De ce furnizorii nu scad prețul la populație?

Prețul gazelor naturale achiziționate de la producători a prezentat scăderi semnificative în ultimele luni, cu toate acestea mulți furnizori de gaze mențin prețurile la consumatorii finali.

În anul 2005 cei doi mari furnizori de gaze ai României au fost privatizați și achiziționate de două companii: una germană și una franceză. Acestea au dominat piața achiziților de gaze și piața vânzărilor de gaze, acționând ca un duopol în ultimii 15 ani. Astăzi cele două companii dețin împreună 90 % din consumatorii casnici care urmează să fie liberalizați peste doar 20 de zile. Deși prețul gazelor achiziționate de aceste companii este în scădere, acestea nu oferă prețuri mai mici ale gazelor naturale pentru consumatorii casnici pe care îi au în portofoliu.

Ultima ofertă pusă pe piață arată că E.ON (care deține 40% din piața consumatorilor casnici), oferă prețuri similare cu prețul existent, iar Engie (care deține cca 50% piața consumatorilor casnici), oferă un preț cu 0,2% mai mic decât prețul existent. Asta în condițiile în care pentru aceste companii estimăm că marjele comerciale sunt de peste 9 lei pentru fiecare MWh consumat.

Companii mici de furnizare a gazelor naturale au făcut oferte cu reduceri importante de preț față de prețul existent (Tulcea Gaz a prezentat o reducere cu 20% a prețului ofertat față de prețul din prezent), de frica că urmare a liberalizării și a ofertelor concurenței pot să piardă un număr important de clienți, fapt care îi aduce la limita subzistenței, astfel că au preferat să-și reducă câștigurile pentru a-și păstra clienții.

Furnizorii mari au fost mult mai zgârciți. În fapt decizia lor de a nu scădea prețul la gaze se bazează pe studiul comportamentului consumatorului casnic de gaze din România, constatând:

• Consumatorii casnici sunt confuzi în lipsa cunoștințelor minime privind negocierea, în general și a celor privind gazele natural, în special. Aceasta se datorează lipsei oricăror programe de informare privind liberalizarea pieței de gaze, deși acestea erau obligatorii conform înțelegerilor internaționale semnate de statul român;
• Lipsa unor instituții care să-i protejeze în mod real consumatorii casnici și mai ales acționând proactiv;
• Neîncrederea românilor față de nou (acordarea unui nivel de încredere altor companii de furnizare gaze în afara celor tradiționale);
• Dezinteresul larg față de subiectul liberalizării pieței;
• Atitudinea majorității românilor “noi nu putem face nimic” și ca atare “ce va fi, va fi”.

Suplimentar față de comportamentul consumatorului casnic de gaze se adaugă:

• Comportamentul instituțiilor de stat care “s-au purtat cu mănuși” față de unii furnizori de gaze în ultimii 15 ani;
• Intervenționismul ANRE, prin poziții publice, în care se explică consumatorului casnic că “prețul gazelor la furnizorii finali nu va scădea semnificativ la 1 iulie 2020”, respectiv că “prețul practicat de furnizori este corect datorită înmagazinării gazelor din anul 2019”, a legitimat comportamentul actual al furnizorilor de a nu scădea prețul gazelor la populație și le justifică poziția abuzivă de a practica prețuri incorecte pentru populație;
• ANRE a defavorizat consumatorii casnici de gaze prin “legiferarea” dreptului furnizorilor de a  impune unilateral prețul consumatorului casnic de gaze. Această abordare a permis furnizorilor să nu depună nici un efort în raport cu clienții lor, fiind interesați ca aceștia să fie cât mai neștiutori, cât mai liniștiti și astfel furnizorul să le poată impune ce preț dorește. În lipsa acestei intervenții a ANRE, era necesar un efort important din partea furnizorilor de a încheia un nou contract de gaze, situație în care consumatorul avea posibilitatea reală de a refuza prețurile incorecte și a încerca negocierea prețului, așa cum îi dă dreptul legea. Furnizorii nu au dorit acest lucru și ANRE le-a îndeplinit dorința.
• Fake news-urile lansate masiv pe piață privind riscul la care se supun cei care vor schimba furnizorul:
  • Probabilitatea de a rămâne fără gaze în plină iarnă deoarece acești mici furnizori nu vor avea de unde să ia gazele la iarnă;
  • Falimentul micilor furnizori care vin cu prețuri mai mici deoarece aceste prețuri mici nu vor putea fi susținute și astfel vor rămâne fără gaz;
  • Prețurile mici pe care le oferă ceilalți furnizori sunt în fapt prețuri de dumping care nu pot să fie susținute pe perioada contractului.

Având în vedere aceste elemente putem înțelege de ce furnizorii mari, nu vor vinde gaze mai ieftine către populație, dar cu siguranță le vor scumpi imediat ce vor apărea orice modificări în piață.

1 iulie 2020 nu este o revoluție pe piața de gaze, este însă un moment unic în care se stabilește dacă în România vor urma alți ani, în care furnizorii vor ”mărșălui” pe umerii consumatorilor români sau este momentul în care un număr suficient de mare de consumatori români vor lua atitudine și vor arăta că românii nu mai acceptă jocul unilateral al unor furnizori și că este timpul ca aceștia să se schimbe astfel încât într-un termen scurt să existe o piață liberă pe gaze care să aducă beneficii consumatorului de gaze.