septembrie 10, 2025 RomaniaEnglish

Merita sa ne amintim: cum si de ce a aruncat in aer, duetul Dragnea Teodorovici, piata de energie si gaze?

Se intampla exact in urma cu un an. Paradoxal, din temerile pe care le aveam la vremea respectiva prea putine s-au adeverit. Mare parte din companiile supuse reglementarilor Ordonantei 114/2018 au trecut anul cu rezultate neasteptat de bune. Explicatia este una simpla: cand impui un prêt obligatoriu pentru o anumita categorie de consumatori, regulile pietei te obilga sa compensezi din ce a ramas in piata libera, concurentiala. Ieri, un manager al unei mari companii de stat din energie, supusa reglementarilor draconice ale OUG 114, afirma ca anul 2019 a fost unul de exceptie din punctul de vedere al profitului. Asta in conditiile in care in urma cu un an anticipa un adevarat dezastru pentru compania in cauza. Si nu este un caz singular. Alte companii de stat din domeniul energetic “condamnate” de OUG 114 se afla intr-o pozitie la fel de buna. Si atunci, unde-i hiba?

Hiba (conform DEX: inutil, zadarnic, degeaba) consta in faptul ca jumatatile de masura fac mult mai rau decat deciziile rationale. In cazul de fata, pretinsa protectie a consumatorilor romani de energie si gaze s-a intors impotriva adresantului, care nu a resimtit in nici un fel asa zisa protectie a statului roman. Pretul utilitatilor a crescut in schimb in sectorul industrial, acolo unde consumul conteaza si activitatea aduce plusvaloare. Ultimile date statistice arata ca industria, care are o contributie de aproape 25% la PIB, a cazut pentru prima oara dupa cativa ani de zile de crestere. Unul dintre motive tine de cresterea pretului la energie si gaze. Cand ai jumatate de piata libera si alta jumatate controlata, partea controlata se razbuna partii libere. Nu este nimic complicat. Companiile straine numite “lacome” de catre cei doi nu o duc nici mai rau nici mai bine si nici nu au achitat mai multi bani la stat. Unele chiar au plecat si ne-au lasat cu ochii in soare (vezi cazul Exxon). Altele se gandesc sa plece, CEZ sau Enel si cine stie cine mai urmeaza. Si pentru ca tot suntem la ceasul amintirilor iata ce scriam in urma cu un an.

“Ministrul finantelor, Orlando Teodorovici, s-a raliat rapid sefului de partid si a anuntat aseara, la ceas de maxima audienta, un pachet de masuri fiscale radicale. Ca sa inteleaga romanii despre ce este vorba, pachetul fiscal al domnului Teodorovici si al guvernului vizeaza jaful pe care marile corporatii il practica in Romania. De la sistemul bancar si pana la companiile care detin o parte a sistemului energetic, toti ne fura. Pe noi, pe romani. Asadar, guverul si-a propus sa taie acest nod ticalosit al comportamentului companiilor straine prezente in Romania, care sug sangele poporului.

Nu ne vom referi la intreg pachetul fiscal prezentat de ministrul finantelor, ci doar la unul care sta in atentia publicatiei noastre: piata gazelor naturale.

Pretul gazelor naturale va fi plafonat,de la 1 ianuarie 2019, la 68 de lei megawatt/ora pentru trei ani de zile, a anuntat marti ministrul de Finante Eugen Teodorovici. El a precizat ca masura, care va fi inclusa intr-o ordonnata de urgenta ce va fi adoptata pana la finalul anului, este necesara pentru ca unele companii arata „dispret fata de economia din Romania”.

„Din pacate comportamentul unor companii arata un dispret fata de ce inseamna economia din Romania. Asa ca se propune o limitare de 68 de lei megawatt/ora pentru trei ani de zile.

Necesitatea adoptarii unei astfel de masuri a rezultat din comportamentul incorect aplicat de producatori, care vand gazul natural extras la un pret de trei ori mai mare fata de pretul de productie. Unul dintre efectele masurii este de a majora potentialul de crestere a economiei in ansamblul sau”, a spus Teodorovici.

Cu doua zile inainte, seicul Romaniei, Liviu Dragnea, tocmai infiera comportamentul companiilor straine prezente pe piata din Romania: multinationalele, companiile din energie, telefonie si firmele din domeniul jocurilor de noroc. In concluzie, sa le dam putin peste nas, ca sa inteleaga tot romanul ca aici nu-i sat fara caini.

In nemernicia lor, guvernantii cred in cotinuare ca asemenea masuri prind la publicul larg si ca dupa ce ne-am vandut pe nimic e cazul sa recuperam greselile. Sa nu ne mai fure unii si altii ca este suficient cat ne furam noi.

„Cum sa crezi in onestitatea unui mare lant de hypermarket-uri care are profit de 0,5% si afli ca cumpara sticla de suc nu cu 90 de bani din Romania, ci cu 2,20 lei din afara? Daca ar cumpara din Romania s-ar impozita profitul aici. O mare companie energetica are profitde 0,8 la mie. O firma mare de telefonie, cu epoleti, profit raportat 1.500 de lei! Eu le spun tuturor acestora ca Romania nu e sat fara caini. De maine, sa finanteze din nou toate atacurile impotriva mea, a premierului, a guvernului, dar le spun ca Romania nu e sat fara caini’’, a conchis seicul.

Acuma, ce-i drept, Romania este de vreo 28 de ani un sat fara caini. Dar ca sa aduci cainii inapoi mai trebuie sa ai si ceva gandire, strategie etc. Nu exista pe nicaieri asa ceva in gandirea seicului Dragnea. Exista insa la un alt nivel, la cel al strategului national care se cheama Darius Valcov. Apropo, stiati ca Valcov in bulgara inseamna lup?

Ei, lupul s-a gandit sa atace. Si la cine s-ar putea da? La cei care au carne, evident (bani). Asa se judeca politica economica a guvernului Romaniei. „Sunt absolut convins ca poate chiar saptamana asta dl Teodorovici (e pe aici?); dl.Valcov e aici? Coruptule, unde esti? Dna Dancila, puneti-i la treaba, sa plateasca companiile”, a conchis la un moment dat seicul Dragnea.

Ca sa revenim la piata gazelor naturale, spunem din start ca ideea de a plafona pretul gazelor la 68 de lei/Mwh este o stupizenie si niciodata nu va putea fi pusa in practica. Exista foarte multe elemente care ne fac sa credem ca petarda aruncata de guvernanti este menita sa dea bine la popor. Caci, daca printr-o minune s-ar intampla asa ceva Comisia Europeana ne va sanctiona drastic. De aici si concluzia: PSD-ALDE vrea binele poporului, dar Europa este impotriva.

Dincolo de aspectele populiste ale acestor posibile reglementari se impune sa analizam mai in detaliu consecintele unei astfel de decizii. Sa trecem insa socul…

Si l-am trecut, partial. Intre timp diriguitorii acestor masuri au disparut din scena. Oare, la anul ce va mai fi?

 

SURSA: ENERGY-CENTER.RO

RomaniaEnglish