
Bunătatea are propria ei sărbătoare – Ziua Mondială a Bunăvoinței – pe care vă invităm să o celebrăm împreună, în cadrul unui eveniment online organizat de Asociația Energia Inteligentă, unde vom discuta despre importanța implicării active în societate și despre efectul covârșitor pe care faptele noastre le pot avea asupra a tot ceea ce ne înconjoară.
Când? Luni, 14 noiembrie 2022, ora 11.00
Unde? Evenimentul va fi transmis pe pagina de Facebook Energia Inteligentă
Sărbătorită în fiecare an aproape de mijlocul lunii noiembrie, Ziua Mondială a Bunăvoinței este prilejul perfect pentru a ne aminti cum „bunătatea” ne ajută să construim o lume mai bună. Este cel mai bun moment pentru a vorbi despre bunăvoință sub toate formele ei – față de semenii noștri, față de mediu și față de noi înșine. Vom discuta alături de jurnaliști cu experiența în domeniul proiectelor de responsabilitate socială despre impactul acestora asupra comunităților cărora li se adresează și despre importanța crearea unei „culturi” în ceea ce privește voluntariatul și implicarea în ajutorarea semenilor noștri.
Sperăm ca veți avea Bunăvoința de a urmări dezbaterile noastre și de a adresa întrebări, completări sau comentarii ori de câte ori simțiți nevoia.
Proiectele cu componenta socială și de mediu derulate de Asociația Energia Inteligentă, au fost primite cu entuziasm și au avut un puternic impact social. Le suntem recunoscători tuturor celor care ne-au susținut de-a lungul timpului – material, prin diseminarea informațiilor sau doar cu un gând bun și cu încurajări. Voi toți ne-ați ajutat să mergem mai departe!
Pentru informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.
Persoana de contact: Monica David, telefon: 0723.999.995, email: monica.david@creativeandmore.ro
More Stories
Impactul războiului din Ucraina asupra sectorului energetic din România și UE
Energia nucleară – raționalul învinge superficialul
Sfaturi practice pentru oamenii care nu au energie electrică în Sud Estul României
România are nevoie de energie securitară, nu de a fi din nou, doar o piață de desfacere