Populismul a invins. Urmeaza ingradirea libertatii, inclusiv pe piata de energie.

Valentin Naumescu presedinte ICDE, intr-un articol excelent postat pe ziare.com pune punctul pe i. Consideram ca Populismul a “invins” si sectorul energetic, increderea in pietele de energie este ajutata continuu sa se diminueze .

Populismul a invins. Cu foarte rare exceptii (si nu voi obosi sa o dau ca exemplu la aceste fericite exceptii pe Angela Merkel), politica este facuta peste tot in democratiile euro-atlantice de populisti priceputi la mestesugul vorbitului in numele poporului.

De la o margine la alta a spatiului politic occidental, din Statele Unite pana in Europa Centrala, pe o lunga axa care se intinde din “California blue” a minoritatilor si corectitudinii politice sau Biroul Oval al “Make America Great Again” pana in Parisul “suveranitatii europene si mortii cerebrale a NATO”, de la Varsovia alba si pura la Bratislava anticoruptilor maniosi si de la Budapesta marelui atlet al crestinatatii secolului XXI pana la Bucurestiul partidelor oamenilor vechi si noi, populismul a invins si face discursul actorilor politici.

3 motive pentru care prinde populismul

Iar poporul ce sa faca? Trebuie sa “cumpere” formulele livrate, ca doar sunt toate numai pentru el…

Cumpara oamenii populismul din trei mari motive – in primul rand, pentru ca nu se mai citesc carti, iar cultura scrisa traditionala a Occidentului, care era o cultura filtrata, normativa si cenzurata in sensul bun al termenului, a pierdut batalia in fata culturii imaginii si emotiei de moment, care guverneaza in prezent voturile cetatenilor si deciziile politice ale partidelor si guvernelor.

In al doilea rand, pentru ca instrumentele de comunicare ale prezentului, desi supertehnologizate si usor accesibile, transmit de fapt publicului o informatie simplista, de tot mai slaba calitate, infestata ideologic (dinspre dreapta sau dinspre stanga), insa cu o doza suficient de discreta de manipulare ideologica si interese ale transmitatorului incat sa fie insesizabila de catre consumatorul obisnuit de retele sociale si de televiziune.

Si intr-o carte tiparita s-ar putea intampla teoretic asa ceva, dar este mult mai greu, cartile neaparand la zece minute dupa un eveniment, fiind citite de mai multi profesionisti inainte de publicare si necesitand mai mult de zece cuvinte pentru exprimarea mesajului. Sunt, din nefericire, o multime de votanti care tot ce stiu despre politica si lume stiu de la televizor sau de pe Facebook.

In al treilea rand, pentru ca nu mai exista pe piata electorala altceva decat populism. Partidele anti-sistem de acum cativa ani au amenintat serios suprematia partidelor mainstream, iar acestea din urma, ca sa supravietuiasca, au invatat din mers lectia populismului (cazul Partidului Conservator din Marea Britanie, un partid candva al elitelor, devenit populist pentru a depasi concurenta lui Nigel Farage pentru electoratul de dreapta, este ilustrativ).

A devenit, practic, nerentabil politic sa mai incerci sa spui lucrurilor pe nume, caci nimeni nu mai vrea sa “cumpere” dileme si adevaruri incomode, moderate sau in tonuri de gri – toata lumea vrea astazi certitudini, vrea formule radicale, intens colorate, simple si tari.

Donald Trump este de departe campionul comunicarii populiste, dar nici altii nu se lasa mai prejos si vin tare din urma, pe culoarele progresismului sau conservatorismului radical.

De la Winston Churchill si a sa viziune elitista a “Statelor Unite ale Europei” la Boris Johnson si Brexit, a fost un drum lung si un avatar neasteptat al Partidului Conservator. Aceeasi radicalizare dar spre stanga socialista a cunoscut-o si Partidul Laburist sub Jeremy Corbyn, simtindu-se probabil “obligat” sa isi protejeze electoratul social-democrat de concurenta cu Lib-Dem si ajungand sa impinga discursul spre o stanga radicala.

Alegerile din ultimii 2-3 ani din Franta, Italia, Spania, Austria, Cehia, Polonia, Ungaria, Grecia etc. au pus de asemenea in evidenta o puternica dimensiune populista. Sa vedem ce va fi in Romania, in iunie sau decembrie anul acesta. Presupun ca vom vedea aceeasi batalie a populistilor, cu radicalizarile de rigoare ale momentului.

Intr-un astfel de mediu informational precar si otravit (in pofida aparentei de abundenta a informatiilor), sa nu ne mai miram ca, in ceea ce era odata Occidentul liberal in sensul rational al termenului, s-au insinuat cantecele de sirena ale Rusiei si Chinei, ale autoritarismului si “esecului liberalismului”.

Nimic nu e mai firesc si mai simplu, privit dinspre puterile dictatoriale orientale, decat sa critici si sa dezintegrezi Occidentul si democratiile liberale folosindu-te de naivitatea cetateanului de buna credinta, de tehnologia si de instrumentele de comunicare pe care Occidentul insusi le-a creat, precum Internetul, libertatea de expresie, globalizarea si deschiderea frontierelor.

Sa il distrugi adica, cu propriile lui arme. Cine ar fi crezut, cu 30 de ani in urma, ca toate aceste uriase realizari politice, economice si tehnologice ale Vestului ar putea fi folosite mai tarziu de dusmanii lumii liberale?

Cum s-a ajuns aici, cum ti s-a intamplat asa ceva tie, cetateanule transformat in militant si hater, fie ca esti un tanar energic, fie un adult in floarea varstei sau un pensionar altminteri de treaba?

O varianta sau alta de populism te-a prins la un moment dat, ca un virus (nici tu nu mai stii cum si cand ti s-a intamplat, poate butonai plictisit telecomanda intr-o seara si deodata ai dat peste unul care striga ca vrea sa-ti spuna “adevarul din spatele conspiratiei mondiale a lui Soros” sau poate stateai linistit pe o banca si navigai pe Internetul de la telefon, cand ai dat peste “call-ul” unor exaltati care voiau “sa faca o lume mai buna” si aveau neaparat “nevoie de tine”), te-a insfacat bine de guler si acum nu-ti mai da drumul, iti livreaza shot-uri din ce in ce mai mari si mai dure si tu le inghiti, hipnotizat.

Populismul este marfa politica a epocii noastre. Se vinde bine, se vinde peste tot, chiar daca este in esenta acelasi produs submediocru intelectual, ambalat sub denumiri diferite, in cutii si culori ce par sa acopere o larga diversitate de oferte programatice si de solutii.

Toti iti vor desigur binele, tie, consumatorule de slogane si lozinci. Trebuie doar sa dai share si sa-i votezi! Atat. De altceva oricum nu mai au nevoie de la tine. De restul se ocupa ei dupa aceea, la Casa Alba, in Parlamentul European, in parlamentul national, la primarie sau in consilii, comitete si comitii bine platite.

Cele doua extreme

Populisti progresisti versus populisti conservatori sau, daca preferati, populisti liberali vs iliberali, care isi radicalizeaza pe zi ce trece bulele de adepti si rup, una dupa alta, puntile de legatura si comunicare intre cele doua lumi, pentru a-si controla mai bine sectele politice pe care le-au format.

Trumpistii si Brexiteers au reactii umorale, de ura extrema si sar iritati la orice contra-argument rational ai incerca sa le spui, dar si dincolo, scena cu fetita Greta care intra cu alaiul in institutiile europene iar mai marii Uniunii se bulucesc sa faca poze cu ea si cad pe spate la primele cuvinte ale acesteia, aplaudand frenetic, mi se pare de un ridicol absolut.

Unii ne baga pe gat principiul diversitatii fortate, corectitudinea politica paroxistica, discriminarea pozitiva si lupta totala impotriva incalzirii globale (care ne aminteste de “lupta pentru pace” a comunistilor de acum cateva decenii), toate ridicate la forme aberante si uneori ilogice, contestand insa principiul meritocratiei, capitalismul, economia de piata si principiul profitabilitatii/sustenabilitatii economice ca unica sursa de prosperitate si confort, ceilalti ne baga pe gat considerente identitare si religioase, cu traditiile lor retrograde cu tot, contestand valorile liberale, individualismul, globalizarea si secularismul.

Imposibila alegere din SUA

Nu ne este clar, de exemplu, ce ar putea face pe 3 noiembrie cetateanul american caruia nu ii plac nici Donald Trump si ideile lui “great”, nici Bernie Sanders (sau Joe Biden) si povestile “socialismului democratic”. Sa stea acasa e rau (il critica vecinii ca nu ii pasa de viitorul tarii lui), sa mearga sa isi anuleze votul e rau (ce rost mai are sa piarda vremea la cozi kilometrice, daca tot nu ii plac candidatii?), sa dea cu banul pentru votul sau e rau (il roade, totusi, constiinta ca nu a fost in stare sa aiba si el o opinie, cum au toti din grupurile astea zgomotoase din jurul lui), chiar nu stie ce sa faca.

Avea si el la un moment dat un preferat acolo, sa zicem pe tanarul moderat Pete Buttigieg, dar n-a putut sa faca nimic omul lui si s-a retras, ca era prea mic pentru un razboi atat de mare, lasandu-i insa in urma o recomandare de care nu este foarte incantat.

Dupa un timp mai scurt sau mai lung de chinuitoare abtinere, cetateanul nostru nehotarat va ceda. Va ajunge la concluzia ca mai bine se lasa prins si el intr-o bula sau alta, unde cel putin nu va mai fi chinuit de dubii, dileme si indoieli, unde toti au certitudini puternice si ii urasc foarte tare pe “tampitii” din bula cealalta.

Pentru el, cetateanul care se simte responsabil si dator sa contribuie cu ceva si sa-si dea votul, va fi infinit mai comod sa faca asta si sa se lase purtat pe un val ideologic, unde mesajele vin gata pregatite si el se simte special si important, bagat in seama si valorizat (ce duios le vorbesc toti liderii populisti suporterilor lor, spunandu-le ca ei sunt cei mai destepti, ca ei sunt singurii care inteleg adevarurile fundamentale ale lumii) si sa devina astfel, in final, un militant neabatut.

Primul mare lider populist al lumii moderne a fost Napoleon insusi, care le spunea celor care urmau sa moara pentru cauza lui ca “fiecare soldat poarta in ranita bastonul de maresal“. O prostie, desigur, dar o prostie pe care am mai auzit-o recent, reformulata pentru uzul intern al partidelor oamenilor noi.

Bastonul de maresal nu se afla, de buna seama, in ranita fiecarui soldat, iar asta o stiu foarte bine cei ce-si privesc partidele ca pe vehicule pentru propriile ambitii. Si, totusi, continua sa o spuna, ca sa-si inflacareze adeptii. Nu-i intereseaza ca mai devreme sau mai tarziu vine momentul adevarului, iar sperantele inselate sunt mai nocive decat insasi lipsa promisiunilor.

Populismul devine repede autoritarist

Urmand acest parcurs al combinarii ipocriziei liderilor cu naivitatea militantilor, dezamagirile se vor tine lant, iar increderea in democratie va scadea drastic. Si la Roma, si la Paris, si la Berlin, si la Bucuresti.

Iar populistii de generatie noua care vor castiga la un moment dat o majoritate, invingandu-i pe ceilalti populisti, vor spune ca “ajunge cu haosul”, e momentul sa instaureze ordinea si disciplina.

In prima faza, adeptii platformei castigatoare vor jubila. Este natural sa fie asa, pentru ca principiile lor au invins si deci se vor impune in societate, dandu-le peste nas invinsilor, pe care oricum ii urau atat de tare si de atat de multa vreme.

Orice autoritarism pare sa te racoreasca in prima faza, desigur daca ai fost de partea invingatorilor. Deci “Ciocul mic!” iti vine sa le strigi, instinctiv, celor cazuti in genunchi, in fata ta, dupa ce ai luptat cu ei ani in sir. Apoi, dupa un timp, vrei sa spui si tu ceva acolo, in partidul condus de liderul pe care l-ai idolatrizat, sa ai si tu o parere, buna sau rea, poate nu prea esti de acord cu unele masuri luate, poate ai fi facut putin altfel intr-o anumita situatie, dar nu o spui cu rea credinta si, in esenta, esti tot de partea lor.

Surpriza, insa, colegul de partid care a ajuns sus este deranjat de observatiile tale si le spune in soapta celorlalti, pe la spatele tau, sau chiar Liderului, ca esti ostil, esti vandut dusmanului, esti un pericol pentru unitatea organizatiei si strici spiritul combatant al echipei.

Vei fi indepartat, marginalizat. Populismul devine repede autoritarist, pentru ca nu lucreaza cu oameni liberi, realisti si lucizi, carora sa le fie ingaduit sa fie de partea ta si in acelasi timp sa te critice, ci cu robotei intorsi cu cheita, programati sa dea share si sa aplaude mesajele venite de la Centru.

Ei, ca indivizi, erau cu totii minunati inainte sa devina membri ai Platformei, erau integri, rezonabili si cu simtul umorului, dar batalia grea cu dusmanul si importanta gravisima a contextului in care se afla tara si planeta le-au umbrit mintea, i-au incruntat si i-au intunecat. Progresisti sau conservatori, militantii de partid devin insuportabili de catre cei liberi si neimplicati, care stau pe margine si privesc cu seninatate lupta, ca sa nu mai vorbim de cei din tabara opusa.

Problema este ca si invers cei neangajati si sceptici devin la randul lor insuportabili pentru membrii sectelor politice, care au numai convingeri si nu inteleg de ce, daca spui ca esti in principiu de partea lor, nu ii lauzi tot timpul?

O critica pe care le-o aduci cantareste mai greu in evaluarile lor decat zece laude. Cine nu este cu ei 100% este impotriva lor!

Sub povara populismului si a bulelor intolerante, sistemul libertatilor si al moderatiei, care a fost in esenta garantul succesului istoric al democratiilor occidentale, ar putea ceda treptat. Sa nu uitam. Democratia nu inseamna numai votul poporului. De votat se voteaza si in Rusia.

Avem lectii dure in trecutul nu foarte indepartat al acestui continent mic si agitat. Toti activistii marunti si poate modesti in aspiratiile politice personale (nu vorbim de monstrii de la varful piramidei), adica cei de la baza societatii, care au sustinut initial crezul partidelor fasciste ale anilor ’30 si ’40 ai secolului trecut sau al partidelor comuniste de mai tarziu, au fost in esenta oameni bine intentionati (“oameni noi”), de la intelectuali idealisti la simpli muncitori, care au crezut, pe masura nivelului lor de intelegere, ca fac bine tarii lor, ca pot reinventa politica si astfel sa contribuie la o lume mai buna.

Niciun adept al acelor miscari populiste nu avea sentimentul ca face ceva impotriva poporului, chiar daca noi vedem astazi diferit lucrurile de cum le vedeau ei atunci, in contextul respectiv.

UK si SUA au cedat si asta e foarte grav

Atunci, cel putin, in vremea marii cumpene a extremismului secolului XX, democratiile americana si britanica au rezistat tentatiilor populismului, au luptat, au invins si au setat ordinea globala liberala de tip occidental.

Acum este mult mai grav. Chiar democratiile de limba engleza, despre care stiam ca sunt cele mai mature, au dat semne, inca din 2016, ca se clatina in fata noii versiuni a populismului, unul mai speculant si mai siret decat predecesorul lui de acum 80 de ani.

Cu ajutorul Facebook, populismul a pacalit de data aceasta democratiile avansate din SUA si Marea Britanie si le-a intors impotriva propriilor lor valori (e drept, valorile fusesera formulate de elitele lor din 1945 si din deceniile urmatoare), convingand majoritati la limita de alegatori ca ordinea liberala occidentala creata in esenta tot de tarile lor s-a intors astazi impotriva popoarelor suverane.

De la dreapta la stanga spectrului politic, toti vorbesc acum de schimbare si de binele poporului.

Sa nu ne mai miram asadar de radicalizarile de la noi, daca in SUA si Marea Britanie s-au dat voturi atat de irationale ca cele din 2016. Este motivul pentru care spun ca, daca politica din tarile occidentale si discursul populist al marilor optiuni ideologice isi vor urma cursul din prezent, iar mediul informational si de comunicare va continua tendintele actuale, este posibil ca generatia viitoare sa nu se mai bucure de sistemul libertatilor si al moderatiei.

Cei care vin dupa noi ar putea sa traiasca sub presiunea autoritara a invingatorilor razboiului cultural gigantic de astazi, dintre progresistii “ultraliberali” anti-capitalisti (o contradictie in termeni, caci un liberal autentic nu poate fi niciodata un “ultras”, ci doar un moderat si un centrist), care resusciteaza vechi utopii marxiste intr-un limbaj civico-politic actualizat, cosmetizat cu egalitarisme fortate (nu in sensul de egalitate de drepturi, ci de egalitate de rezultate), cu discriminari pozitive (care tot discriminari sunt) si solutii ecologiste radicale care promit salvarea planetei, si conservatorii “iliberali”, cei care vor sa puna punct sistemului libertatilor si al deschiderii si sa revina la regimuri autoritare, la politicile identitare si la discursul urii.

Intre cele doua armate ideologice care atrag milioane de militanti prin televiziuni si mai recent prin retelele sociale, observam cum segmentul neinregimentat, rational, lucid, realist si critic aproape ca dispare, de la un an la altul, de la o campanie electorala la alta, de la o batalie politica de etapa la alta, migrand spre una dintre cele doua tabere.

Articol preluat de pe ziare.com