Peste 7 zile Lukoil nu mai are voie să desfacă carburanți în România în formula actuală a acționariatului, conform sancțiunilor americane. Lukoil poate să și desfășoare activitatea sub o altă structură a proprietății sau prin preluarea temporară a activității de către statul român.
Lukoil deţine în România o reţea de 320 de staţii de carburanţi, rafinăria Petrotel‑Lukoil de la Ploieşti (care acoperă cca 20% din piaţa internă de produse petroliere) și drepturi de explorare pentru gaze în Marea Neagră
În România, statul poate numi un administrator special la o companie privată din sectorul energetic doar dacă sunt îndeplinite condiții excepționale, respectiv dacă există sancțiuni internaționale sau legea permite statului să intervină temporar pentru asigurarea continuității aprovizionării.
O imagine de ansamblu, asupra rafinăriilor active din România, ne permite să analizăm capacitatea de rafinare și gradul de încărcare (utilizare a capacităților).
Tabel 1 – Rafinăriile din România (capacitate & grad de încărcare)

Începând cu anul 2023, România a importat motorină din țări precum Grecia, Israel și Egipt după ce fluxurile din Federația Rusă fuseseră oprite. Date oficiale din sistemul WITS România a importat „Fuels” din țări precum Bulgaria, Kazahstan, Ungaria și Turcia și a exportat „Fuels” către țări precum Ungaria, Moldova, Serbia, Bulgaria și Ucraina.
Consumul României în 2024 (conform INS)
– Benzina consumată: 1,45 milioane tone
– Motorină consumată: 6,9 milioane tone
Importuri de motorină
Din motorina consumată, aprox. 2,8 milioane tone au venit din import (restul din producția internă a rafinăriilor din România)
România nu acoperă singură necesarul de motorină, deci rămâne importator net motorină .
Importuri de benzină
Producția internă de benzină a fost de cca. 3,2 milioane tone, la un consum de doar cca. 1,4 milioane tone.
România este exportator net de benzină, chiar dacă sunt și importuri de benzină, dar foarte mici.
România este importator net de motorină; importurile de motorina au fost de cca. 2.6 milioane tone, din care cca. 0,9 milioane tone au mers la reexport. Astfel, consumul de motorină în România înseamnă cca. 4,9 milioane tone rafinat în România și cca. 1,7 milioane tone din import Un destinatar foarte important este Ucraina:
Motorină
Ucraina a importat cca 1,47 milioane tone de motorină anual din România , adică cca. 24% din totalul importurilor sale de motorină.
România a fost cel mai important furnizor de motorină al Ucrainei .
Benzină
Ucraina a importat anual cca. 0,31 milioane tone de benzină din România , aproximativ un sfert (25%) din totalul importurilor sale de benzină. România fiind primul furnizor de benzină al Ucrainei .
La nivel agregat (categoria „combustibili minerali, uleiuri și produse ale distilării”), România exportă combustibili și către: Ungaria, Moldova, Serbia, Bulgaria unde este vândută în stațiile companiilor Românești deținute acolo.
Cele mai mari firme care vând carburanți în România sunt:
OMV Petrom Marketing SRL (o tremie)
Rompetrol Downstream SRL (KMG International)
MOL România Petroleum Products SRL
Lukoil România SRL
SOCAR Petroleum SA
NIS Petrol SRL (sub brandul Gazprom)
plus o serie de distribuitori regionali (Smart Management Invest, Flagas, etc.)
Aceste companii cumpără produse de la rafinării din România (Petrobrazi, Petromidia, Vega, Petrotel), și atunci când oferta internă nu e suficientă, importă benzină și mai ales motorină din alte state (Grecia, țări din zona Mării Mediterane, etc.).
Exporturi de benzină facute de România – în principal de:
OMV Petrom (cca două treimi)
Unicom Oil Terminal.
Rompetrol Rafinare (Petromidia)
volum total către Ucraina: ~1,47 milioane tone (24% din importurile lor de motorină), provenind în principal din rafinăriile românești (OMV Petrom – Petrobrazi, Rompetrol – Petromidia, etc.).
Importuri de motorină în România – făcute în principal de:
OMV Petrom / OMV Petrom Marketing
Rompetrol (Rompetrol Rafinare + Downstream)
MOL România
Lukoil România
SOCAR, NIS Petrol și alți distribuitori regionali
Exporturi de benzină și motorină – effectuate în special de:
OMV Petrom
Rompetrol Rafinare (Petromidia)
Unicom Oil Terminal și alți traderi specializate în carburanți
Preluarea Lukoil de către statul român trebuie să aibă în vedere că Petrotel Lukoil procesează țiței greu – Țiței Urals (cu conținut ridicat de sulf 1.3–1.5% și densitate medie). Acesta nu este unic mai găsim astfel de țiței în alte părți de pe glob la distanțe mari (America de Sud, Orientul Mijlociu, America Latina)
Astfel, din datele analizate, România în situația pur teoretică în care își reduce exporturile ar avea suficienți combustibili pentru acoperirea necesarului intern în situația în care Lukoil s-ar închide după data de 21 noiembrie 2025. Sigur este o abordare care nu se poate pune în practică având în vedere contractele de export încheiate și mai ales criza care ar putea să fie declanșată în aceste țări.
În același timp există companii românești care au capacitatea de a prelua întregul segment de clienți deținut de Lukoil pentru desfacerea produselor petroliere în România, fără a afecta exporturile prezente, prin importul direct de benzină și motorină, dacă se disponibilizează capacitățile de stocare ale Oil Terminal folosite în prezent de Lukoil.
Există și posibilitatea preluării temporare a Lukoil de către statul Român, printr-un administrator special, fără a fi o preluare definitivă, și derularea managementului companiei sub coordonarea statului român, astfel încât țițeiul importat să fie în continuu procesat la Petrotel în România și să se asigure acoperirea segmentului de clienții al Lukoil existent în prezent. Preluarea sau controlul statului asupra companiei Lukoil, implică riscuri financiare – posibile cereri de despăgubire, efort bugetar pentru administrarea companiei, dar mai ales problema competenței statului în administrarea rafinăriilor și a rețelei de distribuție, dar și posibilitatea dezvoltării corupției și a căpușării companiei.
Variantele acestea vor veni cu costuri mai mari, și datorită unor contracte realizate din scurt, dar asigurând existența în cantități suficiente a combustibiliilor la pompă.
Pentru România, cel mai important obiectiv în contextul Lukoil este luarea rapidă a unei decizii în privința companiei Lukoil, menținerea fluxurilor normale de aprovizionare cu carburanți și evitarea panicii la nivelul populației. Aglomerația artificială la benzinării poate crea o falsă creștere a cererii, poate perturba distribuția și poate duce la majorări temporare ale prețurilor, chiar dacă nu există o criză reală.
Atât timp câte autoritățile nu comunică prin clișee, ci vor realiza un dialog corect, sincer și profesionist cu populația, iar populația alimentează normal, piața rămâne stabilă, stocurile pot să fie asigurate, iar prețurile nu vor exploda.

More Stories
Analiza corectă și integrată de mediu – condiție esențială pentru sustenabilitatea proiectelor hidroenergetice realizate în proporție de 70-90%
România are politici gata scrise. Doar că statul refuză să le citească.
Nepăsarea subterană: când necunoașterea devine pericol și ia vieți
De 100 ori mai mulți morți în accidentele de gaze în România, decât în Europa de Vest, raportat la kilometrii de rețea