februarie 26, 2024 RomaniaEnglishRussia

Impactul războiului din Ucraina asupra sectorului energetic din România și UE

Asociația Energia Inteligentă organizează pe data de 11 decembrie 2023 evenimentul de lansare a volumului „Impactul războiului din Ucraina asupra sectorului energetic din România și UE”, apărută la Editura Didactică și Pedagogică sub semnătura domnului Dumitru Chisăliță.

Cartea realizează o analiză a evenimentelor premergătoare declanșării conflictului din Ucraina, dar și în perioada post conflict. Ultimii ani au fost complicați pentru energie, plini de provocări și cu multiple premiere, legate în mod inevitabil de conflictul din Ucraina. Punctual acestea sunt:

  • oprirea fluxului de gaze către Europa de Vest
  • prețul istoric maxim pentru gaze naturale și energie electrică
  • reducerea semnificativă a fluxului de țiței din Federația Rusă către UE
  • suspendarea parțială a liberalizării pieței de gaze și electricitate, aspect care este în opoziție cu principiul pentru care s-a înființat și dezvoltat UE – „libera circulație a mărfurilor și a persoanelor”
  • atingerea maximului de GNL important
  • admiterea faptului că „există viață” și fără energia din Rusia

Lucrarea dorește să atragă atenția că Securitatea Energetică este un concept care a făcut carieră în discursurile politice din ultimul deceniu, dar la nivel pragmatic măsurile luate nu au reflectat un nivel echivalent de ambiție. Într-un sens pragmatic, securitatea energetică presupune furnizarea de alternative la sursele și rutele de aprovizionare, precum și integritatea infrastructurii specifice de transport. Declanșarea războiului din Ucraina a pus pe ordinea de zi cea mai spinoasă problemă și anume identificarea surselor care ar reduce semnificativ dependența de gazul rusesc. Există un decalaj aparent de netrecut între dezideratele politice și realitățile tehnice și financiare pragmatice, cel puțin dacă operăm cu scenarii pe termen scurt.

În ceea ce privește dependențele, România este unul dintre statele care beneficiază de un context net favorabil față de anumite țări din Uniunea Europeană sau cu media la nivel comunitar. Cu toate acestea, este necesară o strategie comună, coerentă și realistă pentru ca tranziția să aibă loc fără costuri dramatice și fără să afecteze structural economia europeană.

În cadrul evenimentului de lansare, cartea urmează a fi prezentată de domnul Mircea Cosea, Doctor în economie. Au fost invitați să se alăture evenimentului reprezentanți instituțiilor relevante în sectorul energetic, companii din domeniu și reprezentanți mass-media.

RomaniaEnglishRussia