aprilie 3, 2026 RomaniaEnglish

Poziția Asociației Energia Inteligentă privind rolul hidroenergiei în securitatea energetică a României


Asociația Energia Inteligentă, în baza studiilor, analizelor și evaluărilor realizate în ultima lună asupra sistemului energetic național, subliniază importanța strategică a amenajărilor hidroenergetice pentru securitatea, stabilitatea și sustenabilitatea energetică a României.

Rezultatele analizelor noastre arată că hidroenergia este una dintre puținele surse de energie care îmbină, în mod real, producția de electricitate curată cu capacitatea de reglaj rapid al sistemului energetic. În contextul creșterii ponderii surselor regenerabile variabile (precum eolianul și fotovoltaicul), rolul centralelor hidroelectrice devine esențial pentru menținerea echilibrului în Sistemul Energetic Național.

În plus, amenajările hidroenergetice contribuie nu doar la producerea de energie, ci și la:

  • reducerea riscurilor de inundații,
  • asigurarea rezervelor de apă în perioade de secetă,
  • stabilizarea cursurilor de apă,
  • creșterea rezilienței infrastructurii critice.

Analizele noastre indică faptul că blocarea sau întârzierea finalizării proiectelor hidroenergetice aflate în diferite stadii de execuție afectează direct capacitatea României de a-și asigura independența energetică, de a limita importurile și de a menține prețuri accesibile pentru populație și economie.

În acest context, Asociația Energia Inteligentă susține în mod ferm inițiativa civică și instituțională exprimată prin petiția națională 

„Hidroenergia salvează România”, considerând că aceasta reflectă o nevoie reală și urgentă a societății românești: valorificarea responsabilă și inteligentă a resurselor hidroenergetice ale țării.

Considerăm că protecția mediului și dezvoltarea hidroenergiei nu sunt obiective opuse, ci pot și trebuie să fie armonizate prin soluții moderne, studii de impact și tehnologii adecvate. România are capacitatea de a fi un lider regional în energie verde, iar hidroenergia este coloana vertebrală a acestui parcurs.

Asociația Energia Inteligentă reafirmă disponibilitate de a contribui cu expertiză tehnică, analiză independentă la fundamentarea deciziei și a deciziilor publice care privesc viitorul energetic al României.

RomaniaEnglish