septembrie 21, 2021

Viitorul transporturilor

Atingerea obiectivelor Acordului de la Paris precum și a obiectivului Uniunii Europene privind neutralitatea climatică până în 2050 este strâns legată și de subiectul transporturilor care, la nivel european sunt responsabile pentru aproximativ o treime din emisiile de CO2. Viitorul transportului este unul dintre cele mai dezbătute subiecte atât la nivel european, cât și în România, discuțiile concentrându-se pe surse alternative de combustibil, componența fiecărui element din lanțul valoric de transport, mixul energetic pentru a atinge obiectivele de mediu din 2030, respectiv 2040 și o foaie de parcurs care să ajute fiecare stat în parte să atingă aceste ținte.

Pentru a atinge aceste obiective este necesară consultarea tuturor părților implicate și un dialog permanent între mediul decizional și mediul de afaceri care să faciliteze elaborarea unui cadru general și a unei strategii coerente pentru atingerea țintelor de mediu într-o manieră echilibrată, care să contribuie totodată la redresarea și relansarea economică. Astfel, sub coordonarea domnului Dumitru Chisăliță, președinte al Asociației Energia Inteligentă, s-a creat un grup de lucru privind viitorul transporturilor care și-a propus realizarea unui studiu privind provocările și oportunitățile actuale din domeniul transporturilor care să cuprindă o foaie de parcurs pentru atingerea țintelor de emisii stabilite pentru România la nivelul anului 2030.

”Alinierea României la legislația europeană și atingerea obiectivelor Green Deal sunt o prioritate pentru țara noastră. Totodată, pentru a încuraja investițiile durabile privind viitorul transportului trebui analizate toate elementele pentru a evita consecințele negative asupra pieței și a asigura sprijin în parcursul către un transport mai verde. Impunerea unei tranziții forțate, fără a pune la dispoziție un sprijin substanțial atât companiilor de transport, cât și dezvoltatorilor de rețele de realimentare cu combustibil alternativ, poate duce la blocaje economice și financiare și la creșteri semnificative de cost suportate de consumatori. Prin urmare, consider că este importantă adoptarea unei abordări centrate pe consumator, prin introducerea unor politici de transport și mobilitate care să răspundă coerent modificărilor și evoluțiilor în ceea ce privește nevoile și obiceiurile consumatorilor” a declarat Dumitru Chisăliță, Președinte, Asociația Energia Inteligentă.

Scopul acestui studiu este de a propune o foaie de parcurs pentru atingerea țintelor de emisii stabilite la nivelul anului 2030 pentru România, luând în calcul potențialele scenarii de evoluție, de a identifica mixul cel mai potrivit pentru România, cu impactul economic și social al tranziției cel mai redus, precum și de a identifica și recomanda un set de măsuri pentru îndeplinirea obiectivelor la nivelul anului 2030. De asemenea domeniul de aplicare al modelarii trebuie sa fie definit in baza unei serii de factori precum: politici publice, compoziția flotei de vehicule și disponibilitatea unor informații precise și fiabile.

La nivel european se remarcă o serie de inițiative și tendințe ce susțin procesul de reducere a emisiilor de carbon. De exemplu, hidrogenul verde este intens promovat ca alternativă la combustibilii poluanți, iar mediul de afaceri se aliniază la această tendință prin investiții în producerea de hidrogen verde sau dezvoltarea de vehicule propulsate cu ajutorul acestui gaz. De asemenea, există o tendință tot mai accentuată de electrificare a transportului, atât cel public, cât și cel efectuat cu automobilul personal și tot mai mulți actori de pe piața de automotive se reorientează către producerea de autovehicule electrice. Guvernele statelor susțin și ele demersurile de reducere a emisiilor de CO2 prin politici publice relevante, susținerea industriilor și consumatorilor în reorientarea către soluții mai puțin poluante sau taxarea emisiilor de CO2. Din perspectiva orizontului de timp 2030, dezvoltarea sectorului energetic va permite o mai bună adaptare la schimbările ce au loc la nivel internațional: atenuarea impactului schimbărilor climatice, evoluția tehnologică și tendințele din politica internațională.

Este necesară totodată și creșterea gradului de conștientizare în rândul populației asupra necesității alinierii la standardele Uniunii Europene în ceea ce privește tendința de evoluție a transportului și reorientării către noi alternative, mai puțin poluante. De asemenea, aducerea in prim planul factorilor de decizie din România a unor posibile scenarii si soluții, privind reglementarea, stabilirea de strategii, emiterea de politici financiar-fiscale, etc privind necesitatea aducerii României la standardele europene și implicarea acestora în adoptarea de măsuri în concordanța cu trendurile și politicile din Uniunea Europeană privind reducerea poluării ar trebui să fie o preocupare a tuturor actorilor implicați în acest sector.