Acţionarii Transgaz aprobă achiziţia unor servicii juridice de consultanţă pentru o posibilă amendă de 54 mil. lei din partea Consiliului Concurenţei

Acţionarii Transgaz (TGN), companie care deţine monopolul transportului de gaze naturale în România, au aprobat luni încheierea unui contract de achiziţie a unor servicii juridice de consultanţă, asistenţă şi reprezentare, cu o durată de 12 luni, cu posibilitate de prelungire prin încheierea unui act adiţional, potrivit unui raport la bursă.

Acţionarii au luat această decizie în contextul în care compania din energie ar putea fi amendată de Consiliul Concurenţei cu circa 4% din cifra de afaceri. Investigaţia Consiliului Concurenţei a vizat modul în care s-au derulat un număr de 11 proceduri de atribuire a unor contracte de achiziţie de lucrări derulate de Transgaz în anul 2011, se precizează într-un document de pe site-ul Transgaz. În 2011, Transgaz a avut afaceri de 1,34 mld. lei, ceea ce înseamnă că amenda s-ar putea ridica la circa 53,7 mil. lei.

Plafonul valoric propus spre aprobare acţionarilor pentru onorariul avocaţilor a fost de 100.000 de euro. Compania este controlată de statul român prin Secretariatul General al Guvernului în proporţie de 58,5%. De la începutul anului, acţiunile Transgaz se tranzacţionează în scădere cu 10,3% pe fondul unui rulaj de 26,8 milioane lei, emitentul ajungând la 3,8 miliarde lei capitalizare.

 

SURSA: ZF.RO

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*