septembrie 22, 2020

Florin Rusu, profit.ro: ANALIZĂ Prețurile nerezonabile, cantitățile insuficiente sau importurile scumpe nu pot fi motivele reale pentru care E.On nu ieftinește gazele

Unul dintre cei doi mari furnizori de gaze din România, E.On, susține că, în prezent, nu poate oferi un preț mai redus de 96 de lei/MWh pentru gazul marfă (fără tarife de transport și de distribuție) din cauza faptului că, deocamdată, “cantitățile disponibile pentru piața internă nu vor putea fi cumpărate la prețuri rezonabile și pe termen lung”.

Nimeni nu poate ști ce înțelege E.On prin “prețuri rezonabile”, însă, așa cum a semnalat Profit.ro, la începutul acestei săptămâni, a fost efectuată prima tranzacție cu gaze la prețul maximal impus producătorilor la ofertare de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) pentru trimestrul al treilea.

Luni, pe platforma BRM, a fost scos la licitație un pachet de 76,544 GWh de către unul din cei doi mari producători probabil. La licitație au participat 11 ofertanți. Primii 92 MWh au fost acontați cu prețul maximal impus de ANRE, 24,6 lei/MWh.

După aceea, prețul licitat a crescut, ajungând la unul mediu de 33,07 lei/MWh.

E drept că volumele scoase la licitație au fost unele relativ reduse, însă acest lucru se va schimba în perioada următoare. Producătorii interni au încă obligația de a vinde 50% din producție pe piețele centralizate și, în plus, ANRE a introdus un program de ofertare de gaze prin care cei doi mari producători, Romgaz și OMV Petrom, sunt obligați să scoată la licitație pe bursele din România 30% din producție la un preț inițial maximal egal cu 95% din prețul de pe bursa austriacă CEGH. În faza următoare prețul maximal urmează a fi stabilit în proporție de 80% în funcție de prețul mediu de pe OPCOM și BRM și în proporție de doar 20 de cel de pe CEGH.

E.On susține, potrivit Agerpres, că un alt motiv pentru care nu poate ieftini gazul este acela că 80% din consum este pe perioadă de iarnă, “când costurile sunt mult mai mari având în vedere vârfurile de consum și obligația de a înmagazina gaze în depozite”.

Numai că tot luni au mai fost tranzacționate 2 produse pentru care ANRE a impus prețuri maximale la ofertare: pentru gaze cu livrare în trimestrul al patrulea și pentru gaze cu livrare în sezonul rece.

Gazele cu livrare în trimestrul al patrulea (18,4 GWh) au fost vândute la un preț mediu de 54,8 lei/MWh, iar cei 72,8 GWh scoși la licitație pentru sezonul rece s-au tranzacționat la un preț mediu de 55,82 lei/MWh, cu peste 40 de lei sub cel din oferta E.On (fără tarife de transport și de distribuție).

Altă explicație invocată de E.On este prețul ridicat al gazului de import, în special pentru sezonul rece.

Numai că, în prezent, contractele futures pe bursa austriacă CEGH pentru sezonul rece sunt de 11,8 euro/MWh (aproximativ 57 lei/MWh). Cu tarifele de transport aferente, probabil că poate intra în România la un preț de aproximativ 68 de lei/MWh, cu 30 de lei sub cel pe care-l propune E.On clienților săi.

Iar dacă E.On consideră că nu există “cantități disponibile la prețuri rezonabile” pe piața internă, poate apela și în prezent la importuri. Potrivit Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), în luna martie au fost importați 2,2 TWh la un preț de 64,83 lei/MWh, iar în luna aprilie 1,6 TWh la un preț mediu de 52,19 lei/MWh. În lunile mai și iunie prețurile de import s-au prăbușit, foarte probabil, urmând traseul cotațiilor gazelor pe bursele europene.

Dar se pare că aceste cantități sunt “insuficiente”, iar aceste prețuri “nerezonabile” pentru E.On.

Un calcul simplu arată că și la cel mai ridicat preț al gazului ce ar putea fi achiziționat de companie, cel de import pentru iarna viitoare (care include tarifele de transport internațional), E.On păstrează o marjă de 30 de lei/MWh.

Cum E.On recunoaște că are un cost al serviciilor de furnizare (aferent rețelei de Centre de Servicii Clienți și puncte de informare, Call Centere, portal electronic cu autoservire (Myline) și restul activităților de suport clienți, respectiv personalul care asigură negocierea contractelor de achiziții gaze și managementul activității de furnizare) de 7,7 lei/MWh, rezultă că și dacă ar cumpăra tot gazul la prețul cel mai ridicat de pe piață la această oră, tot ar realiza un profit de 22 lei/MWh. E mult, e puțin, numai șefii E.ON știu!

Compania germană recunoaște însă indirect și motivul pentru care, în pofida prețurilor reduse de pe bursele interne și internaționale, refuză să ofere orice ieftinire a prețului gazului pentru clienții săi: „Prețul final al gazelor naturale pentru perioada de livrare 1 iulie 2020 – 30 iunie 2021 a fost determinat pe baza costurilor cantităților deja achiziționate sau aflate în depozitele de înmagazinare subterană, precum și a costurilor de achiziție estimate începând cu 1 iulie a.c., pentru cantitățile rămase de achiziționat”

Cu alte cuvinte, acesta este rezultatul unei decizii comerciale a companiei. Aceasta a considerat anul trecut că prețul de 68 de lei/MWh impus de controversata OUG 114 este unul avantajos și a cumpărat și depozitat în exces gaze.

Intersant este că și în prezent furnizorii fac la fel ca anul trecut, profită de prețul redus al gazului, de sub 40 de lei/MWh, și-l depozitează. În ultimele 2 luni și jumătate (de la 1 aprilie) au fost depozitați 5,5 TWh, ceea ce înseamnă că, spre deosebire de ce susține E.On, există gaz pe piața internă. În prezent, în depozitele din România sunt înmagazinați peste 24 TWh, acestea fiind pline în proporție de peste 73%, cu jumătate de an înainte de finalul ciclului de înmagazinare.

Numai că iarna trecută a fost una blândă, iar consumul redus, ceea ce a făcut ca E.On să rămână cu gaze depozitate.

Apoi s-a suprapus criza Coronavirusului și carantinarea economiilor și populației de către guvernele europene, ce a condus la prăbușirea prețului gazelor.

Și astfel, prețul de 68 lei/MWh (plus 10 lei tarifele de înmagazinare), pe care-l considera unul avantajos, a devenit unul extrem de mare.

Cum în prezent poate cumpăra gaze cu un preț aproape de două ori mai redus, E.On a decis să nu consume gazul înmagazinat și să-i prelungescă cu un an depozitare. Cu alte cuvinte la costul de aproximativ 78 lei/MWh (68 lei – prețul de achiziție + 10 lei cel de depozitare pentru anul trecut) s-au mai adăugat alți 10 lei/MWh (costul de depozitare pe acest an).

De unde rezultă un preț de 88 lei/MWh, la care, dacă adăugăm cei 7,7 lei costul serviciilor de furnizare rezultă exact prețul de 96 de lei cuprins în oferta de liberalizare făcută clienților săi casnici.

La acest preț se adaugă tariful de transport (de 8,51 lei/MWh) și cel de distribuție (de 30,27 lei/MWh), de unde rezultă prețul final de 134,78 lei/MWh, fără TVA, 160, 38 lei/MWh, cu TVA.

Iar la baza acestui preț nu stau nici “cantitățile indisponibile”, nici “prețurile nerezonabile” de pe piața internă, nici “prețurile nerezonabile” ale gazelor de import, ci dorința companiei de a transfera costul unei decizii manageriale dezastruoase (depozitarea în exces a gazelor de anul trecut la prețul reglementat de 68 de lei/MWh) clienților!

SURSA: PROFIT.RO