Despre proiect

InfoCons – Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorilor, reprezentată de domnul Președinte Sorin Mierlea, anunță semnarea unui protocol de colaborare Asociația Energia Inteligentă, reprezentată de doamna Președinte Monica David, având ca scop dezvoltarea unor inițiative comune de informare și educare a consumatorilor în domeniul energiei. Parteneriatul își propune să aducă în atenția consumatorilor importanța cunoașterii drepturilor și responsabilităților acestora în raport cu furnizorii și operatorii din domeniul energetic, într-un context în care transparența, accesul la informație și încrederea în instituțiile implicate devin esențiale. Printre direcțiile vizate se numără campanii de informare, cursuri de specialitate, ghiduri utile, platforme digitale și baze de date cu informații esențiale, precum și alte proiecte comune. Parteneriatul dintre InfoCons și Asociația Energia Inteligentă răspunde unei nevoi reale de sprijin și orientare a consumatorilor de energie, într-un sector aflat într-o continuă evoluție și marcat de provocări tehnologice, economice și legislative. Colaborarea urmărește, de asemenea, promovarea reciprocă a inițiativelor celor două organizații și consolidarea unei rețele de sprijin real pentru consumatorii din România.

Ghid

InfoCons – Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorilor și Asociația Energia Inteligentă lansează Ghidul consumatorului de energie electrică și gaze naturale, un instrument util pentru toți consumatorii de energie care aduce în prim plan importanța cunoașterii drepturilor și responsabilităților acestora în raport cu furnizorii și operatorii din domeniul energetic În contextul liberalizării pieței de energie electrică începând cu data de 1 iulie 2025, pentru a plăti un preț corect la curent, este important ca fiecare consumator sa ceară oferte de la mai mulți furnizori, să le compare, să o aleagă pe cea favorabilă tipului propriu de consum și să semneze un nou contract. O piață reliberalizată a energiei electrice nu va putea funcționa eficient fără încrederea consumatorilor din România și fără ca aceștia să fie informați, încurajați să se implice, susținuți în negociere și capabili să compare ofertele disponibile pentru a lua decizii responsabile și independente.

Contact

RomaniaEnglish