septembrie 21, 2020

Liniștea dinaintea furtunii pe bursele de gaze: în primele 10 zile ale lunii au fost vânduți doar 7 GWh. Toată lumea așteaptă ofertele producătorilor, cu preț maximal impus de ANRE

Tranzacțiile forward cu gaze pe piețele centralizate (BRM și OPCOM) s-au prăbușit de la publicarea de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a prețurilor maximale la care producătorii trebuie să scoată la licitație 30% din producție. Paradoxal: emiterea ordinului ANRE de obligarea a producătorilor de a scoate la ofertare 30% din producție a fost justificată tocmai pentru majorarea volumului tranzacționat pe aceste piețe.

Pe 29 mai, ANRE a publicat lista prețurilor maxime de pornire ale ofertelor de produse standardizate pentru luna iunie.

Din momentul publicării listei au fost efectuate doar 3 tranzacții, toate pe platforma Bursei Române de Mărfuri (BRM), în volum de 7,2 GWh.

Pe 3 iunie, s-au vândut 5,5 GWh cu livrare în trimestrul al treilea, la un preț mediu de 38,6 lei/MWh.

În aceeași zi s-au mai tranzacționat 700 MW cu livrare în săptămâna a 24-a a anului, iar a doua zi, pe 4 iunie, 1 GWh cu livrare în săptămâna a 25-a a anului, la prețuri de 40, respectiv 38,3 lei/MWh.

Lista prețurilor maximale impuse producătorilor de ANRE la ofertare pentru sesiunea din luna iunie

Comparativ, în aceeași perioadă a lunii trecute, pe o piață destul de puțin lichidă, au fost semnate 10 contracte, volumul tranzacționat ridicându-se la 800 de GWh, de peste 100 de ori mai ridicat.

Foarte probabil, în prezent, dat fiind discount-ul oferit de ANRE, care a legat prețul maximal al noului program de ofertare de gaz de cel de pe bursa vieneză CEGH, mult mai ieftină, toată lumea așteaptă ofertările producătorilor.

Așa cum a anunțat Profit.ro, cei doi mari producători, OMV Petrom și Romgaz, au fost obligați de ANRE să scoată la ofertare în iunie, gaz cu furnizare în lunile iulie și august la prețiuri maximale sub costurile de producție, 23,17 lei/MWh – pentru luna iulie, respectiv 23,45 lei/MWh – pentru luna august. OMV Petrom trebuie să oferteze produse lunare pentru iulie și august în valoare de aproximativ 300 GWh, iar Romgaz de 400 GWh.

Tot în această lună, iunie, OMV Petrom trebuie să scoată la ofertare 230 GWh, iar Romgaz 317 GWh ca produse trimestriale cu livrare în trimestrul al treilea și al patrulea. Prețurile maximale: 24,5 lei/MWh, respectiv 45,14 lei/MWh.

Aproximativ 350 GWh (150 GWh – OMV Petrom și 200 GWh – Romgaz) vor fi scoși la ofertare în iunie pentru sezonul de iarnă 2020-20121 (octombrie-martie) la preț maximal de 50,89 lei/MWh.

Însă marea majoritate a gazului ofertat, aproximativ 1,2 TWh (511 Gwh – OMV Petrom și 681 GWh – Romgaz) va fi ca produs anual, pentru anul calendaristic următor, la un preț maximal de 58,68 lei/MWh.

SURSA:PROFIT.RO