Păstrarea plafonării, o posibilă decizie de ultim moment sau cum creezi scumpiri vorbind despre protecție
ianuarie 9, 2026
De ce vrem să plafonăm prețul gazelor la populație, când prețul efectiv plătit este sub prețul plafonat?
ianuarie 9, 2026
Declarația, potrivit căreia statul ia în calcul ”o reducere graduală a acestei plafonări” după 31 martie 2026, pleacă de la o formulare liniștitoare și ajunge la o concluzie greșită. Cu tot respectul, nu suntem într-o piață reglementată pe care să o liberalizăm treptat.
Afirmația că „nu vom avea o creștere a prețurilor” este plauzibilă și susținută de realitatea curentă: producție internă suficientă, oferte sub plafon, concurență funcțională. Problema apare exact în momentul în care Ministerul Energiei introduce ideea că piața ar avea nevoie de o „tranziție” controlată, ca și cum ar fi fost o piață închisă și urmează să fie redeschisă.
Afirmația că „nu vom avea o creștere a prețurilor după 31 martie 2026” este susținută de date curente: producție internă suficientă, oferte sub plafon, presiune concurențială. Problema apare în momentul în care aparent Ministerul introduce conceptul de „calendar de liberalizare treptată” , ca și cum piața gazelor ar fi fost reglementată și urmează să fie redeschisă. Această interpretare este eronată din punct de vedere economic și juridic .
OUG 27 modificată de OUG 6 nu a suspendat piața liberă și nu a introdus o piață reglementată în România. Nu a eliminat concurența. A suspendat în anumite condiții, temporar prețul din contractul de vânzare gaze cu clientul final (excepție clienții cu un consum anual mai mare de 50.000 MWh) și l-a înlocuit cu o formulă, a stabilit prețul la care să se vândă gazele de către producătorii interni (dar prețul gazelor din import se negociază liber), a impus un plafon maximal la consumatorul final, a fixat marja comercială pentru furnizori.
Cu alte cuvinte, piața a continuat să funcționeze, dar cu prețul deformat administrativ, nu cu mecanismele suspendate. De aceea, ideea de ”o reducere graduală a acestei plafonări”, adică de „liberalizare treptată” este greșită conceptual. Nu pot liberaliza ceva ce nu a fost deliberalizat . La 31 martie 2026 nu „se eliberează” o piață reglementată, ci încetează un set de distorsiuni temporare. Piața nu pornește de la zero, nu are nevoie de reintroducerea concurenței și nici de doze progresive de libertate. Dar are nevoie de repornirea concurenței atrofiată de OUG 27 și OUG 6.
Comparația cu energie electrică este, de asemenea, forțată. Acolo, șocul a venit din ieșirea simultană din mai multe mecanisme, într-o piață structural dependentă de importuri marginale. Gazele sunt o altă ecuație, producție internă dominantă, costuri stabile, expunere externă limitată. Lecția nu este „să ieșim mai lent”, ci nu mai distorsionăm inutil .
Adevăratul risc nu este eliminarea plafonării, ci ambiguitatea . Piața nu are nevoie de tranziție, ci de un mesaj ferm: plafonarea se încheie, regulile redevin contractuale, iar protecția se mută țintit, acolo unde este nevoie.
La 31 martie 2026 nu liberalizăm piața gazelor. Încetăm să o tratăm ca pe o piață reglementată. Orice „plafonare graduală” aplicată unei piețe care a rămas liberă este nu doar inutilă, ci și riscantă. În energie, nu lipsa controlului scumpește, ci lipsa de claritate.
