Prețul lăcomiei politice și al tărăgănării. Exxon pleacă

Asociația Energia Inteligentă a fost co partener la organizarea Forumului de Eficiență Energetică în data de 21 noiembrie la București. Un alt principal element discutat în cadrul forumului a fost: ”  Prețul lăcomiei politice și al tărăgănării. Exxon pleacă ” 

 

Ieri, agenția de presă Reuters a publicat un material care privește în cel mai înalt grad România. Este vorba despre informația că firma americană Exxon Mobil scoate la vânzare active din mai multe zone, inclusiv din România. Trebuie menționat că știrea a fost publicată pe baza unor informații obținute de la surse, dar prestigiul agenției Reuters și amănuntele care au însoțit știrea fac să nu existe multe îndoieli cu privire la veridicitatea informațiilor, chiar dacă purtătorul de cuvânt al companiei Exxon nu a dorit să comenteze pentru Reuters.

Despre ce este vorba? Practic, Exxon, una din cele mai mari companii petroliere din lume, va trece la o restructurare a activelor companiei. Astfel, firma americană a decis să renunțe la o parte din activele pe care le deține și să cumpere în alte regiuni. Vânzarea se referă la active în valoare de 25 miliarde dolari din Europa, Asia și Africa, într-o operațiune de vânzare de active considerată cea mai mare din ultimul deceniu.

Sursele citate de Reuters arată că printre activele ce urmează a fi vândute se află și cele din Germania, din Marea Nordului, și din România, din Marea Neagră.

Dar, Exxon dorește să vândă active de pe mai multe continente. Din Africa, se vor vinde operațiuni din Ciad, Guyana Ecuatorială și parțial din Nigeria. De asemenea, din Asia vor fi vândute active din Indonezia și Malayezia.

Toate acestea sunt aflate din surse jurnalistice care și-au păstrat anonimatul, dar credibile, cu atât mai mult cu cât Exxon a delegat trei bănci să caute cumpărători pentru activele scoase la vânzare.

În același timp, Exxon dorește să investească în perimetre din Guyana, Mozambic, Papua-Noua Guinee, Brazilia și, bineînțeles, Statele Unite.

Este o operațiune tipică de restructurare a activității unei companii, în sensul că se renunță la perimetre mai puțin performante sau în care nu a început exploatarea, cum este cazul României, și cumpără în alte state. Este, de fapt, o încercare de eficientizare a activității companiei.

Restructurarea activelor este făcută sub presiunea situației economice a companiei și a investitorilor pe piață. De exemplu, Exxon a înregistrat, în ultimii cinci ani, cele mai slabe performanțe pe piață dintre marile companii petroliere.

De altfel, vânzarea de active nu este prima măsură privind echilibrarea financiară a companiei. În ultima perioadă, compania americană a vândut active de 4,5 miliarde dolari din Norvegia. Dar această vânzare și aceste tranzacții lansate nu au scăpat compania de o depunctare realizată de către agenția de rating. Moody s-a retrogradat ratingul Exxon de la stabil la negativ în ceea ce privește fluxul de numerar și capacitatea de a genera cash.

Astfel, analiștii Moody s arată că Exxon are o capacitate de genera un flux de numerar de 7 miliarde dolari, anul acesta, și 9 miliarde dolari, anul viitor. Spre deosebire de Exxon, compania Shell va genera, anul acesta, un flux de numerar de 21 miliarde dolari. Deci, mult mai mult decât firma americană.

Este clar că ne aflăm în fața unei restructurări a operațiunilor Exxon. În același timp, este un semn de întrebare: dacă exploatarea resurselor din Marea Neagră ar fi început în urmă cu un an sau doi, Exxon ar mai fi vândut participația din România? Nu știm, dar ne putem aminti că de ani de zile specialiștii ne avertizează că există o fereastră de oportunitate pentru exploatarea resurselor din Marea Neagră. O fereastră care se poate închide, din diverse motive, la un moment dat. Plecarea Exxon confirmă că și în domeniul energetic șansele vin și trec.

SURSA: RFI.RO

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*