ianuarie 21, 2026 RomaniaEnglish

Dosarul unui ONG independent – de la respect public la ‘risc ridicat’ și la dispariția sa.

Au trecut zece ani de când am înființat Asociația Energia Inteligentă. Nu a fost un moment spectaculos și nici nu a atras atenția publică. A fost, însă, o decizie sinceră și o promisiune: să ajutăm oamenii concret, direct, fără aparențe și fără discursuri inutile.

De atunci, am dus lemne, am montat panouri, am oferit alimente, baterii, mobilă, sprijin și îndrumare. Pas cu pas, prin această muncă constantă și discretă, AEI a ajutat peste 4.000 de persoane .

În paralel, am devenit o voce a consumatorilor de energie într-un domeniu în care, de multe ori, informația clară ajunge greu la oameni. Am publicat peste 1.250 de analize și poziții. Am ridicat întrebări, am explicat lucruri complicate pe înțelesul tuturor și am semnalat probleme pe care alții preferau să le ignore. Am făcut ceea ce cred că ar trebui să facă orice ONG: să fie util societății, nu doar prezent în decor.

După un deceniu de muncă, realitatea ne arată că este dificil să rămâi independent și constant într-un sistem în care sprijinul nu vine întotdeauna acolo unde există rezultate.

În anul 2025 am avut doar trei sponsori, și aceia într-un moment dificil. Am scris trei proiecte pentru accesarea unor fonduri și am trimis peste 500 de cereri de sponsorizare. Răspunsurile primite au fost, de cele mai multe ori, standard: „nu avem buget”, „nu intră în strategia noastră”. În multe cazuri, nu am primit niciun răspuns.

În plus, într-o dimineață am fost informat oficial de către bancă, că sunt încadrat ca „persoană cu risc ridicat” . Nu pentru că aș avea datorii, nu pentru că aș fi încălcat legea și nu pentru că aș fi avut vreo conduită nepotrivită, ci pentru că sunt președintele unui ONG. Sun președintele  Asociației Energia Inteligentă de zece ani (aproape continuu) și îmi desfășor activitatea ca voluntar, fără salariu sau indemnizație.

Această situație este legată de o modificare legislativă care include ONG-urile într-o zonă considerată „sensibilă”. Pentru min a fost un moment greu de înțeles: să fii privit cu suspiciune doar pentru că alegi să ajuți oameni și să construiești ceva util, fără interes personal.

Într-o țară în care sectorul energiei a devenit, în timp, tot mai complicat și dificil de urmărit pentru consumatori, Asociația Energia Inteligentă a încercat să rămână o voce care să aducă claritate. Nu prin afirmații senzaționale, ci prin analize, cifre și întrebări necesare .

Atunci când pui în discuție decizii neclare, întârzieri, lipsa de transparență sau efecte asupra oamenilor, este inevitabil să apară rezistență. Nu pentru că publicul nu ar avea nevoie de aceste explicații, ci pentru că unele subiecte sunt incomode pentru cei care preferă ca lucrurile să rămână neanalizate.

Nu am urmărit să fim „pe placul” cuiva și nici nu ne-am adaptat discursul pentru a obține beneficii. Tocmai această independență a dat sens muncii noastre. România nu duce lipsă de mesaje frumoase, ci de oameni și organizații care spun lucrurilor pe nume, cu argumente, fără să caute confortul.

Astăzi, Asociația Energia Inteligentă riscă să închidă activitatea. Nu din lipsă de proiecte, nu din lipsă de rezultate și nu pentru că am făcut ceva greșit, ci pentru că, în practică, continuitatea unui ONG care muncește constant devine tot mai greu de susținut fără sprijin.

După zece ani, ne uităm la o realitate care doare: într-o Românie care spune că vrea să evolueze, o voce independentă poate ajunge, uneori, să fie privită ca un inconvenient. Iar dacă munca noastră se va opri, nu va fi din lipsă de sens, ci din lipsa resurselor necesare pentru a continua.

Cu respect, dar și cu durerea unui deceniu care riscă să se stingă,

RomaniaEnglish