octombrie 28, 2021

Ostenweg Sysplan susține proiectul ”Energie pentru Viață” inițiat de Asociația Energia Inteligentă și se va implica direct în montarea panourilor fotovoltaice

“Suntem bucuroși să ne alăturăm proiectului ”Energie pentru Viață” deoarece credem în responsabilitate și într-un viitor mai bun și mai durabil. Activitatea Ostenweg Sysplan, montarea de panouri fotovoltaice, corespunde ideii de sustenabilitate, așa cum a fost definită de către ONU – răspunde nevoilor prezentului fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi, fiind în același timp prietenoasă cu mediul. O dezvoltare durabilă nu este însă posibilă fără grijă față de oameni, de aceea susținem inițiativa Asociației Energia Inteligentă de a monta panouri fotovoltaice în gospodării izolate, fără șanse de a fi racordate la electricitate pentru că, împreună, putem face o diferență pentru aceste familii” a declarat Doru Baciu, Managing Director, Ostenweg Sysplan.

Ostenweg Sysplan și-a început activitatea ca o companie mica de montaj panouri fotovoltaice de sol și, mai târziu, plutitoare. Seriozitatea și responsabilitatea cu care a executat lucrările au determinat o dezvoltare continuă a companiei, astfel încât, în prezent, echipa Ostenweg Sysplan numără peste 130 de angajați și are operațiuni în întreaga Europă dispunând de echipamente complete pentru instalare si testare, unelte speciale pentru panouri fotovoltaice plutitoare și instrumente electrice complete pentru instalarea și testarea liniilor de înaltă tensiune de până la 33 kV. Printre cele mai mari proiecte realizate de companie se numără instalarea de panouri fotovoltaice plutitoare în Olanda (1MWp), Belgia (7 MWp), Germania (1,5 MW), instalarea de panouri fotovoltaicepentru un mare cultivator de fructe în Olanda (2.7 MWp), tracker în Spania (42 MWp).