octombrie 28, 2021

Ghid: Cum să obținem Prețul Corect la Energie Electrică

sdr_soft

De la 1 ianuarie 2021 s-a liberalizat piața de energie electrică pentru consumatorii casnici. Iar asta înseamnă că – dacă nu vrem să plătim mai mult factura la current – fiecare dintre noi va trebui să ceară oferte de la mai mulți furnizori, să le compare, să o aleagă pe cea mai favorabilă și să semneze un nou contract.

Drumul energiei electrice, de la producător până la consumatorul casnic

Energia electrică este produsă, prin diverse mijloace. Spre exemplu, termocentralele ard cărbune pentru a o obține. Hidrocentralele folosesc puterea apei, iar turbinele eoliene utilizează puterea vântului. Și așa mai departe.

De la producători, energia pleacă spre noi, consumatorii casnici. Trece printr-un proces de transformare și ajunge apoi într-o rețea de transport, care este administrată de Transelectrica SA.

Trece prin încă un proces de transformare și se varsă în rețelele administrate de distribuitorii de energie. Iar prin aceste rețele, curentul ajunge, în sfarșit, la locuințele noastre.

Totul costă: de la curentul propriu-zis (energie electrică activă), până la transport și distribuție.

Doar că noi nu-i dăm bani producătorului, nici transportatorului și nici distribuitorului, ci unei firme care se numește ”furnizor”.

Furnizorul este, în sectorul energetic, un fel de ”agenție de voiaj din domeniul turistic”. Adică furnizorul face pentru consumatorul casnic tot ce acesta nu vrea, nu poate sau nu știe să facă.

În România sunt 59 de astfel de furnizori licențiați care vând energia electrică pe piața cu amănuntul și 23 care vând angro. Nu oricine poate să vândă energie electrică. Aceasta este vândută de Furnizorii, care trec printr-un process de verificare de către ANRE, astfel încât acesta să aibă banii și seriozitatea necesară pentru a oferii siguranța furnizării energie electrice.

Cu unul dintre cei 59 de furnizori de pe piața cu amănuntul, consumatorul casnic trebuie să încheie un contract.

Iar acel furnizor – în numele consumatorului casnic – va cumpăra energie electrică, va plăti transportul până la intrarea în oraș și apoi va plăti costul de distribuție, către distribuitorul din orașul unde locuiți. Astfel, va aduce energia electrică de la producători până la consumatorul casnic.

Legea îi permite consumatorului casnic să își contracteze și individual toate aceste operațiuni. Dar ar fi mai dificil și nu neapărat avantajos, din punct de vedere al prețului. Așa că se recurge la furnizor.

Cine hotărăște câți bani îi dăm furnizorului. Cum stau lucrurile acum și ce s-a schimbat de la 1 ianuarie 2021

Ei bine, inițial, până în 2013, furnizorul nu putea să ne perceapă nouă, consumatorilor casnici, orice preț dorea. Putea să ne ia doar suma pe bani pe care îi permitea Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) să ne-o încaseze.

Pe atunci, clienții casnici primeau ceea ce specialiștii numesc pret reglementat: curent la un anumit preț aprobat de stat.

Din 2013, lucrurile au început să se schimbe. Adică un consumator casnic putea să renunțe la acest pret reglementat și să încheie un contract în regim concurențial cu un furnizor (de regulă pentru că prețurile pe piața concurențială erau mai mici).

Până in 2018, abia puțin peste 1 milion de consumatori casnici (din cei cca 8 milioane înregistrați în România) trecuseră în piața concurențială.

Apoi, s-a încetinit procesul de liberalizare prin Ordonanța 114/2019, care le permite tuturor consumatorilor casnici să renunțe la piața concurențială și să se întoarcă la pretul reglementat.

În ianuarie 2020 a fost abrogate prevederile OUG 114/2019 și s-a stabilit ca liberalizare a pieței energiei să se realizeze la 1 ianuarie 2021.

In piata libera ANRE va reglementa în continuare tarifele de transport și distribuție a energiei electrice, dar și alte componente ale facturii la care ne vom referi ulterior.

În schimb, ANRE nu se va mai implica în stabilirea prețului energiei electrice active (care reprezintă în jur de jumătate din valoarea facturii). Pentru aceasta, furnizorul va putea oferta orice preț dorește.

Cum aflăm cât curent am consumat

Consumul nostru de curent este măsurat cu un contor pe care ni-l montează la intrarea în locuință distribuitorul de energie electrică.

Citirea contorului este obligatia distribuitorului. Dar exista si posibilitatea ca să existe autocitirea contorului realizată de consummator. De asemenea este recomandat să citim contorul, ca să verificăm dacă e corect consumul pe care acesta ni-l indică pe factură furnizorul.

Ce plătim, de fapt, atunci când ne achităm factura la curent

In factură regăsim următoarele componente:

  • energia electrică activă (reprezintă între 48% și 52% din valoarea facturii)
  • tariful de transport (circa 3% din valoarea facturii). Îl plătim către furnizor, dar banii ajung la Transelectrica SA, care asigură transportul energiei de la producător către distribuitor
  • tariful de distribuție (circa 28% din valoarea facturii). Noi i-l achităm tot furnizorului, dar banii ajung la unul dintre cei 8 distribuitori din România, care aduc energia electrică de la transportator până la locuința consumatorului casnic
  • tariful de serviciu de sistem (circa 2% din valoarea facturii) se plătește pentru operațiuni de echilibrare necesare pe piața energiei electrice
  • taxa de cogenerare (circa 4% din valoarea facturii). O plătim toți, de ani buni, pentru a susține construcția de centrale electrice de termoficare de înaltă performanță. Centralele nu s-au construit și momentan nici perspective certe nu există că se vor face. Banii ajung la producatorii de energie electrica.
  • certificatele verzi (circa 10% din factură). Sunt bani prin care încurajăm producția de energie verde. De-a lungul anilor, zeci de mari fabrici și combinate au fost scutite de plata certificatelor verzi. Dar nu și consumatorii casnici.
  • În plus, unii dintre furnizori au început să le perceapă consumatorilor casnici un tarif numit ”abonament zilnic” și care poate crește valoarea facturii cu circa 10%. Acești bani nu sunt – din punct de vedere al legii – nici taxă, nici asigurare. Sunt doar bani pe care furnizorul îi percepe, cu acordul ANRE.
  • Accize (1% din valoarea facturii ) Accizele sunt impozite care se percep, în general, pentru produse și servicii de lux sau pentru produse asociate cu viciul (alcool și tutun – n.red.). Deși energia electrică nu ține nici de lux, nici de viciu, cu toate astea ea este accizată (la fel și benzina, care de asemenea e un bun necesar).
  • Taxa pe valoare adăugată (TVA) are scopul de a aduce bani la buget. În România, cuantumul TVA variază în funcție de produsul sau serviciul impozitat. Pentru energie, TVA are valoarea de 19%. Asta înseamnă că la valoarea facturii (formată din energie activă, tarife de transport, distribuție și servicii de sistem, taxă de cogenerare, certificate verzi și acciză) se mai aplică o majorare de 19%.

Dintre toate componentele facturii, noi, consumatorii casnici, putem “negocia” (in fapt alege din mai multe oferte) momentan una singura: valoarea energiei active. Nu e puțin lucru, de vreme ce aceasta reprezintă circa jumătate din valoarea totală a facturii.

Cum putem face ca să obținerm un preț mai mic la energie electrică

Începând cu data de 1 ianuarie 2021 toți consumatorii de energie electrică care nu au semnat nici un contract pentru piața concurențială au fost trecuți în Serviciul Universal.

Consumatorul care nu ia nicio măsură în zilele care urmează va accepta tacit să rămână client de serviciu universal și să plătească și cu 26% mai mult la curent.

 

Cum se folosește comparatorul de prețuri al ANRE

Iată cum trebuie să ne alegem un furnizor, ca să evităm o astfel de situație.

Puteți accesa comparatorul pe siteul ANRE.

Într-o primă etapă, va trebui să alegem în ce regim vrem să primim curent: serviciu universal sau concurențial (nimeni nu ne împiedicăm să selectăm serviciul universal, chiar dacă el e mai scump).

Așa arată prima pagină a comparatorului ANRE. Trebuie să completăm o serie de date pentru a vedea ofertele furnizorilor

Apoi, va trebui să introducem o serie de alte informații, printre care: nivelul de tensiune (joasă tensiune, pentru consumatorii casnici – n.red), consumul lunar aproximativ (putem face o medie din facturile precedente – n.red.) și data de la care vrem să fie încheiat contractul.

De asemenea, ni se cere să indicăm dacă ne dorim un preț diferit pentru curent în funcție de ora la care îl consumăm. În mod normal, pentru un apartament în care locuim zilnic nu e nevoie de așa ceva.

Dar, pentru o casă încălzită cu pompe de căldură, spre exemplu (care pot fi folosite mai mult noaptea, când curentul e mai ieftin) merită să luăm în calcul un tarif diferențiat pe ore.

După ce am completat toate aceste informații, comparatorul ne va afișa un număr de oferte. Prețurile afișate sunt orientative. Așa că pentru a ști exact ce ne oferă fiecare furnizor, trebuie să-i dăm fiecăruia un telefon, fie să-i scriem un email.

Optim este să alegem 5 furnizori și să le analizăm ofertele de preț și clauzele contractuale oferite. Putem să începem selecția în funcție de procentul de energie verde al ofertei și să selectăm câțiva furnizori în funcție de acest aspect.

Apoi, prețul pe care ni-l oferă furnizorii e important. Pentru a afla detalii despre acest preț, odată deschis comparatorul, accesăm a 5-a coloană numită ”Vezi detalii”.

În acel meniu vom descoperi mai multe detalii despre prețul pe care ni-l oferă fiecare furnizor.

Atentie, în unele cazuri prețurile din comparator sunt orientative. Unele facturi mai pot conține, să spunem, anumite tarife zilnice (numite abonament) care să majoreze consistent valoare facturii.

Important este să-l întrebăm pe furnizor tot ce ne interesează. Ideal ar fi să-i scriem un email și apoi să sunăm până ne asigurăm că l-a primit.

Nu e cazul să ne descurajăm dacă un furnizor răspunde greu la telefon sau la email. La urma urmei, numărul clienților care cer oferte e destul de mare!

Și abia când avem garanția că una dinte oferte ne convine, putem completăm documentele solicitate de furnizor pentru semnarea contractului de furnizare de curent.

De regulă, documentele pe care ni le cere furnizorul sunt:

  • o cerere de încheiere a unui contract și o notificare de schimbare a furnizorului (tipizate pe care ar trebui să le găsim pe siteul furnizorului sau să ni le trimită el prin email)
  • o copie a actului de identitate
  • o copie a actului de proprietate a locuinței pentru care cerem contract de furnizare

Potrivit legii, de la momentul în care trimitem documentele semnate, poate dura 21 de zile ca schimbarea de furnizor să aibă loc.

Intrebări și răspunurile privind liberalizarea pietei de energie electrica:

1. Primesc energie electrică în serviciul universal și încă n-am semnat un nou contrat. Până când mai pot semna? De când risc să plătesc mai mult pentru curentul pe care îl primesc acum în serviciul universal?

Consumatorii care primesc energie electrică în regim de serviciu universal ar trebui să semneze cât mai repede un nou contract. Dar în practică nu există un termen limită pentru semnare.

Dacă nu vom face absolut nimic, vom rămâne mereu clienții furnizorului de ultimă instanță (FUI, adică un furnizor mare care vinde curent și în regim de serviciu universal) și vom achita preșuri mai mari decât prețul  din piața concurențială.

2. Cât vom plăti pentru curent, dacă rămânem în serviciul universal?

Dintr-o analiză a Asociației Energia Inteligentă reseie că la serviciul universal vom da cu până la 26% mai mulți bani pe curent. Se va simți la buzunar, pentru că prețul curentului reprezintă cam jumătate din valoarea întregii facturi!

  • De când vom plăti noile prețuri majorate la curent, dacă ne-a prins 1 ianuarie 2021 la serviciul universal?

Potrivit legislației inițiale, cine primea la 1 ianuarie 2021 curent în regim de serviciu universal și nu avea niciun alt contract de furnizare semnat, trebuia să achite prețurile majorate.

ANRE a stabilit că furnizorii actuali pot acorda un discount stabilit ca diferență între prețul de serviciu universal și pretul din oferta concurentiala, daca acestia trec in piata concurentiala.

4. De unde știu că sunt în piața reglementată sau în piața concurențială? Am semnat un contract, mai demult, dar nu am știut niciodată nimic despre piață de energie electrică.

Clienții care sunt în piața concurențială au înscris acest lucru pe prima pagină a facturii, în partea de stânga sus, unde există mențiunea „piață concurențială. Dacă nu scrie că sunteți în piața concurențială, înseamnă că sunteți client de regim universal.

5. Dacă sunt deja client pe piața concurențială și prețul curentului îmi convine, trebuie să mai fac ceva? Trebuia să primesc și eu vreo înștiințare?

Nu, în acest caz nu trebuia să primiți nicio înștiințare de la furnizorul actual. Totusi recomandam verificarea pretului inscris pe factura si pretul din piata concurentiala, si in situatia in care diferenta este mare intre acestea, recomandam sa analizati ofetele sis a analizati o oferta convenabila de pe comparatorul ANRE – https://www.anre.ro/ro/info-consumatori/comparator-de-tarife

6. Dacă sunt client pe piața concurențială și am primit, totuși, notificare și ofertă de la furnizor, trebuie să fac ceva?

În acest caz, ar trebui să analizați oferta primită în raport cu prețul și clauzele actualului contract furnizare. Apoi, ar fi bine să analizați și alte oferte de pe piață și abia apoi decideți care este mai avantajoasă, respectiv incepeti procedura de schimbare a pieței/furnizorului. Pentru aceasta urmăriți pașii din https://www.anre.ro/ro/info-consumatori/comparator-de-tarife , ultima coloanal Informatii Contractare.

7. Am trimis documente solicitate la noul furnizor, în perioada Sărbătorilor. Acum ce să fac? Să îl sun? Să aștept să mă contacteze? Cât să aștept până să contactez alt furnizor, ca să nu rămân în serviciul reglementat, la preț mai mare?

Putem, bineînțeles, să sunăm furnizorul cu care vrem să încheiem contract. Dar n-ar trebui să ne mirăm dacă acesta reacționează mai greu. În acest zile primește probabil mii se cereri de la clienții casnici pe care trebuie să le prelucreze și la care trebuie să răspundă.

8. Dacă am contactat un furnizor și acesta s-a apucat să îmi prelucreze cererea și documentația, nu-l încurc dacă-i cer și altui furnizor să semnez contract?

Pana la semnarea efectiva a contractului nu exista nici o restricție legală, să cerem oferte si altor furnizori. In momentul in care intram in procesul de semnare a contractului (am acceptat oferta, am trimis documentele solicitate), nu este recomandat sa trimitem si altor furnizori aceleasi documente.

În cazul în care încercați să semnați un nou contract de furnizare de curent și aveți întrebări sau întâmpinați probleme pe care nu știți cum să le soluționați, nu ezitați să ne scrieți și să ne cereți informații.