Din ciclul “un nebun aruncă o piatră“. Azi: despre OUG 114, ANRE și harababura produsă din dorința de a îndrepta lucrurile

Când a apărut OUG 114/2018, toată piața energetică (și nu numai!) a fost bulversată! Prevederile ordonanței au reușit “performanța“ de a majora prețurile la energie și gaze naturale pentru toată lumea, atât pentru populație, cât și pentru și industrie. Mai mult, activitatea producătorilor de energie electrică și gaze naturale a fost perturbată profund, atât de mult încât unii investitori “și-au luat câmpii“. Un exemplu în acest sens este plecarea Exxon, care renunță la zăcământul de gaze naturale din Marea Neagră. Guvernul liberal, conștient de consecințele dezastruoase ale OUG 114/2018, a venit cu chiar prima Ordonanță de Urgență din acest an ca să îndrepte efectele actului normativ emis de PSD. Dar, ca în proverbul “un nebun aruncă o piatră în apă și 10 înțelepți se chinuie s-o scoată“, OUG 1/2020 nu a reușit decât să facă o harababură și mai mare! Cel puțin în ceea ce privește activitatea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

OUG 1/2020 a fost adoptată cu scopul de a îndrepta efectele negative ale OUG 114/2018. Dacă unele dintre prevederi, precum cele referitoare la dereglementarea piețelor energiei electrice și gazelor naturale, au fost bine modificate, altele au fost modificate parcă “în dorul lelii“!

De exemplu, în cadrul ANRE funcționează un Departament pentru eficiență energetică, înființat prin Legea 121/2014. Alineatele 2, 3, 4, 5 și 6 ale art. 3 ale legii stipulează atribuțiile, responsabilitățile principale, modul de organizare etc. ale acestui departament pentru eficiență energetică.

OUG 1/2020 modifică Legea 121/2014 și stabilește că în cadrul Ministerului Economiei va funcționa o structură pentru eficiență energetică, a cărei organizare și funcționare vor fi stabilite prin hotărâre de Guvern.

În plus, noua ordonanță abrogă alineatele de la 2 la 6 ale art. 3 din Legea 121/2014. Practic, OUG 1/2020 modifică doar art. 3 al legii 121/2014. Nimic mai mult. De exemplu, nu se spune nicăieri ce se întâmplă cu angajații Departamentului de eficiență energetică din cadrul ANRE! Vor fi preluați de Ministerul Economiei? Rămân în ANRE? Prevederile ordonanței au intrat deja în vigoare, la publicarea în Monitorul Oficial, adică pe 9 ianuarie 2020, dar încă nu a fost aprobată nicio hotărâre de Guvern prin care Ministerul Economiei să preia activitatea de eficiență energetică. Ce se întâmplă în această perioadă,  nimeni nu știe!

Mai mult, OUG 1/2020 a modificat sau abrogat doar unele alineate ale art. 3 din Legea 121/2014. Dar, legea are și alte prevederi legate de Departamentul pentru eficiență energetică. De exemplu, potrivit art. 9 (1) al legii, “operatorii economici care consumă anual o cantitate de energie de peste 1.000 tone echivalent petrol au obligația: (…) c) să numească un manager energetic, atestat de Departamentul pentru eficiență energetică, conform legislației în vigoare sau să încheie un contract de management energetic cu o persoană fizică atestată de Departamentul pentru eficiență energetică care are statut de persoană fizică autorizată sau o persoană juridică prestatoare de servicii energetice agreată în condițiile legii“. De asemenea, “(8) În vederea asigurării calității auditurilor energetice, pentru orice client final, Departamentul pentru eficiență energetică emite criteriile minime pentru auditurile energetice în baza cerințelor prevăzute în anexa nr. 4, precum și un regulament privind atestarea managerilor și autorizarea auditorilor energetici, cu excepția auditorilor energetici pentru clădiri“.

Nu se știe ce se întâmplă cu autorizarea auditorilor energetici din industrie și atestarea managerilor energetici! Nu se știe ce se întâmplă cu cei care au început demersurile pentru obținerea unor astfel de atestate!

Sau ce se întâmplă cu proiectele, unele din fonduri europene, demarate de Departamentul de eficiență energetică din cadrul ANRE!

Câți bani trebuie să transfere ANRE la Ministerul Economiei

Și toate acestea parcă nu sunt de ajuns! De exemplu, o idee lăudabilă este cea prin care OUG 1/2020 desființează taxa de 2% din cifra de afaceri pe care companiile din sectorul energetic trebuie să o plătească ANRE. Dar, “practica ne omoară“! Banii încasați de ANRE din taxa de 2%, rămași necheltuiți, trebuie transferați Ministerului Economiei până la 31 martie 2020. Ceea ce pare normal la prima vedere! Dar, din păcate, la prima vedere a cuiva care n-are legătură cu economia reală!

Taxa de 2% a fost plătită de către companii pe baza unei estimări a cifrei de afaceri aferente anului 2019. Regularizarea sumelor datorate ANRE urma să se facă după ce companiile încheiau anul fiscal 2019. Dar, companiile trebuie să întocmească și să depună situațiile financiare pentru anul 2019 până la 29 mai 2020, conform unui ordin al Ministrului Finanțelor, publicat marți, 5 ianuarie 2020, în Monitorul Oficial! În mod normal situațiile se depun până la sfârșitul lunii mai a unui an pentru anul precedent. Cum va ști ANRE câți bani trebuie să dea Ministerului Economiei la 31 martie, când companiile știu situația financiară pe 2019 abia pe 29 mai, numai guvernanții știu!

OUG 1/2020 nu prevede ce se întâmplă dacă ANRE transferă mai puțini bani către Ministerul Economiei. Și nici dacă dă mai mulți bani!

De aceea considerăm că, în încercarea de a îndrepta nedreptățile din OUG 114/2018, autoritățile “au reușit“ să producă o nouă harababură!

 

SURSA: FOCUS-ENERGETIC.RO

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*