septembrie 21, 2020

Claudia Pirvoiu, hotnews.ro: Cum a mimat Parlamentul transparența în cazul numirilor de la ANRE

Degeaba își depun specialiștii candidaturile pentru funcții înalte la autoritățile statului, pentru că numirile tot politice sunt. Specialiștii sunt doar recuzita necesară pentru un spectacol în care este mimată transparența. Așa a fost și marți dimineață, în Parlament, când comisiile reunite au decis oficial ca posturile libere de la Autoritatea Națională de Reglementare din domeniul Energiei (ANRE) să fie ocupate de Mircea Man (PNL), Marian Neacșu (Pro România) și Valeriu Steriu (PSD). Ar fi trebuit să aibă loc niște audieri, pentru care candidații serioși chiar s-au pregătit, însă acestea au fost anulate brusc. Unul dintre aceștia a făcut 400 km pentru a veni la București special pentru audieri.

Dumitru Chisăliță, expert în domeniul gazelor, cu un CV bogat, a fost contactat de USR, acesta propunându-i să fie candidatul lor. USR s-a ocupat de tot ce presupune depunerea unei candidaturi. Luni dimineață a ajuns la București (locuiește la 400 km distanță) pentru a participa la audieri. Chisăliță spune că a luat în serios aceste audieri, chiar dacă știa că, până la urmă, tot politică va fi decizia. A făcut chiar și un proiect pe care intenționa să-l prezinte. Vezi aici proiectul.
Imediat ce a ajuns la București a aflat că nu este necesară prezența sa fizică la audieri, deoarece vor avea loc printr-un sistem video. Marți dimineață s-a pus în fața calculatorului așteptând să intre în audieri. Și a tot așteptat până când a fost anunțat că audierile au fost anulate.
„Am făcut ieri (n.red. luni) 400 km ca să pot fi prezent la audieri, neștiind dacă vor fi luni sau marți. Am aflat când am ajuns în București că nu mai sunt cu prezența fizică, ci prin zoom. Am rămas în București, iar marți dimineață m-am pus în fața calculatorului și am stat până la 09.23 când am aflat că nu mai au loc. Două zile pierdute degeaba, bani cheltuiți aiurea”, a povestit Chisăliță.

Contactată de HotNews.ro, Cristina Prună, deputat USR, membră în comisia care ar fi trebuit să facă audierile, a spus că nu a fost încălcată legislația prin faptul că numirile s-au făcut fără a fi intervievați candidații. Aceasta a invocat OUG 33/2007 privind organizarea ANRE. Potrivit ordonanței, comisiile de specialitate din Camera Deputaților și Senat vor efectua selecția propunerilor dintr-o listă care conține un număr mai mare de candidați decât numărul membrilor ce urmează a fi numiți. Mai exact, comisiile sunt obligate să facă o selecție, dar nu și audieri. Trebuie doar ca în afară de cei care vor fi efectiv numiți să mai existe câțiva candidați, ca procedura să pară serioasă și să semene cumva a concurs. Așa arată actul normativ.

În realitate, partidele politice s-au înțeles între ele pe fiecare numire. Astfel, funcția de vicepreședinte al ANRE a revenit PNL, iar două funcții de membri simpli în comitetul de reglementare au fost împărțite între PSD și Pro România. Inițial, vicepreședintele ar fi trebuit pus de PSD, însă în urma negocierilor politice a cedat PNL-ului această funcție.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) este, teoretic, o instituție independentă, nesubordonată deciziilor politice. Așa prevăd normele europene, dar și legislația națională. Practic, este o instituție puternic controlată politic. Astfel, pentru orice numire în funcția de șef se poartă negocieri subterane intense între partide, dar și în interiorul partidelor.

Pe 23 aprilie au expirat mandatele vicepreședintelui Marian Neacșu (PSD), precum și ale membrilor Comitetului de Reglementare Ramiro Angelescu (PSD) și Teodor Atanasiu (PNL). Numirea unor noi membri a fost amânată până acum din cauza pandemiei de coronavirus. Pe actuala configurație politică, funcția de vicepreședinte trebuia luată de PSD, însă au urmat negocieri, cu răsturnări de situații. În interiorul PSD a fost o luptă intensă pentru postul de vicepreședinte ANRE fiind vehiculate trei nume: președintele comisiei de industrii din Camera Deputaților, Iulian Iancu, senatorul Gheorghe Marin și Marian Neacșu. În cele din urmă, PSD a cedat funcția de vicepreședinte către liberali.

SURSA: HOTNEWS.RO