
Perchezițiile din această dimineață, 8 noiembrie, care au avut loc la mai multe companii distribuitoare de gaze naturale, au fost efectuate în cadrul unor investigații pe faptul implementării unei scheme frauduloase care au cauzat prejudicii financiare companiei Moldova-Gaz și întreprinderilor afiliate acesteia, anunță Procuratura Generală într-un comunicat de presă.
Potrivit comunicatului, perchezițiile au fost desfășurate la întreprinderile ,,Bălți-Gaz”, ,,Ialoveni-Gaz”, ,,Moldovatransgaz” și „Șoldănești-Gaz”.
Descinderi au avut loc și la domiciliile, oficiile și automobilele factorilor de decizie din cadrul intreprinderilor.
Materialul probatoriu ridicat de către oamenii legii va fi examinat pentru stabilirea circumstanțelor pe faptul implementării unei scheme frauduloase, care a cauzat aceste prejudicii de 20 de milioane de lei.
Din materialul probatoriu ridicat fac parte documente relevante cauzei penale, dar și mijloace bănești de proveniență necunoscută, de la persoane publice.
În comunicat se menționează faptul că perchezițiile efectuate sunt corelate cu cele desfășurate la Ungheni-Gaz, luna trecută. Pentru aceste fapte, legea penală prevede amendă de până la 15 ani cu închisoarea.
UNIMEDIA amintește că la data de 25 octombrie, anul curent, PCCOCS au efectuat 15 percheziții la oficiul Ungheni Gaz și la trei oficii ale altor întreprinderi, precum și la domiciliile și automobilele factorilor de decizie ai acestor întreprinderi.


More Stories
A început numărătoarea inversă către atingerea dezideratului „zero case fără energie electrică”Asociația Energia Inteligentă implementează o nouă etapă de „Energie pentru Viață”
ZILELE PREVENIRII DEZASTRELOR TG JIU 31 MAI- 2 IUNIE 2024
Energia în programele candidaților din București
NOUA ECONOMIE. Provocările sectorului energetic și schimbările climatice