România la ora 20:00: fără nuclear, nu mai discutăm despre prețul energiei, ci despre cine va fi deconectat

România se apropie de una dintre cele mai dificile perioade pentru Sistemul Energetic Național. Scenariul opririi ambelor reactoare de la Cernavodă, probabil începând cu 12 august 2026, nu înseamnă doar posibila dispariție a aproximativ 1.400 MW de producție constantă. Înseamnă potențiala pierderea a celei mai importante surse interne care funcționează independent de secetă, vânt, soare sau temperatura aerului.

La ora 20:00, exact când consumul populației rămâne ridicat, producția fotovoltaică dispare rapid. Hidrocentralele sunt afectate de secetă, eolianul este imprevizibil, centralele pe gaze și cărbune care mai există,  nu pot compensa integral deficitul, iar România ajunge să depindă de importuri într-o regiune în care aproape toate statele caută aceeași energie.

Aceasta nu mai este doar o problemă de piață. Este o problemă de adecvanță a sistemului și, în zilele critice, una de alegere între limitări industriale controlate și deconectări ale unor categorii de consumatori.

Estimarea de mai jos pornește de la următoarele ipoteze probabile:

• ambele reactoare de la Cernavodă vor fi oprite începând cu 12 august;
• producția nucleară este zero;
• producția hidro este afectată de secetă;
• producția eoliană rămâne redusă sau moderată;
• importurile sunt limitate de deficitul simultan din Ungaria, Serbia și Balcanii de Vest;
• temperaturile sunt mai moderate în perioada 13–16 august, fiind urmate de caniculă accentuată între 17 și 22 august;
• Dacia și Ford sunt oprite până pe 19 august, cu o economie de putere estimată la aproximativ 200 MW;
• reducerea atribuită DEN reprezintă necesarul rezidual de echilibrare, nu o măsură deja anunțată.

Valorile reprezintă puteri medii estimate în jurul orei 20:00 și sunt exprimate în MW.

Estimare AEI privind Balanța zilnică a SEN pe baza datelor de consum din anul 2025 si temperaturilor aferente, la ora 20:00 (mii MWh)

Relația utilizată este: Reducere DEN=Consum prognozat−Producție−Import−Reducere voluntara

De exemplu, pe 19 august: 7.700−4.150−2.500−300=750 MW

Acesta este momentul în care aritmetica energetică devine politică industrială, dacă energia nu există, cineva trebuie să renunțe la consum.

România ar importa aproape cât produce

Fără energia nucleară, producția internă disponibilă la ora 20:00 s-ar situa, în cele mai dificile zile, la numai 4.150–4.300 MW. În această producție ar intra aproximativ:

• hidro: 1.000–1.400 MW;
• gaze: 1.300–1.700 MW;
• cărbune: 900–1.200 MW;
• eolian: 200–700 MW;
• fotovoltaic rămas la ora 20:00: 100–400 MW;
• alte surse: 100–200 MW;
• nuclear: 0 MW.

În zilele caniculare, consumul ar putea depăși 8.000 MW, fără reducere voluntară. România ar trebui astfel să importe 2.500–2.600 MW, adică o cantitate egală cu aproape 60% din producția internă rămasă. Problema este că puterea tehnică de import nu reprezintă energie garantată. O interconexiune poate exista, dar dacă dincolo de ea nu există producție disponibilă, aceasta nu transportă decât deficit.

În perioadele tensionate, România a importat deja aproximativ 2.000 MW. Tehnic, importul poate depăși temporar 3.000 MW, dar un asemenea nivel nu poate fi considerat ferm disponibil în fiecare seară. Pentru perioada analizată, intervalul realist rămâne la cca 2.300 MW.

Economisirea voluntară ajută, dar nu poate înlocui un reactor nuclear

Reducerea voluntară este estimată la 170–300 MW. Până la 19 august, oprirea activității la Dacia și Ford poate contribui cu aproximativ 200 MW. Se pot adăuga reducerile altor consumatori industriali, magazinelor, instituțiilor și populației.

Dar economisirea voluntară nu produce miracole. O parte dintre economii se suprapune peste opririle tehnologice normale și nu reprezintă integral o reducere suplimentară. După 19 august, odată cu reluarea activității unor unități industriale, reducerea voluntară probabilă scade spre 180–220 MW.

România nu poate acoperi un gol de peste 750 MW stingând câteva vitrine, reducând aerul condiționat în instituții și solicitând populației să nu mai folosească simultan electrocasnicele. Aceste măsuri sunt utile, dar insuficiente în raport cu dimensiunea problemei.

DEN ar trebui să pregătească, în scenariul central, o capacitate controlabilă de reducere de până la 750 MW. Aceasta nu înseamnă că populația va fi deconectată.

De unde ar putea veni energia importată

Tabelul următor nu prezintă producția totală a statelor din regiune, ci energia exportabilă care ar putea ajunge fizic sau comercial în România. O țară poate produce 5.000 MW, dar dacă are un consum de 4.500 MW, disponibilul său regional este de numai 500 MW.

„Totalul regional accesibil” nu poate fi importat automat și integral de România. Pentru aceeași energie concurează Ungaria, Serbia, Croația, Macedonia de Nord și Albania. În plus, capacitățile transfrontaliere, congestiile și regulile de siguranță limitează fluxurile.

Există chiar și zile în care importul realist indicat pentru România se află foarte aproape de întregul disponibil regional estimat. În acele momente, marja de siguranță este practic inexistentă. Orice creștere neașteptată a consumului într-un stat vecin poate retrage energie pe care România o considera accesibilă.

Bulgaria, principalul colac de salvare regional (mii MWh)

Bulgaria devine astfel principalul furnizor de siguranță pentru România. Nuclearul de la Kozlodui, termocentralele bulgare și instalațiile de acumulare prin pompaj pot asigura cea mai mare parte a disponibilului regional.

Aceasta este însă și principala vulnerabilitate: siguranța energetică a României ar ajunge să depindă de funcționarea centralelor bulgare, de programul lor comercial și de menținerea capacităților de interconexiune. O avarie la un grup important din Bulgaria sau o creștere puternică a consumului bulgar s-ar transmite aproape imediat în necesarul de reducere din România.

România a închis marja de siguranță înainte să construiască alternativa

În scenariul opririi ambelor reactoare de la Cernavodă, România nu poate echilibra sistemul numai prin importuri și economisire voluntară. În zilele lucrătoare caniculare, producția internă de aproximativ 4.200–4.300 MW, importurile de circa 2.500 MW și economisirea voluntară de 200–300 MW acoperă împreună numai aproximativ 7.000 MW.

La un consum potențial de peste 8.000 MW, rămâne un deficit de 1.000–1.200 MW care trebuie eliminat administrativ din consum.

Elementul decisiv va fi importul. Fiecare scădere cu 500 MW sub nivelul estimat produce aproape automat o creștere cu 500 MW a necesarului de reducere. Dacă importurile coboară, de exemplu, de la 2.500 la 2.000 MW, necesarul de limitare din 19 august poate urca de la 1.200 la 1.700 MW.

În acel punct nu mai vorbim despre simple apeluri la solidaritate. Vorbim despre oprirea unor capacități industriale, limitarea consumurilor neesențiale și, în cel mai nefavorabil scenariu, deconectări controlate.