noiembrie 29, 2021

Furnizorii mici de gaze fug de consumatori: “Pierderea e clară și totul este incert prin Legea Plafonării Prețurilor, apreciază aceștia”

Legea plafonării prețului la gaze și energie, aprobată în unanimitate în Parlamentul României, la nici două zile începe să își arate ”roadele”.

În aceeași zi în care legea plafonării prețului la gaze intra în vigoare, doi furnizori, care sunt și distribuitori în mediul rural (o zonă care în general, accede greu la gaze), au decis să renunțe la licența de furnizare, adică să nu mai vândă gaze consumatorilor cărora le distribuie gaze. La scurt timp alți furnizori au recurs la această metodă și din analiza pe care o vom prezenta astăzi mulți furnizori, probabil vor recurge la această metodă. ANRE a ”rezolvat” original problema interzicând furniorilor posibilitatea de a-și depune licența de furnizare. Lipsa înțelegerii că un furnizor care merge în pierdere nu are cum să susțină o afacere, iar cauza acestei situații este determinată de construcția Legii Plafonării și Subvenției.

Să analizăm situația consumatorilor casnici care nu se încadrau în prevederile legii pentru a primii compensații și care primeau gaze până la 1 noiembrie 2021, de la furnizorii care au renunțat la licență:

  • Spre exemplu un consummator casnic al fostului furnizor ProGaz, care avea un preț final al gazelor de 498 lei/MWh (conform ofera de pe site-ul lor), trebuie să achite conform legii plafonării cca. 370 lei/MWh.
  • Logic ProGaz ar fi trebuit să primească de la stat diferența de 128 lei/MWh.
  • Dar legea vorbește că va restitui ProGaz, ”Diferența între prețul mediu din perioada 1 aprilie 2021-31 martie 2022 și plafonul maxim de 250 lei/MWh, reprezentând prețul gazelor naturale ”. Admițând că prețul mediu al gazelor achiziționate și livrate de ProGaz în perioada aprilie – septembrie 2021 este de 121 le/MWh și prețul mediu de achiziție al gazelor pentru perioada octombrie 2021 – martie 2022 este de 423 lei/MWh (prețul de vanzare a gazelor pe BRM în Q1 2022), prețul mediu (ponderat 40% – 60% pentru cele două perioade) ar fi de 302,3 lei/MWh. Respectiv furnizorul ar trebui conform legii să primeasca 52,3 lei pentru fiecare MWh vândut în perioada noiembrie 2021 – martie 2022. Respectiv sa suporte din buzunar 75,7 lei/MWh. Sigur furnizorii băieți deștepți au vândut gazelle ieftine din portofoliu începând cu data de 7 octombrie 2021 (data anunțării plafonării prețului la gaze), marcând un profit important și au început să achiziționeze gaze mai scumpe pentru a marca un nou profit de data aceasta urmare a Legii Plafonării.
  • Renunțarea la licența de furnizare de către unii furnizori a adus consumatorul în situația de a fi trecut în FUI și urmează ca trei luni, după decizia ANRE, să achite în cel mai fericit caz cca. 642,82 lei/MWh, preț de contract din care preț efectiv achitat de consumator  370 lei/MWh (sigur FUI urmând să primească acești bani de la stat prin legea plafonării, după achiziția de gaze tot și tot mai scumpe).

Astfel, vom vedea cum în doar câteva luni mulți dintre furnizori vor rămâne fără licență (vor rămâne voit, fără contract de echilibrare, care echivalează cu retragerea licenței) sau vor intra în incapacitate de plată și beneficiarii reali ai legii vor fi unii dintre furnizori, care apreciez că au fost cu adevărat în spatele acestei legi, și care au cules beneficiile unor profituri din vânzarea cantităților ieftine achiziționate în primăvară, vor încasa profituri urmare a plafonării și încasării banilor de la stat și își vor recupera și chiar crește portofoliul de clienți prin FUI ul determinat de eliminarea micilor furnizori de pe piață.