Rânduiala în Evidenţa Tehnică a Conductelor de Transport Gaze Naturale – Partea I

“Avându-se în vedere rezultatele obținute din calculele pentru dimensionarea conductei Botorca-București s-a stabilit că această conductă să fie construită pentru presiunea de serviciu de 50 atm. Tuburile pentru conductă au fost prevăzute a fi executate prin laminare la cald (deci fără sudură longitudinală sau spirală) din oțel calitatea B conform normelor API, care are o rezistență suficientă permițând în același timp și o bună sudură a tuburilor (Tab. 1). 

O atențiune deosebită a fost dată pentru realizarea unor îmbinări sudate de cea mai buna calitate pentru a asigura conductei rezistența și etanșeitatea necesară unei exploatări în perfecte condițiuni de siguranță. Pentru a se asigura calitatea perfectă a sudurilor au fost urmate două căi:
a) Pregătirea sudorilor care s-a făcut într-o școală de sudură special înființată pe terenul destinat viitoarei stațiuni finale din București (Giulești): Au fost admiși în această școală un număr de 60 de elevi din care după 60 de zile de pregătire teoretică și mai ales practică au fost recrutați în urma examenului de calificare un număr de 37 sudori.
b) Alegerea electrozilor de sudură. Au fost făcute în acest scop numeroase încercări. Date fiind posibilitățile restrânse de alegere, experiențele făcute au căutat să determine și condițiunile în care se puteau obține rezultatele cele mai bune cu materialul avut la dispoziție. Încercări de acest fel au fost făcute și în cursul lucrării, ori de câte ori eram nevoiți, din cauza situației excepționale, să schimbăm materialul tubular sau când nu mai aveam posibilitatea de a procura electrozi cu caracteristici stabilite prin încercările anterioare.
Situațiile excepționale survenite în timpul lucrului la conducta Botorca-București au întrerupt însă aprovizionarea cu materiale, în special aceea a tuburilor de Φ20”, astfel că lucrarea realizată nu corespunde în întregime proiectului întocmit (Tab. 2).”

În practica internațională conductele de transport gaze naturale au fost și sunt proiectate astfel încât să permită prestarea serviciului la capacitatea planificată, în condiții de siguranță și eficiență economică, în diferite regimuri de operare și medii de lucru, fără reparații majore(!). Ca orice construcție specială, şi conductele sunt proiectate pentru a fi operate o perioadă determinată de timp, numită durata de viață. Experiența acumulată de operatorii de conducte de-a lungul timpului, introducerea treptată a oțelurilor de calitate superioară, a protecției anticorozive active, a noilor tehnologii de tratare a gazelor și de construcție a conductelor au permis ca durata de viață considerată în faza de proiectare să fie treptat extinsă.

Dacă în anii ‘40÷’50 o conductă de transport gaze naturale era proiectată pentru o durată de viață de maxim 25 de ani, de 30 de ani în anii ’60, ’70 și ‘80, în prezent perioade de 50 de ani au devenit valori tipice pentru durata de viață luată în considerare de beneficiar și proiectant, atât pentru materialul tubular, cât și pentru robinetele de pe firul conductei.

În paralel cu acest progres tehnologic a evoluat și dorința proprietarilor de conducte de transport gaz de extindere a duratei de utilizare pentru conductele aflate deja în faza de operare. Desigur și aceste cerințe și-au găsit rezolvarea. La început prin introducerea procedeelor de evaluare periodică a stării izolației, apoi prin metode de inspecție cu dispozitive de control inteligente care permit analiza stării materialului tubular și confirmarea capacității de transport inițiale. Nu trebuie ignorat faptul că tot acest progres tehnologic a impus și adaptarea permanentă a filozofiilor și a standardelor de exploatare, creșterea nivelului de cunoștințe ale personalului implicat în toate activitățile de proiectare, operare, mentenanță și management.

Tratarea cu superficialitate a fazei de proiectare (cu toate etapele ei, anume pre-fezabilitate, fezabilitate, proiectare de bază, proiectare de detaliu), întocmirea incompletă a specificațiilor tehnice sau a contractelor de achiziții, lipsa exigenței în controlul calității pe perioada de execuție, neglijarea întreținerii, intervenția întârziată în cazul incidentelor tehnice sunt factorii principali care conduc la diminuarea duratelor de viață și de utilizare a conductelor de transport gaz. Nu trebuie omis faptul că în unele cazuri astfel de neglijențe pot produce chiar și incidente tehnice.

Pentru introducerea în tema prezentată în titlu și tratată în mai multe părți, am ales un fragment din primele și din păcate puținele “lecții învățate” puse pe hârtie de persoane responsabile pentru punerea în operă a unor astfel de construcții. Este vorba de Ing. Sebastian DĂRMĂNESCU, responsabil pentru realizarea în anii ’40 a proiectului de alimentare a capitalei București cu gaze din domul transilvănean Cetatea de Baltă. Consider că este o introducere potrivită în lumea subterană, dar fascinantă, a conductelor magistrale de transport gaze, cu trimitere directă asupra importanței informațiilor de bază colectate în mod onest și corespunzător în tot ciclul de viață a acestora.

[1] ing. Sebastian DĂRMĂNESCU, Directorul Conductelor C.F.R., “Proiectul Conductei Botorca-București”, București  1947