noiembrie 28, 2020

Comunicat de presa ROMATOM. Vizita Preşedintelui României, Klaus Iohannis, la Centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă

 imagesAlocuțiunea Președintelui Klaus Johannis, ținută astăzi la Cernavodă, a punctat câteva teme esențiale pentru industria nucleară: rolul energiei nucleare în mixul energetic și asigurarea securității energetice, eșecul pieței energiei (market failure) care prin scăderea rapidă a prețurilor nu poate susține investițiile, cu efecte dramatice în viitor pentru asigurarea securității energetice și reducerii emisiilor de carbon, rolul statului în facilitarea investițiilor și formarea resursei umane, dar și pierderea forței de muncă calificată din domeniu, rolul industriei locale orizontale (supply chain).

Din alocuțiune reiese că prezența Președintelui la Cernavodă are și rolul de a impulsiona negocierile pentru Unitățile 3 și 4, investiție care pe lângă avantajele economice menționate, va aduce o perspectivă mult așteptată pentru viitorul celor care lucrează aici, așa cum la vremea ei a adus-o Unitatea 2, atât în exploatarea centralei, cât și la construcție.  ”În afară de acest lucru, apar efecte foarte benefice, cu siguranță, pe piața muncii. Studiile arată că se creează aproximativ 16.000 de locuri de muncă suplimentare în industria aferentă și la dumneavoastră, luat împreună”, în deplină consonanță cu estimările industriei.

Reprezentanții industriei nucleare din România apreciază semnalele pozitive transmise de Președintele Johannis cu privire la activitatea din sectorul nuclear. Vizita, respectiv întâlnirea cu angajații Centralei nuclearoelectrice (CNE) de la Cernavodă, vine la câteva luni după aprobarea Raportului privind Unitățile 3 și 4 de la CNE Cernavodă în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Considerăm acești pași drept încurajatori pentru viitorul industriei nucleare din România, aceasta fiind una de vârf, atât pe plan național, cât și internațional.

Centrala de la Cernavodă este una dintre piesele majore ale infrastructurii critice, furnizoare de securitate energetică și energie curată la prețuri accesibile. Este semnificativă totodată asocierea vizitei cu cei 20 de ani de la darea în exploatare comercială a Unității 1, eveniment care se va întâmpla efectiv pe 2 decembrie 2016.

Realizarea proiectului este benefică pentru România, prin atingerea unei cote de 30 – 32% pentru energia nucleară în mixul energetic național, prin punerea în funcțiune a celor două noi unități nucleare: ”Cred că ar fi foarte bine să mergem până în zona poate de 30% și atunci avem o țintă destul de bine conturată”. Proiectul, alături de alte investiții din sectorul energetic național va contribui la consolidarea durabilității, competitivității și securității energetice la nivel european și național, în linie cu documentul Comisiei Europene COM(2015) 80 final, intitulat ”O strategie-cadru pentru o uniune energetică rezilientă cu o politică prospectivă în domeniul schimbărilor climatice”, din 25 februarie 2015, asigurând accesul consumatorilor la o energie cu prețuri accesibile și competitive.

Participarea industriei nucleare românești la finalizarea Unităților 3 și 4 Cernavodă înseamnă, în primul rând, punerea în valoare a investițiilor realizate în trecut, a dotărilor și spațiilor de producție destinate fabricării de componente și echipamente, precum și montajului acestora, pentru unități nucleroelectrice de tip CANDU 6.

***

Despre ROMATOM:

ROMATOM s-a constituit la data de 10 ianuarie 2001, când 14 companii, cu capital privat sau de stat, precum și două asociaţii non-guvernamentale, au decis constituirea Forumului Atomic Român. În prezent, ROMATOM numără peste 30 de membri.

Asociația are drept scop promovarea utilizării în scopuri pașnice a energiei nucleare în România și susținerea programului nuclear național, precum și coordonarea tuturor activităților asumate prin aderarea și participarea Asociației la FORATOM – Forumul Atomic European. Totodată, ROMATOM militează pentru protecția și promovarea intereselor membrilor săi, reprezentând vocea industriei nucleare naționale, având în vedere nivelul tehnologic și de know-how dobândite, în vederea fructificării acestora în practică.

http://romatom.org.ro/

 

 

Surse:

http://www.presidency.ro/ro/media/discursuri/intalnire-si-discutii-cu-angajati-ai-centralei

http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-21359524-klaus-iohannis-considera-negocierile-privind-reactoarele-3-4-cernavoda-putea-finalizate-ntr-termen-rezonabil-poate-anul.htm

https://inteligentenergy.ro/?p=266&lang=ro

http://romatom.org.ro/?s=CSAT

http://eur-lex.europa.eu/resource.html?uri=cellar:1bd46c90-bdd4-11e4-bbe1-01aa75ed71a1.0012.03/DOC_1&format=PDF

http://romatom.org.ro/wp-content/uploads/2015/11/EN_ROMATOM-STUDY_FINAL-07-02.pdf

http://www.foratom.org/facts-and-figures/nuclear-for-climate.html

http://www.foratom.org/facts-and-figures/nuclear-for-climate/news-nc.html