septembrie 10, 2025 RomaniaEnglish

Raport de activitate 2024

Credem cu tărie că succesul se măsoară în ecoul pe care proiectele realizate îl au în conștiința și în inima celor cu care ai interacționat. Fie că vorbim despre impactul asupra sectorului energetic prin pozițiile luate de Asociația Energia Inteligentă, asupra celor care activează în acest domeniu prin analizele și volumele lansate în decursul anului sau chiar asupra comunităților prin campaniile de informare și responsabilizare derulate sau a proiectelor cu impact social implementate, ne dorim ca munca întregii echipe a Asociației Energia Inteligentă să își fi lăsat amprenta, într-un mod pozitiv, prin toate inițiativele noastre din 2023.

Una din cele mai mari realizări ale Asociației Energia Inteligentă a fost realizarea Registrului Național al Gospodăriilor fără Energie din România (RENGEER), care a relevat un număr de 5.494 de gospodării fără energie electrică, locuite de 11.611 de persoane, dintre care 4.777 au vârsta de până în 18 ani. Întocmirea registrului reprezintă un pas important către dezideratul de zero case locuite permanent fără energie electrică, deoarece constituie baza de pornire atât pentru elaborarea de politici publice privind reducerea sărăciei energetice extreme din țara noastră, cât și pentru întreprinderea unor acțiuni de reducere efectivă a acestui fenomen precum proiectul „Energie pentru viață”.

Un alt succes notabil în 2024 a fost participarea asociației la două evenimente externe: „România și Catalonia. O viziune strategică și consolidarea punților economice”, o misiune economică organizată în Barcelona și  Palma De Mallorca de către Consulatul General al României la Barcelona și Consulatul Onorific al României în Insulele Baleare, care a abordat oportunități de investiții în sectoarele energie, IT și HoReCa, conexiuni între asociații și companii din România și Spania, precum şi exemple de bune practici pentru dezvoltarea acestor sectoare și „European Hydrogen Week”, cel mai mare târg de tehnologie în domeniul hidrogenului organizat la Bruxelles unde o delegație a Asociației Energia Inteligentă din care a făcut parte domnul Ioan Iordache, expert în domeniul hidrogenului, membru AEI și Director Executiv al Asociației pentru Energia Hidrogenului în România, a fost prezentă la eveniment în spiritul viziunii sale asupra dezvoltării sectorului energetic din România.

Ne dorim ca și în anul 2025 să fim cel puțin la fel de activi ca în anul ce a trecut, să continuăm proiectele asociației și să dezvoltăm noi parteneriate, astfel încât Asociația Energia Inteligentă să rămână un punct de referință în sectorul energetic din România. Toate inițiativele asociației au fost posibile datorită susținerii de care ne-am bucurat în acest an. Mulțumim tuturor partenerilor care ne-au susținut financiar, prin promovarea proiectelor, ni s-au alăturat ca voluntari și ne-au încurajat în tot ceea ce am întreprins.

RomaniaEnglish