Printre cei care controlează compania se află Natalia Niță (Rybchenko), de naționalitate rusă. În perioada 2000 – 2007 a fost manager la Lukoil. HotNews.ro a scris despre Valahia Gaz aici și despre AIK Energy aici.
More Stories
A început numărătoarea inversă către atingerea dezideratului „zero case fără energie electrică”Asociația Energia Inteligentă implementează o nouă etapă de „Energie pentru Viață”
ZILELE PREVENIRII DEZASTRELOR TG JIU 31 MAI- 2 IUNIE 2024
Energia în programele candidaților din București
NOUA ECONOMIE. Provocările sectorului energetic și schimbările climatice