noiembrie 25, 2020

Amintiri din Ucenicie: Partea a III-a


„Am sa va spun o anecdota privată. Traia inca Petre Tutea si am capatat prin Constantin Noica o sansa de plecare in Germania, ca
bursier Humboldt. Am asteptat doi ani ca sa capat un pasaport, mi-am lasat familia aici ca gaj si am fost lasat sa ma duc. Dar inainte
sa plec m-am sfatuit cu domnul Tutea. ‘Ce sa fac? Si el mi-a spus: Cat ai? Un an! Ah, te duci degeaba. Daca te duci pentru un an,
intra, bea o bere, mai distreaza-te…un an e putin! Eu as face altceva, as trimite pe toti premiantii Romaniei sa stea de la cinci pana la
zece ani in Occident, sa se scoleasca si garantez ca, dupa ce se intorc, fac Romania mare la loc’. Asta a fost ce a spus Petre Tutea”.
Andrei Plesu, Emisiunea “In fata ta”, Digi24TV 2017


Plecasem din România, ca mulţi alţii, cu câteva valize umplute cu haine, cărţi de specialitate cumpărate de la editurile unor biblioteci universitare, ceva bani de buzunar, câţiva ani de experienţă profesională adunaţi marea majoritate într-o companie naţională de stat şi ambiţii măreţe. După patru zile de necunoscut, trecute cu greu cu ajutorul unor cutii de bomboane GuyLian a venit şi prima zi de muncă. Era dimineaţa zilei de 22 Octombrie 2007 când m-am asezat la biroul noului job, birou pe care mă aştepta un telefon fix, unul mobil Nokia 1100, un laptop HP şi un biblioraft cu coperţi de culoare albă.

Eram singur în birou, un lux. Mă aşez şi împins de un amestec de emoţie şi curiozitate deschid biblioraftul. Pe prima pagină cu litere mari de tipar stătea scris ”Contract pentru servicii de inginerie – proiectare, management şi supraveghere a lucrărilor de construcţie a staţiei de comprimare gaze naturale”. Și încep să răsfoiesc. Și răsfoiesc capitolul I, II, III, IV, V, apoi anexe A, A1, A2, B, C, D … toate scrise într-o engleză care la prima vedere îmi părea accesibilă. În total erau 282 de pagini. Venisem dintr-un mediu în care contractele de realizare a unor lucrări de construcţie nu depăşeau 10 de pagini, iar temele de proiectare niciodată mai mult de 3 pagini. După minute lungi de linişte profundă mi-am scos din geantă caietul de notiţe A4 primit cadou cu ceva timp în urmă la o prezentare a celor de la AutoDesk. Am început să rescriu în caiet cuprinsul contractului. Totul, absolut totul îmi era nou.

Nu îmi aduc bine aminte ora, dar brusc am fost trezit la realitate de apelul telefonic al noului meu manager:

-”Bună ziua, Flavius! Ai început serviciul?

-Da. De câteva ore citesc. Nu am făcut altceva.

-Îţi lipseşte ceva?

-Nu, mulţumesc!

-Pot să te rog ceva?

-Sigur.

-Te rog să te uiţi în specificaţia tehnică a turbinelor de gaz şi să îmi spui care este volumul maxim de gaz ars produs de generatoarele pe care le instalăm. Și te rog să mă suni când ştii valoarea exactă. Mulţumesc!

-Clar. Dar pot să vă rog ceva?

-Sigur.

-Îmi daţi un sfat unde anume să caut?

-Scuze. Am uitat să îţi spun. În dulapurile de pe hol găsesti toată documentaţia staţiei şi dacă ai nevoie de ajutor, d-ra Martina te poate ajuta. Ea se îngrijeste de tot ce este trecut pe hârtie în proiectul nostru.

-Clar. Mulţumesc!”

Apoi liniştie profundă. Îmi părea că aud cum creşte iarba în parcul din faţa biroului. Volumul de gaz ars produs de generatorul unei turbine era ultima întrebare dintr-un şir de zeci de întrebări pe care le aveam despre o staţie de comprimare complet automatizată. Am ieşit din birou şi am deschis la întâmplare un dulap de pe hol. Plin de bibliorafturi. Apoi al doilea dulap şi apoi altul. Multe bibliorafturi. Doar două culori, câteva albastre şi multe verzi, toate etichetate. Cele albastre erau contractele de achiziţie, iar cele verzi specificaţii, proceduri şi desene tehnice.  Tot ceea ce trebuia să ştiu despre proiectarea preliminară şi de detaliu, achiziţia materialelor şi a echipamentelor, realizarea calităţii impuse, despre procedurile de punere în funcţiune şi testele de performanţă a staţiei de comprimare gaze naturale era cuprins în acele volume. Nu am avut nici cea mai mică şansă să sun înapoi şi să spun că nu găsesc scris nicăieri. Tot ceea ce trebuia să fac era să am răbdare să caut şi să citesc.

Până la sfârşitul anului următor, decembrie 2008 – termenul limită de punere în funcţiune a staţiei – au ajuns pe biroul meu sau în Inbox-ul din MS Outlook un număr de 264 de documentaţii tehnice, cu peste 3600 de pagini. Erau doar parte din porţia de proiect pentru care am primit o responsabilitate.  

În acele documentaţii erau reflectate toate cerinţele de calitate solicitate de investitor, întreaga pricepere a proiectantului, toate detaliile de execuţie realizate de constructor, dar şi particulăritaţile testelor de performanţă. Ulterior, toate documentaţiile au fost inventariate şi predate spre bună păstrare şi utilizare operatorului staţiei de comprimare. El este cel care trebuie să aibă acces în cel mai scurt timp, la orice detaliu legat de fazele de proiectare, achiziţie, construcţie, punere în funcţiune şi testare a instalaţiilor tehnologice pentru a înţelege şi a aprecia performanţa acestora, dar şi pentru a anticipa cheltuielile de operare şi de întreţinere, pentru a-şi optimiza specificaţiile tehnice sau pentru a judeca drept, alături de alţii, întregul ciclu de viaţă al staţiei în situaţia unor incidente tehnice.

O parte din cărţile luate cu mine în octombrie 2007 nu mi-au fost de ajutor. Le-am păstrat în bibiotecă doar pe cele scrise cu răbdare şi care reflectă experienţa, priceperea şi sufletul autorilor. La fel am procedat şi cu experienţa mea de până atunci. Doar o parte din ea mi-a fost de ajutor, restul am împachetat-o în partea de experientă pe care o numesc  ”Aşa nu!”.

Probabil unul din cele mai mari bune lucruri învăţate în această perioadă este faptul că, dacă am pretenţia de a cere cuiva calitate, cererea mea trebuie documentată prin cuvinte clare, justificată prin calcule precise sau prezentată în detaliu în desenele tehnice. Toate întocmite astfel încât să aducă lumină celor care trebuie să le pună în practică şi nu semne de întrebare. Pentru că preţul just, siguranţa şi calitatea necesită cunoaşterea detaliilor.

Și mai probabil, deşi nu am fost un premiant, nu am să uit vreodată valoarea de 63,1 kg/secundă gaze arse produse de o turbină de 23 MW aflată în operare la sarcină maximă.