noiembrie 29, 2021

Soluții în doi pași pentru înlăturarea unui eventual colaps energetic.

Criza energetică generată de unele cauze vizibile și de alte cauze invizibile, a trecut într-un nou stadiu acela de haos energetic și se îndreaptă spre o altă fază, acea de colaps energetic.

România a risipit timpul în care putea să vină cu măsuri progressive, care să contracareze cauzele care determinau creșterea prețului (măsuri fiscale, administrative, legislative, compensatorii etc.), fapt ce ar fi găsit România, în alt moment din punct de vedere al impactului prețului energiei asupra consumatorilor.

Când ne confruntăm cu creșteri de 10 – 20% a prețului la nivel de câteva zile, nu mai putem vorbi de o piață liberă pe deplin funcțională, iar doar măsuri precum reducerea TVA sau compensarea unei părți din facturi probabil nu vor mai fi suficiente pentru toată perioada rece 2021/2022.

Ne îndreptăm evident spre o piață tot mai disfuncțională a energiei, cu un dezechilibru care va fi tot mai mare între cerere și ofertă, pe măsură ce iarna se instalează, iar această situație impune o altă abordare, decât ce se putea aplica în vară, așa cum a cerut Asociația Energia Inteligentă în scrisoarea deschisă adresată autorităților în urmă cu 3 luni

Considerăm necesară abordarea problemei energetice printr-un Plan de Urgență Energetică, în doi pași:

  1. Pasul 1 Diminuarea poverilor fiscale din facturile de energie si gaze, regândirea măsurilor administrative din piață și acțiuni compensatorii, ar fi măsurilecare ar urma să se aplice în prima fază și care ar putea genera o reducere a facturilor la toți consumatorii cu până la 35%.
  2. Pasul 2 Introducerea unor acțiuni de reglementare a pieței pentru o perioadă determinată, carese vor aplica doar în condițiile în care măsurile Pasului 1 nu vor mai fi suficiente și impactul prețurilor asupra consumatorului va continua să crească, măsură care este estimatăcă ar genera o reducere a prețului la toți consumatorii cu până la  40%.

Astfel, considerăm necesară:

  1. Modificarea Legii 123/2012 pentru îmbunătățirea funcționării pieței de gaze și modificarea prevederilor Codului Fiscal pentru:
  2. Reducerea TVA, a accizelor și  a taxelor din factura la energie și gaze,
  3. Aplatizarea curbei plăților gazelor și energiei electrice în sezonul rece 2021/2022, cu transferarea unei părți din costuri în perioada caldă 2022.
  4. Obligativitatea indicării marjei comerciale medii practicate de furnizori în contracte și pe facturi,
  5. Separarea activității de trading de cea de furnizare, sub aspectul acționariatului, contabilității și managementului,
  6. Supraimpozitarea supraprofiturilor furnizorilor,
  7. Obligativitatea realizării de către ANRE, Operatorii Bursieri de rapoarte saptamanale și lunare, publicate până cel mai tarziu a 3 zi din săptămâna următoare și a 5 zi din luna următoare privind preturile medii săptămânale/lunare pentru diversele tipuri de produse din energie.
  8. Suspendarea GRP pentru gaze,
  9. Înființarea de urgență a Entității pentru Soluționarea Alternativă a Litigilor, ca entitate care să aibă atribuții legale în medierea conflictelor dintre furnizori și consumatori.
  • Introducerea unor acțiuni de reglementare a pieței pentru o perioadă determinată (gaze, energie electrica) conform Legii 21/1996 cu toate modificările ulterioare, care prevede:

Art. 4 (3)

În împrejurări excepţionale, precum: situaţii de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei, Guvernul poate dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor sau chiar blocarea acestora.

Asemenea măsuri pot fi adoptate prin hotărâre pentru o perioadă de 6
luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât
timp persistă împrejurările care au determinat adoptarea respectivei hotărâri.

Astfel, consider că în baza alin 3, art 4 din Legea 21/1996 se poate modifica legea 123/2012 în care să se prevadă că la dezechilibre majore preconizate între cere și ofertă, se vor aplica următoarele măsuri:

  • „Cap la pret final” pentru fiecare furnizor, cu plafonarea profitului furnizorului și mecanism de recuperare costuri,
  • Suspendarea temporară a exporturilor,
  • Introducerea coșului de import astfel încât cantitățile de energie (gaze și energie electrică) importate să fie distribuite în mod unitar la nivelul tuturor consumatorilor
  • Plafonarea prețului producătorilor pentru energia/gazele nevândute
  • Măsuri de acoperire a cererii de gaze, energie electrică etc. în iarna următoare: Definirea conceptului de Societate de Securitate Energetică Strategică, cu scopul de achiziționare de gaze/energie electrică pentru acoperirea eventualelor crize energetice,

Având în vedere că ne îndreptăm către o lipsă acută a gazelor și a energiei electrice în perioada rece, considerăm că se impune activarea art 24 si art 176 din legea energiei si a gazelor pentru derularea de urgență a unui plan de măsuri (În cazul unor situații neașteptate de criză pe piața de energie/gaze și în cazul în care este amenințată siguranța fizică ori securitatea persoanelor, a aparatelor sau a instalațiilor ori integritatea sistemului, operatorul de transport și de sistem propune ANRE și ministerului de resort adoptarea unor măsuri de siguranță) care să cuprindă:

  • Măsuri de acoperire a cererii de gaze, energie electrică etc. în iarna următoare: activarea imediată a societăților de Securitate Energetică Strategică, pentru a achiziționa gaze încă disponibile care ar putea preveni criza energetică din iarna următoare,
  • Raționalizarea temporară a gazelor extrase din depozitele de înmagazinare și a apei uzinate din lacurile de acumulare,
  • Elaborarea unor proceduri detaliate privind sistare partiala sau totală a alimentării cu gaze/energie electrică a consumatorilor, în caz de deficit și stabilirea măsurilor compensatorii pentru acești consumatori.

Stoparea haousului de pe piața de energie și prevenirea unui colaps în energie, presupune declanșarea Stării de Alertă Energetică și pregătirea operatorilor și consumatorilor pentru orice situație posibilă.

Trebuie să avem în vedere că lipsa de acțiune ne poate adduce oricând în situația petrecută în Texas în primăvara lui 2021 – Facturi de mii de dolari la energie electrică în Texas, în ciuda căderilor de curent