Hidrogenul în Ucraina

[Interviu acordat de dl. Ioan Iordache Asociației pentru Energia Hidrogenului din Ukraina]

• Vă rog să ne spuneți despre situația actuală privind dezvoltarea energiei hidrogenului în România?
În România există aproximativ 50 de universități publice și puțin peste 50 de institute de cercetare. Cu toate acestea, doar 10 – 15 dintre acestea sunt implicate în mod constant în domeniul hidrogenului și pilelor de combustie. În România, proiectele privind hidrogenul și pilele de combustie acoperă domeniile de cercetare ale energiei și materialelor. Spre deosebire de realitatea europeană, proiectele desfășurate în România sunt orientate mai mult spre cercetare și mai puțin spre dezvoltare sau demonstrare. Folosind Scopus, pot fi găsite mai mult de 100 de lucrări (articole sau recenzii) în domeniul pilelor de combustie și al energiei hidrogen din România care acoperă domenii precum: inginerie, știința materialelor, chimie și inginerie chimică, energie, științe ecologice și matematică, începând cu anul 2000. În general, România este poziționată undeva în mijlocul clasamentului, dacă facem o comparație cu țările est-europene din apropiere. Țări precum Rusia, Turcia și Polonia au mai mult de 300 de lucrări științifice în acest domeniu, Grecia și Austria, cu peste 100 de lucrări științifice; Ungaria, Republica Cehă, Ucraina și Bulgaria sunt prezentate cu o mică proporție, în jur de 50 de articole pe țară.
• Când vă așteptați la punerea în aplicare a primelor proiecte de hidrogen în viața reală în țara dvs.?
Sper că 2020 va fi momentul în care hidrogenul și pilele de combustie vor face trecerea de la cercetare la demonstrare. În sprijinul celor afirmate vine și Legea nr. 34 din 27 martie 2017 referitoare la infrastructura pentru combustibilii alternativi. Asociația din România pentru Energia Hidrogenului salută apariția acestei legi.
• Care este rolul guvernului în acest proces? Cum interacționează asociația cu oficialii țării?
Nu există un program special pentru a finanța cercetarea, dezvoltarea sau implementarea hidrogenului. Principalul sprijin financiar este asigurat de Ministrul Cercetării și Inovării și de autoritățile sale subordonate, alte ministere precum: economie, transport, dezvoltare etc. nu finanțează proiecte de cercetare și dezvoltare. Din estimările noastre, autoritățile de cercetare din România au cheltuit pentru hidrogen si pile de combustie aproximativ 26 de milioane de euro începând cu anul 2000. Alte țări folosesc termenul “investiție”, nu “cheltuială”, ceea ce spune multe despre viziunea privind societatea pe bază de hidrogen.
Asociația este activă, membrii ei informează o mulțime de autorități sau funcționari, dar nu au nici un acord minim (scrisori / declarații de înțelegere) cu autoritățile.
• Cum ajută UE la acest proces? Puteți da câteva exemple?
UE nu este mamă, instrumentele sale sunt foarte imparțiale și fără compromisuri. În relația cu UE, toată lumea trebuie să fie competitivă, este dificilă pentru noile State Membre, dar este singura modalitate de a crește competitivitatea și nivelul de trai. Chiar dacă este dificil, încurajez Ucraina să facă parte din UE. Uitați-vă la fostele țări comuniste, dar mai ales la cele trei republici baltice.
În ceea ce privește acest topic, entitățile din România au fost prezente până acum în șase proiecte: MCFC-CONTEX, HyUnder, BioRobur, HyLAW și TeachHy.
• Care ar putea fi rolul țărilor est-europene în dezvoltarea tehnologiilor cu hidrogen în Europa?
Mai întâi de toate, trebuie să știm exact care sunt resursele noastre și după aceea trebuie să găsim cea mai bună cale de a integra hidrogenul ca vector de energie! Trebuie să reducem dependențele energetice. Trebuie să profităm la maximum de resursele noastre! Trebuie să integrăm energiile regenerabile pentru a reduce proporția resurselor fosile din bugetul nostru național pentru energie. Aici hidrogenul va juca un rol important și integrant!
• Puteți oferi sfaturi Ucrainei cum să accelereze apariția energiei hidrogen?
Mai intai sa fiți realiști! Nu vă supraevaluați, hidrogenul ca vector energetic nu apare în câteva zile sau câțiva ani!
Vă recomand pentru dvs. și potențialii actori ucraineni cartea “Hidrogenul într-un context internațional: Vulnerabilitățile energiei hidrogenului din piețele emergente”, editat de River Publishers, 2017.
Și nu uitați, conform afirmațiilor lui Angelo Moreno în deschiderea conferinței EFC15 (Napoli, 2015), “înainte de a fi vectorul energiei hidrogenul va fi un vector al democrației”!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*