Iulian Iancu după analiza Raportului ANRE pe 2018: „Începând din luna ianuarie 2020, trebuie să trecem la realizarea unei noi legi a energiei electrice și gazelor naturale”

Începând din luna ianuarie 2020, trebuie să trecem la realizarea unei noi legi a energiei electrice și gazelor naturale,  susţine deputatul Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii, după analiza Raportului de Activitate al ANRE.  

Acesta a scris: „Astăzi, comisiile reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au analizat Raportul de Activitate al ANRE pentru anul 2018. Am constatat o creștere continuă a prețurilor racordurilor pentru consumatori, atât la rețeaua de gaze naturale și pentru energia electrică, precum și creșterea duratei de realizare a acestora.

De asemenea, am constatat nerealizări a obligației operatorilor de înlocuire a rețelelor cu durata mai veche de 30 ani.

În schimb, se constată menținerea practicii de «rostogolire» a energiei electrice de la un furnizor la altul, deși este interzis de lege, și chiar faptul că unii dintre furnizori au contribuit astfel la creșterea prețului obținând profituri foarte mari chiar dacă au fost amendați pentru această practică de către ANRE.

Aceste motive, precum și celelalte aspecte rezultate din modificarea legislației la nivel european, ne obligă ca începând din luna ianuarie 2020 să trecem la realizarea unei noi legi a energiei electrice și gazelor naturale, astfel încât aceste practici să fie desființate”.

 

SURSA: FINANCIALINTELLIGENCE.RO

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*