mai 31, 2020

Bloomberg: Rusia va fi prima care se va ”îneca” în propriul petrol

Lumea este pe punctul de a se ”îneca” de prea mult țiței, scenariu posibil în doar trei luni, potrivit experților din industrie, citați de Bloomberg. Printre jucătorii importanți, Rusia va fi prima care își va umple până la refuz rezervoarele de țiței.

Potrivit companiei de consultanță IHS Markit, în ritmul actual al cererii și ofertei, rezervele de țiței vor crește cu 1,8 miliarde de barili după prima jumătate a anului 2020. Având în vedere că sunt disponibile capacități de stocare de doar aproximativ 1,6 miliarde de barili, producătorii vor fi nevoiți să oprească producția, deoarece după luna iunie nu vor mai avea ce să facă cu aceasta.

În unele țări, limita deja a fost atinsă. Pe 26 martie, Pakistanul a interzis importul de petrol și combustibil, deoarece instalațiile sale de depozitare sunt pline.

Vitol Group și Gunvor Group, doi dintre principalii traderi de țiței din lume, spun că, în prezent, există un foarte mare interes pentru stocare, mai mulți comercianți făcând comanda de super-petroliere pentru depozitarea țițiului pe mare.

Potrivit IHS, oferta poate depăși cererea cu 12,4 milioane de barili pe zi dej din trimestrul doi. La rândul său, Vitol a declarat miercuri că, comparativ cu anul trecut, cererea a scăzut cu 20 de milioane de barili pe zi, transmite Interfax.

„Producția va trebui să fie redusă sau chiar oprită. Acum, singura întrebare este unde și în ce măsură”, a declarat Jim Burkhard, șeful diviziei Piețe de petrol al IHS.

Conform analizei companiei, din cei trei mai mari producători mondiali de petrol, Rusia are cea mai mică capacitate de depozitare disponibilă – care se va umple în aproximativ opt zile. Aceste cifre se bazează pe estimarea că volumul producției este menținut, în pofida scăderii sau stopării exporturilor. Arabia Saudită mai are capacități de depozitare a țițeiului pentru 18 zile, iar SUA – 30 de zile.

Din acest punct de vedere, cel mai mare producător din Africa, Nigeria, este cea mai vulnerabilă țară. Conform estimărilor companiei IHS, producția zilnică estimată în primul trimestru al anului 2020, de 1,9 milioane de barili, va umple stocul local existent în 1,5-2 zile.

Potrivit consultantului Wood Mackenzie, Lei Sang, în ianuarie și februarie, cel mai mare importator din lume – China – a crescut volumul de stocare a petrolului cu 2,5 milioane de barili pe zi, întrucât rafinăriile au redus producția în apogeul infecției cu virusul COVID-19. Țara va continua să crească stocoruile de petrol în rezervele sale strategice în anul 2020, dar capacitatea de depozitare se epuizează repede.

Rețineți că supraoferta de țiței pe piața petrolului este legată nu numai de pandemia coronavirusului, dar și de războiul economic între Arabia Saudită și Rusia. Acesta a fost provocat de retragerea demonstrativă a Federației Ruse din acordul OPEC +, Moscova exprimandu-si astfel dorința de a crește producția de petrol. Drept urmare, alți exportatori au început să adopte decizii similare. Acest lucru a dus la o scădere semnificativă a prețului petrolului. În afară de asta, pentru Moscova este tot mai greu sa-și vândă țițeiul și din alte motive. Astfel, China a început să refuze livrările companiei Rosneft din cauza sancțiunilor americane împotriva Rusiei.

Experții consideră că ”războiul petrolului” are chiar din start consecințele catastrofale pentru Rusia. Kremlinul neagă acest lucru.

SURSA: PAGINADERUSIA.RO