Green Deal o împachetare frumoasă și liniștitoare a realității crude cu care se confruntă Europa – criza resurselor energetice

Teoria unor economiştii care pretind că piaţa va rezolva toate problemele, nu iau în considerare faptul că teoria economică neoclasică suferă de multe deficienţe, care o fac să nu reacţioneze conform modelelor de laborator, aspect care se poate întâmpla şi în cazul problemei “apogeului petrolului”. Pentru a ilustra acest lucru vom face următorul exerciţiu: în prezent un baril de ţiţei costa 102 USD. Energia conţinută într-un baril de petrol costă între 150-250 USD dacă vrem să o obţinem din surse alternative de energie. În consecinţă, piaţa nu va da un semnal companiilor energetice să caute surse alternative de energie decât în momentul când preţul petrolului va ajunge la 150-250 USD pe baril.

Odată demarată investiţia în aceste surse alternative, este posibil a fi nevoie de un interval de circa 25-30 de ani până când ele vor putea fi implementate la scară industrială. Pentru a putea finanţa o implementare agresivă a energiilor alternative, avem nevoie de un capital imens – şi în plus de energie şi materii prime ieftine – ceea ce în mod sigur nu va fi cazul, devreme ce preţul ţiţeiului va fi în jurul a 150-200 USD pe baril.

Deci în timp ce sunt necesari între 25 şi 30 de ani pentru a converti economia noastră la surse alternative de energie, s-ar putea să avem mult mai puțin timp până ce producţia petrolului îşi va atinge apogeul. Aceasta va determina ca preţul să depăşească pragul de 150 de dolari pe barili, iar dacă bancherii vor aprecia că lumea a intrat într-o eră a penuriei de petrol, scumpirile vor continua element ce va duce la o rapidă falimentare a industriei.

Vă vom prezenta câtea evenimente care pot fi simple coincidenţe sau consecinţe ale vârfului de producție al petrolului pentru câteva țări din lume:

– Statele Unite au atins punctul maxim de prodcție al petrolului în 1970. La nici 3 ani după acest eveniment, în 1973, ţările membre OPEC se simţeau suficient de puternice pentru a-şi ridica tarifele, conducând astfel la primul şoc petrolier. Aceasta criză a fost de natură politică. Cu toate acestea, criza nu ar mai fi avut loc dacă nu ar fi scăzut producţia SUA..

– Fosta URSS a atins vârful producţiei petroliere în 1987. Trei ani mai târziu URSS s-a prăbuşit. Multe  studii au arătat că această prăbuşire s-a datorat inadaptabilităţii sistemului comunist lumii reale. Este o ipoteză la care se poate adăuga faptul că s-a atins vârful maxim de producție a petrolului.

– România a atins în anul 1986 vârful maxim de consum pentru gazele naturale (principala resursă de energie din România, spre deosebire de majoritatea ţărilor unde resursa care domină piaţa energetică este petrolul), care a determinat multiple măsuri de raţionare a energiei, alimentelor etc. Trei ani mai târziu regimul comunist din România se destrăma.

Crizele petrolului din anii 1970 au fost create de evenimente politice. În 1973, OPEC şi-a scăzut producţia ca represalii pentru ajutorul acordat de SUA, Israelului în războiul de Yom Kippur cu Egiptul şi Siria. În 1979, revoluţia iraniană când Şahul a fost alungat, iar fundamentaliştii conduşi de Ayatolahul Khomeini au naţionalizat resursele şi întreprinderile. Iranul şi-a oprit vânzările pentru SUA în speranţa de a lovi “marele Satan”. În 1990, în războiul din Golf, când Saddam Hussein a invadat Kuweitul şi a incendiat principalele facilităţi pentru extragerea şi transportul petrolului. În toate cazurile, s-a reuşit să se importe petrol din alte părţi, cum ar fi Venezuela, rezolvând astfel crizele.

Ce se întâmplă odată ce producţia globală îşi atinge maximul? De la cine vom lua petrol? Evidenţele unui apogeu în producţia globală de petrol sunt astăzi mari:

1. 99% din producţia mondială de petrol provine de la 44 ţări producătoare. Cel puţin 24 dintre acestea şi-au depăşit apogeul şi sunt în faza de declin.

2. Întreaga lume – cu excepţia Orientului Mijlociu – şi-a atins vârful producţiei de petrol în 1997. SUA au făcut-o în 1970, Rusia în 1987, Marea Britanie în 1999 (România în 1976). Chiar şi Arabia Saudită – faimosul “producător pentru zile negre” ar putea fi pe marginea prăpastiei iar producţia.

Descoperirile mondiale de petrol şi-au atins apogeul în 1962, şi respectiv 1973 pentru gazele naturale, ajungând la valori practic lipsite de importanţă în ultimii ani.

Conform unui articol publicat în New York Times, intitulat Top Oil Groups Fail to Recoup Exploration Costs: ”Primele zece, ca mărime, companii petroliere din lume au cheltuit 8 miliarde de dolari în explorarea de noi zăcăminte în anul curent, dar descoperirile lor au o valoare comercială de doar 4 miliarde de dolari, la preţul actual al ţiţeiului brut.”

Afirmaţia lui Henry Kissinger: „Cantitatea de energie e finită, iar până azi a reuşit să facă faţă cererii, dar competiţia pentru accesul la energie poate devine o chestiune de viaţă şi de moarte pentru multe ţări.”

Gazele naturale pot fi un succesor al petrolului în topul formelor de energie primara, pentru o perioada foarte scurta de timp, dar nu il va putea substitui în toate aplicaţiile tehnologice, motivul principal nu este unul tehnologic, ci se datorează tendinţei din ultimii ani, de creştere a preţului acestuia comparativ cu cel al petrolului, dar şi faptul că prezintă o volatilitatea mai ridicată.

Consecinţe:

– creşterea economică nu înseamnă doar creşterea numărului de bunuri produse, ci înseamnă şi o cantitate mai mare de materii prime şi de energie consumată. O diminuare a producţiei de petrol şi ulterior de gaze naturale, în lipsa altor resurse viabile însemnă: declinul economic.

– bursa depinde în întregime de creşterea economică, iar investitorii vor să câştige bani.

– după ultimul război mondial dolarul american s-a impus ca moneda de schimb a petrolului (Petrodolarul). În consecinţă, toate ţările care doresc să importe petrol trebuie să împrumute dolari, susţinând astfel, în mod artificial, această deviză.

– “revoluţia verde” a devenit posibilă cu ajutorul petrolului şi a gazelor naturale. Acestea servesc la fabricarea îngrăşămintelor, a insecticidelor indispensabile unei agriculturi moderne. Reducerea productivităţii solului şi a profitabilităţii agrare, mai ales a pământurile “obosite”, care au dat recolte generaţii la rând – şi care nu pot fi întreţinute pentru agricultura decât cu fertilizatori – se vor resimţi în urma absentei chimizării solului, apărând pericolul ca populaţia actuală să nu mai poată fi hrănită în întregime.

– “dezurbanizarea” şi reîntoarcerea omenirii spre mediul rural. Proporţia actuală, în care 10% din populaţie hrăneşte celelalte 90%, nu va mai putea fi menţinută în condiţiile “morţii petrolului”.

– o economie bazată pe hidrogen necesită o masivă restructurare a întregului sistem global de transport şi de aprovizionare.

– energia solară şi eoliană, deşi înlocuitori ai surselor regenerabile, au în prezent o aplicabilitate limitată (tehnic şi economic) pentru transport, dar putând să înlocuiască cu brio energia în sectorul rezidenţial.

Cum abordăm viitorul?

În ciuda deficienţelor, este posibil ca economia să funcţioneze cu ajutorul surselor alternative de energie. Pentru aceasta trebuie să se îndeplinească următoarele condiţii simultan:

1. Voinţă politică;

2. Dezvoltări tehnologice;

3 Cooperare şi colaborare internaţională;

4. Investiţii masive de capital;

5. Reformarea sistemului financiar – bancar;

6. Eliminarea piedicilor puse de industria de petrol şi gaze;

7. Lansarea unei generaţii de ingineri, cercetători, economişti, muncitori etc. capabili să lanseze şi să conducă economia alimentată de aceste noi surse de energie.

8. Regândire sistemului fiscal din energie

În caz contrar vom fi prizonierii următoarelor dileme:

1. Nu există alternative economice viabile la petrol (viabilitatea economică şi tehnică).

2. Nu suntem motivaţi să introducem energii alternative la scară mare, decât atunci când
preţurile petrolului vor deveni enorme.

3. Când preţul petrolului va fi enorm, riscul ca economia să se prăbuşească este mare şi nu se va mai putea finanţa trecerea spre energii alternative.

4. Programele agresive de reducere a consumului vor scădea preţul petrolului, înlăturând astfel stimulentul necesar pentru a trece la sursele alternative, până când va fi deja prea târziu.

5. Materiile prime folosite în multe surse de energie alternativă, cum ar fi siliciul, cuprul şi platina sunt deja în cantităţi reduse pe glob. Orice tentativă de a controla aceste resurse necesare
pentru o tranziţie la scară largă către energiile alternative, va fi întâmpinată de o competiţie
agresivă.

Singura soluţie, este reducerea consumului actual de energie şi iniţierea dezvoltării unor tehnologii capabile să genereze suficientă energie  (energie regenerabila, SMR, energia deseurilor) pentru ca rezervele de petrol şi gaz să reziste cât mai mult în timp şi să asigure trecerea naturală către o nouă formă energetică.