mai 18, 2024 RomaniaEnglishRussia

Impactul măsurilor propuse pentru reducerea facturilor la gaze

www.engineeryourfinances.com

În spațiul public s-au prezentat mai multe măsuri posibile a se aplica de la 1 aprilie 2022 pentru reducerea facturilor la gaze naturale. Într-un studiu pentru AGERPRES am prezentat exclusiv analiza acestor măsuri pentru gazele naturale pentru că populația a fost de două ori păcălită de modul în care soluțiile privind criza energiei au fost prezentate ”la grămadă” gaze naturale – energie electrică, fiind scoase în față măsurile mai ambițioase propuse pentru energie electrică și lăsat să se înțeleagă că acestea se vor aplica și la gaze, fapt care nu s-a întâmplat în practică, facturile sufocând românii.

Cele 4  măsuri posibile a fi aplicate de la 1 aprilie 2022, pentru diminuarea facturilor de gaze sunt:

  1. Reducerea TVA de la 19% la 5 %, este o măsură care ar determina o creștere a prețului mediu al gazelor cu cca. 94% față de prețul mediu al anului 2020, pentru toți consumatorii casnici, cu un impact bugetar de cca. 3 mld lei în următoarele 9 luni ale anului 2022. Este o măsură puțin eficientă, care nu ar schimba starea actuală de fapt.
  • Plafonarea marjei la 5 %, este o măsură care ar determina o creștere a prețului mediu al gazelor cu cca. 83% față de prețul mediu al anului 2020, pentru toți consumatorii casnici, cu un impact bugetar de cca. 7 mld lei în următoarele 9 luni ale anului 2022. Este o măsură puțin eficientă, care nu ar schimba starea actuală de fapt.

Cumulând scăderea TVA ului la 5% cu plafonarea marjei comerciale la 5%, prețul gazelor naturale la consummatorul casnic ar crește față de anul 2020 cu 62%, la un nivel de 217 lei/MWh.

  • Continuarea Plafonarii/Compensării facturii la gaze pe modelul existent în prezent. În urma acestei  măsuri s-ar crește prețul gazelor cu cca. 76% față de prețul mediu al anului 2020, pentru cca. 55 % din consumatorii casnici cu un impact bugetar de cca. 4,4 mld lei în următoarele 9 luni ale anului 2022. Este o măsură absurdă, care dacă a fost tolerată până în prezent, nu ar trebui sub nici o formă să continue datorită faptului că ea avantajează anumiți furnizori și consumatorii bogați, fiind inechitabilă și nejustă pentru majoritatea consumatorilor. 
  • Reglementarea pieței. În primul rând, apreciem că este imposibil să faci o reglementare a prețului, deoarece majoritatea producătorilor de gaz și energie, dar și unii dintre furnizori au contracte de vânzare-cumpărare deja încheiate la prețurile pieții pe întreg anul sau chiar pentru anii viitori. Astfel, nu există cantitatea necesară disponibilă în piață pentru a o reglementa. Suspendarea contractelor încheiate în piață nu se poate realiza decât în condiții de forță majoră sau insolvență, astfel nu ai cum să-ți propui acest lucru de la 1 aprilie 2022. În același timp de ce să îți propui să reglementezi o piață atunci când nu mai este nici o urgență iminentă? Începând cu luna aprilie cantitățile consumate de majoritatea consumatorilor va scădea substantial, astfel încât energia nu mai constituie o apăsare reală pe bugetul lor lunar, iar consumatorii casnici și non casnici care au cu adevărat probleme pot să fie ajutați prin Planul de Măsuri de Urgență Energetică lansat în august 2021 de Asociația Energia Inteligentă.

Dacă  totuși s-ar aplica această măsură și s-ar replafona prețul la producător pentru toții consumatorii un nivel de 68 lei/MWh (valoarea existentă în OUG 114/2019), prețul la consumatorul final ținând seama de ponderea importului, prețul gazelor de import (prețul TTF), creșterea tarifelor de transport, distribuție și inmagazinare a gazelor la 1 aprilie 2022, ar adduce un preț de 225 lei/MWh, o creștere a prețului gazelor cu cca. 67% față de prețul mediu al anului 2020.

O astfel de construcție ar duce la blocarea din nou a exploarării gazelor din Marea Neagră (așa cum s-a întâmplat și ăn cazul OUG 114), la insolvența unor producători de gaze, la reducerea investițiilor în dezvoltarea exploatării gazelor naturale, la creșterea importurilor și implicit a prețurilor la gaze în viitor etc.

Alternativa acestor măsuri Planul de Măsuri de Urgență Energetică al AEI propus încă din luna august 2021

Având în vedere consecințele dezastruoase ale oricărei dintre măsurile pe care se discută în spațiul public că doresc să le aplice autoritățile, abordate individual, Asociația Energia Inteligentă consideră că o soluție mult mai bună pentru români și România, sunt soluții reducere a facturii la gaze de la 1 aprilie 2022 propuse în Planul de Măsuri de Urgență Energetică:

  • Aplatizarea vîrfurilor de cost a facturilor la gaze, care conform estimărilor noastre înseamnă o reducere a prețului gazelor după aprilie 2022 cu cca. 3%, față de prețul previzionat în anul 2022, fără impact asupra bugetului național
  • Publicarea marjei comerciale pe facturile de gaze, care conform estimărilor noastre înseamnă o reducere a prețului gazelor după aprilie 2022 cu cca. 2%, față de prețul previzionat în anul 2022, fără impact asupra bugetului național
  • Modificarea legislației și a normelor Gas Release Program, astfel încât să nu se mai crească artificial prețul gazelor printr-o falsă diferență între cerere și ofertă. Conform estimărilor noastre înseamnă o reducere a prețului gazelor după aprilie 2022 cu cca. 3%, față de prețul previzionat în anul 2022, fără impact asupra bugetului național.
  • Separarea activităților de trading de cea de furnizare en details, astfel încât să se reducă activitatea de specula din piață. Conform estimărilor noastre pe baza datelor de istoric,  înseamnă o reducere a prețului gazelor după aprilie 2022 cu cca. 3%, față de prețul previzionat în anul 2022, fără impact asupra bugetului național.
  • Rapoarte privind prețul mediu stabilit pe piața de gaze, astfel încât să se cunoască nivelul prețului correct și să nu se mai accepte atât de ușor de către consumatori a oricărui preț cerut de furnizor. Conform estimărilor noastre pe baza datelor de istoric, înseamnă o reducere a prețului gazelor după aprilie 2022 cu cca. 0,5%, față de prețul previzionat în anul 2022, fără impact asupra bugetului national.
  • Reducerea TVA de la 19% la 5% care conform estimărilor noastre,  înseamnă o reducere a prețului gazelor de la 1 aprilie 2022 cu cca. 12% față de prețul previzionat în anul 2022, cu un impact asupra bugetului national de cca 3 mld lei.
  • Plafonarea marjei comerciale la 5% care conform estimărilor noastre,  înseamnă o reducere a prețului gazelor de la 1 aprilie 2022 cu cca. 20%, față de prețul previzionat în anul 2022, cu un impact asupra bugetului national de cca 7 mld lei.

Cumulul acestor măsuri ar determina o creștere a prețului gazelor cu cca. 24% față de prețul mediu al anului 2020 pentru 60% din consumatorii casnici casnici și păstrarea aceluiași preț cu cel din anul 2020 pentru 40% din consumatori cărora li s-ar aplica și programul de consumator vulnerabil după lărgirea bazei și a condiților de vulnerabilitate .

Impactul bugetar ar fi de cca. 11,2 mld lei în următoarele 9 luni ale anului 2022, dar cca. 7 mld lei ar fi în fapt venituri încasate de stat de la consumatori tocmai datorită acestor creșteri ale prețului la gaze.

RomaniaEnglishRussia