octombrie 28, 2021

Liberalizarea pieței de energie, Prin Noi Înșine. Momentul pentru adevăruri

Liberalizarea pieței de energie a fost un eșec. Este o realitate nerecunoscută și ca atare greu de reparat. Astăzi așteptarea unei reparații a luat sfârșit.

Este necesar să punctăm câteva noțiuni mult utilizate în explicarea modului în care decurge liberalizarea pieței de energie electrică ultima perioadă:

  • Tranziție –  în mod incorect se vehiculează instaurarea unei perioade de tranziție de 6 luni inducându-se ideea că nu se schimbă nimic față de anul trecut (contract, preț) și că ar exista un timp suficient pentru trecerea în piața concurențială. Adevărul estă că de la 1 ianuarie 2021 consumatorii se găsesc în piața universală, achită prețul universal și se impune trecerea în piața concurențială.
  • Amânarea – cu referire la amânarea termenului cu 6 luni, pentru semnarea contractelor, este un alt termen incorect vehiculat, care de asemenea induce la nivelul consumatorului ideea că el rămâne în piața reglementată și la prețul reglementat existent anterior datei de 1 ianuarie 2021. Adevărul este că  nu s-a amânat liberalizarea pieței de energie și că toți consumatorii casnici care nu au semnat  un contract în piața liberă vor achita prețurile din piața serviciului universal
  • Prelungiera – cu referire la prelungirea termenului cu 6 luni, pentru semnarea contractelor, este un alt termen incorect vehiculat, care de asemenea induce la nivelul consumatorului ideea că el rămâne în piața reglementată și la prețul reglementat existent anterior datei de 1 ianuarie 2021. Adevărul este, că  nu s-a prelungit perioada anterioară liberalizării pieței de energie, adică perioada reglementată, cu menținerea prețului  reglementat de atunci (mai scăzut decât prețul universal de astazi), și toți consumatorii astază plătesc un preț de serviciu universal mai mare decât prețul lunii decembrie 2020.
  • Discount – ca diferență între prețul achitat în serviciul universal și prețul din cea mai mică ofertă din piața concurențială, este o abordare care nu este clar cum se va aplica. Teoretic discountul ar trebui sa fie raportat doar la pretul energiei active + tarife fara taxe si accize stabilite de lege si pe care furnizorul este obligat sa le plateasca statului. Adevarul este ca valoarea acestui discount este foarte mic.
  • Cea mai mica oferta – pe care furnizorul de serviciul universal trebuie să o ofere furnizorului, este o noțiune foarte relativă și adesea înșelătoare dacă comparația o facem strict la preț. Adevărul este, că printr-o astfel de abordare riscăm să inducem la nivelul consumatorului faptul că  va beneficia de cea mai bună ofertă, ofertă din perspectiva prețului, far care se poate să nu fie cea mai bună ofertă pentru consumatorul ținând seama de necesitățile acestuia
  • ANRE – Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei este o entitate căreia în mod incorect i se cere să rezolve situația haosului de pe piața de energie după liberalizare, în condițiile în care într-o piața liberalizată conform legislației în vigoare aceasta  nu poate intervenii în formarea prețului și acesta este și rezultatul Ordinului care nu face decât să dea recomandări. Adevărul este că în situația în care aceasta pregătea corespunzător în anul 2020 liberalizarea pieței de energie nu se ajungea în situația de astăzi, dar și faptul că situația se putea rezolva (așa cum Asociația Energia Inteligentă a propus încă din decembrie 2020) prin prorogarea termenului de liberalizare și pregătirea corespunzătoare a liberalizării pieței de energie. Respectiv în loc să se vorbească de amânare, prelungire, tranziție fără ca acestea să existe în fapt, să se realizeze în mod real o amânare a liberalizării și asigurarea unei tranziții către o piață liberalizată.
  • Dumping – piața de energie electrică este însoțită de acțiuni comerciale incorecte, care nu favorizează dezvoltarea unei piețe și crează semnale incoerente la nivelul consumatorului. Adevărul este că există furnizori care ofertează către consumatori un preț redus și către alți furnizori un preț ridicat.
  • Piața concurențială – nu este perfectă, sute de mesaje primite de Asociația Energia Inteligentă o demonstrează.  Astfel, nenumărate mesaje primite de la consumatori, multe din București, susțin faptul că:
  • oamenii în anul 2018 au fost trecuți în piața liberă fără semnarea unor contracte.
  • mulți consumatori din piața concurențială au prețuri mai mari decât prețul de serviciu universal, fără ca acești furnizori din piața liberă să fie huliți.
  • Manipulare – termenii prezentați anterior sau alți termeni folosiți în ultimele 3 săptămâni în mass media privind liberalizarea pieței de energie, cu scopul de a ascunde lipsa de acțiune anterior datei de 1 ianuarie 2021, respectiv după data de 1 ianuarie 2020, și din dorința de ”joc de imagine” au avut un important rol manipulator, dar care a fost generator într-un final de haos datorită inconsecvenței folosirii lor. Adevărul este că astăzi, pentru consumatorul final nu s-a schimbat prea multe față de situația haotică de la începutul anului, dar s-a indus ideea că totul s-a schimbat și că am revenit la situația de dinainte de 1 ianuarie 2021.

Consumatorii trebuie să înțeleagă că:                                                                                                       

  • de la 1 ianuarie 2021 se găsesc în Serviciul Universal și achită prețul de serviciu universal,
  • deplasarea la sediile centrelor de relatii cu publicul este inutilă, ceea ce găsesc acolo vor primii acasă pri poștă ,
  • nu au un termen limită de trecere în piața concurențială, dar cu cât întârzie mai mult cu atât vor achita un preț mai mare
  • trebuie să analizeze ofertele trimise de furnizorul său, dar trebuie să analizeze și alte oferte de pe site-ul ANRE.
  • trebuie să și ia soarta în propriile mâini.

Asociația Energia Inteligentă va continua să realizeze analize și să emită opinii pentru a veni în ajutorul consumatorului final de energie.