30 de zile, 7 explozii, 4 morți. România arde, soluțiile întârzie.

În mai puțin de treizeci de zile, România a fost zguduită de o serie alarmantă de explozii și incidente grave legate de gaze, soldate cu victime, clădiri distruse și comunități întregi evacuate. De la București la Dej, Râmnicu Sărat și Balș, aceeași poveste se repetă: deflagrații, detonații, oameni răniți sau uciși și un sentiment crescând de nesiguranță. În tot acest timp, nici o măsură clară care să prevină următoarea tragedie. România pare să funcționeze pe muchie de cuțit, iar fiecare zi în care tăcerea și pasivitatea persistă adâncește o potențială criză de siguranță, pe care nimeni nu ar trebui să o ignore.

Pe baza știrilor din presa națională și locală, pentru perioada 17 octombrie 2025 – 16 noiembrie 2025 am găsit 7 incidente majore legate de gaze (explozii, incendii sau avarii la rețele de gaze, cu evacuări sau victime).

Lista incidentelor identificate în presă în ultimele 30 de zile

Ceea ce amplifică frustrarea este că, deși fiecare incident în parte a generat o intervenție punctuală ale pompierilor, distribuitorilor de gaze și ale poliției, nu sa conturat o reacție fermă la nivel național, care să pună întrebările fundamentale scurte: Cum este posibil ca, într-o țară cu 3,5 milioane de locuințe conectate la gaze să nu se propună un plan clar de prevenire a incidentelor în sectorul gazelor?

Problema reală este absența unor măsuri de anvergură, capabile să prevină repetarea acestor evenimente. Nu a fost anunțat un program național de verificare urgentă a instalațiilor de gaz în blocurile vechi; nu sa discutat problema nefuncționării obligatorie a detectoarelor automate de gaz; nu sa comunicat public un raport integrator care să analizeze cauzele comune ale incidentelor. Fără aceste acțiuni, reacția autorităților par fragmentată, lipsită de viziune și insuficientă în raport cu gravitatea situației.

În paralel, comunicarea oficială a rămas minimă și orientată strict pe incidente. Nicio instituție nu a oferit o sinteză publică a riscurilor, iar cetățenii au aflat fragmente de informații doar din știri disparate. În lipsa mesajului coordonat, cetățenii rămân cu impresia legitimă că siguranța lor depinde mai mult de noroc și de propria prudență decât de un sistem de supraveghere robust.

Concluzia care se impune este că seria de incidente nu este o coincidență, ci un simptom al unui sistem vulnerabil, construit pe infrastructură îmbătrânită și pe o lipsă de profesionalism.

Exploziile nu sunt accidente inevitabile, ci consecințe previzibile ale unei lipse de acțiune sistemică

.Adevărata problemă nu este ceea ce sa făcut în fiecare caz în parte, ci ceea ce nu sa făcut „între cazuri”: lipsa unei abordări naționale ferme, coerente, care să reducă probabilitatea ca astfel de tragedii să devină o realitate recurentă.

Până când nu vor apărea măsuri structurale – verificări obligatorii extinse, reglementări practice ;i verificarea aplicării, detectoare instalate în masă, reprofesionalizarea instituțiilor și transparență instituțională – românii vor continua să trăiască cu sentimentul că riscul este omniprezent, iar protecția insuficientă.

În fapt, nu numărul incidentelor definește gravitatea situației, ci incapacitatea sistemului de a învăța rapid din ele.