Minciuna elegantă a energiei: comparația absurdă dintre cărbune/gaze și regenerabile

Există o ipocrizie elegantă — aproape invizibilă — în felul în care vorbim despre energie astăzi. Nu este zgomotoasă, nu se declară ideologică și nu se prezintă niciodată drept manipulare. Tocmai de aceea este atât de eficientă.

Pentru că nu se bazează neapărat pe cifre false, ci pe selecția convenabilă a cifrelor, ce alegem să măsurăm, ce costuri eliminăm din calcul și, mai ales, în ce moment privim sistemul energetic.

Ni se spune că viitorul aparține energiei curate. Este o direcție greu de contestat într-o lume confruntată cu schimbările climatice. Dar consensul asupra direcției a devenit, paradoxal, o scuză pentru superficialitate. Odată ce scopul este declarat „moralmente corect”, mijloacele nu mai sunt supuse aceleiași rigori.

Aici începe marea impostură a comparațiilor dintre cărbune/gaze și regenerabile.

Comparăm produse diferite și pretindem că sunt identice

În orice domeniu serios, comparațiile se fac între produse care oferă același serviciu. Nu compari prețul unei mașini fără motor cu prețul uneia cu motor capabile să te ducă la destinație și apoi declari că prima este mai ieftină. Nu compari o pensiune deschisă doar când este vreme bună cu un hotel care trebuie să funcționeze 24 de ore din 24. Nu compari o umbrelă cu un acoperiș doar pentru că ambele te pot apăra, uneori, de ploaie.

În energie, exact asta facem.

Comparăm un MWh produs de un parc fotovoltaic la prânz, atunci când soarele strălucește și uneori există deja prea multă energie în piață, cu un MWh produs de o centrală pe gaze sau pe cărbune la ora 20:00, când consumul este ridicat, soarele a dispărut, iar sistemul are nevoie disperată de putere.

Pe hârtie, ambii sunt „un MWh”. În realitatea sistemului energetic, valoarea lor este complet diferită. Unul apare când îi permite vremea. Celălalt trebuie să apară când îl cere consumatorul.

MW instalați nu înseamnă MW disponibili

O altă confuzie întreținută deliberat este amestecarea puterii instalate cu puterea sigur disponibilă. O mie de megawați fotovoltaici, o mie de megawați eolieni și o mie de megawați într-o centrală pe gaze nu reprezintă aceeași capacitate pentru sistem.

Panourile pot produce zero noaptea. Eolienele pot ajunge la producții foarte mici în perioade fără vânt. Centrala pe gaze poate produce atunci când este solicitată, în limita disponibilității tehnice și a alimentării cu combustibil.

Cu toate acestea, în discursul public, se adună triumfal mii de megawați regenerabili și se susține că aceștia au „înlocuit” capacitățile convenționale închise. Le-au înlocuit în statistica puterii instalate. Nu neapărat și în siguranța alimentării.

Diferența se vede seara, iarna, în perioadele de secetă, în zilele fără vânt și în orele în care importurile devin insuficiente sau foarte scumpe.

Cărbunele și gazul nu trebuie idealizate, dar nici judecate prin fraudă contabilă

Cărbunele este poluant când funcționează. Gazul produce emisii și creează dependență de combustibil. Centralele convenționale necesită investiții, mentenanță și costuri permanente. Aceste realități nu trebuie ascunse. Dar nici rolul lor sistemic nu poate fi eliminat din analiză doar pentru că încurcă povestea convenabilă a energiei „aproape gratuite”.

Nu este nevoie să iubim cărbunele pentru a recunoaște că o centrală capabilă să livreze energie la comandă oferă un serviciu diferit de un parc fotovoltaic dependent de soare. Nu trebuie să transformăm gazul într-o soluție eternă pentru a admite că el poate asigura flexibilitatea necesară într-un sistem cu producție regenerabilă variabilă.

Și nu trebuie să respingem regenerabilele pentru a cere ca acestea să fie evaluate împreună cu toate costurile pe care le provoacă sau le transferă către restul sistemului.

Adevărul nu este nici „cărbunele salvează totul”, nici „regenerabilele rezolvă totul”. Adevărul este că fiecare tehnologie oferă un produs diferit, cu avantaje, limite și costuri diferite.

Comparația corectă

Dacă vrem onestitate, trebuie să comparăm sisteme capabile să ofere același rezultat. Nu „cât costă un MWh fotovoltaic la ieșirea din parc?”, ci cât costă livrarea continuă către consumator a unui MWh bazat pe fotovoltaic, inclusiv stocare, rezervă, rețele și echilibrare. Nu „cât costă energia eoliană atunci când bate vântul?”, ci cât costă asigurarea consumului și atunci când vântul nu bate.

Nu „cât costă un MWh produs din cărbune sau gaze?”, ci cât valorează și serviciul de putere fermă, flexibilitate și siguranță pe care aceste capacități îl furnizează sistemului.

Abia după ce toate tehnologiile sunt obligate să livreze același produs — energie sigură, disponibilă la cerere și cu impactul total calculat — putem spune care este cu adevărat mai ieftină.

Până atunci, comparația dintre cărbune/gaze și regenerabile rămâne o comparație aiurea, construită pentru a produce un câștigător stabilit dinainte.

Nu regenerabilele sunt problema. Minciuna comparației este problema

România are nevoie de energie solară, eoliană, hidro, nucleară, gaze, stocare, rețele și capacități de rezervă. Tranziția energetică este necesară, dar nu poate fi construită pe sloganuri și contabilitate selectivă.

O tranziție bazată pe cifre cosmetizate nu va produce energie ieftină și sigură. Va produce capacități care arată spectaculos în comunicate și importuri scumpe în orele critice.

Marea minciună nu este că regenerabilele ar fi inutile. Dimpotrivă, ele sunt esențiale. Marea minciună este că un MWh produs când permite vremea ar fi identic, ca valoare și cost pentru sistem, cu un MWh livrat atunci când îl cere consumatorul.

Tranziția energetică nu trebuie abandonată. Trebuie maturizată.

Am avut o tranziție construită pe comparații incomplete a produs în România, investiții greșite, costuri ascunse și vulnerabilități energetice. Tranziția a instalat capacități nominale impresionante, dar nu neapărat capacități disponibile în orele critice. A închis centralele înainte ca înlocuitorii lor funcționali să existe și a descoperit prea târziu că puterea instalată nu ilumineaza casele dacă nu este disponibilă atunci când avem nevoie de ea.

Soluția nu este revenirea necondiționată la cărbune. Soluția este un mix în care fiecare tehnologie este evaluată după același criteriu, cantitatea de energie efectiv livrată, continuitatea furnizării, emisiile pe întreg ciclul de viață, necesarul de materii prime, costul infrastructurii și contribuția reală la securitatea energetică.