(Vechii) ”Băieți Deștepți” în energie au dispărut, se pregătesc (Noii) ”Băieți Deștepți” în Energie?

“Băieții deștepți” în Energie (energie electrică și gaze naturale) au apărut pe piață odată cu introducerea regulilor și exceptarea unora de la respectarea acestor reguli. Liberalizarea pieței de energie și gaze, a creat cadrul legal de eliminare a “Băieților deștepti” de pe piață, unii în instanță, pe alții i-a eliminat piața.

OUG 114/2018 introduce dificultatea de a avea o diferențiere concurențială și transparentă între furnizorii care doresc să achiziționeze energie de la producători (ex. cererea de gaze fiind mai mare decât oferta și prețul gazelor naturale fiind plafonat, diferențierea între cei care doresc să achiziționeze fiind dificilă, lasă loc de avantajare a unora și dezavantajare a altora), vine și crează cadrul că doar ”unii” să aibă acces la energie ieftină. Astfel, după practicile de acum 10-15 ani, vor interveni ”criterii subiective” de diferențiere a ”unor firme” și sunt create premizele de a ne confrunta cu un număr finit de firme, care vor avea acces la energia ieftină.

România a mai trecut în ultimii 29 de ani de mai multe ori prin afișarea unui mesaj populist-naționalist și jucarea în spatele acestuia a adevăratului interes. Cel mai evident a fost sloganul anilor 90 – Noi nu ne vindem țara –  și modul în care au fost achționate activele de anumite persoane sau grupuri de persoane.

OUG s-a dorit, declarativ, un act de protejare a consumatorilor de creșterile de preț din energie, un act care să determine limitarea expatrierii profiturilor de către firmele multinaționale, un mod de a crește nivelul resurselor la nivelul bugetului României. Dar, aceeași Ordonanță creionează cadrul în care contractele de energie să nu se poată atribui pe baza unor criterii de selecție transparente și neconcurențiale și riscă să ajungem în situația în care contractele să fie alocate preferențial unor firme și astfel să se nască firme care să monopolizeze piața de energie și gaze.

O analiză asupra scopului emiterii OUG 114/2018:

  1. Creșterea nivelului resurselor la nivelul bugetului de stat

Acțiunile de inducere a unui preț mult mai mare pe piața de gaze din Romania în anul 2018, poate să fie atribuită: ANRM – prin stabilirea prețului de referință în funcție de Bursa din Viena (preț mai mare decât pretul de pe piața din România la momentul luării acestei decizii), a lipsei de intervenție a instituțiilor din domeniul concurenței care puteau să intervină atunci când semnele neconcurențiale și manipulatorii, au început să se arate sau când ele au fost evidente. Această situație putea să fie “justificată” de o dorință de a se obține mai mulți bani la bugetul de stat, având în vedere că cele mai mari venituri la bugetul de stat din lanțul producție-transport-distribuție-furnizare se obțineau de la producători. După ce nu s-a întreprins nimic pentru preîntâmpinarea atingerii unui maxim de preț la gaze în România, chiar a existat o contribuție la această creștere, s-a luat hotărârea, intuitiv corect de plafonare a prețului, dar în mod surprinzător nu a prețului la consumatorul final (cel care afectează consumatorii), ci al prețului gazelor din producția internă. Exact sectorul care aduce cele mai mari venituri la bugetul de stat (din lanțul producție-transport-distribuție-furnizare), sectorul de producție a energiei este limitat prin plafonarea prețului la gaze. Astfel, se poate aprecia că Ordonanța nu va avea ca efect obținerea de resurse mult mai mari la bugetul de stat.

  1. Creșterea contribuțiilor la bugetul de stat de către firmele multinaționale

Firmele multinaționale se găsesc cu precădere în lanțul de transport, distribuție, furnizare energie și gaze naturale, și apreciez că aceste firme sunt mai puțin afectate de OUG 114/2018 (în contrast cu producătorii), deoarece au libertatea de a-și stabili prețul de vânzare la valoarea pieței (exceptând energia pentru populație care reprezintă o pondere relativ mică la nivel național) și au posibilitatea de a-și recupera taxa de 2% din cifra de afaceri, prin creșterea prețului de vânzare, respectiv să o recupereze de la clienți (ceea ce producătorii de gaze nu pot să o facă). Astfel, apreciez că Ordonanța nu va avea ca efect o creștere semnificativă a contribuțiilor la bugetul de stat de către firmele multinaționale.

  1. Protejarea consumatorilor de creșterile de preț la gaze

Neplafonarea prețului gazelor naturale la consumatorul final, posibilitatea operatorilor de a-și introduce ”taxa” de 2% pe cifra de afaceri în prețul final (taxa care în fapt se aplică pe un lanț de cel puțin 6 operatori, fiecare dintre aceștia dorind să-și recupereze costurile induse de OUG 114), modificările conjuncturale în piața determinată de Ordonanță (reducerea producției interne urmare a nerentabilității unora dintre capacități și a reducerii investițiilor, creșterea importurilor, evoluția cursului valutar, investițiile în infrastructură, gradul tot mai redus de utilizare a infrastructurii etc.) vor aduce în viitor prețuri cel puțin la fel de mari ca în trecut.

Prețurile pentru populație au fost reglementate la energie și gaze naturale, încă din anul 2004, perioadă în care prețul gazelor naturale a crescut de cca. 16 ori. În fapt singura scădere a prețului gazelor naturale pentru clienții casnici a fost atunci când aceștia au părăsit piață reglementată și au mers pe piața liberă, beneficiind de prețuri mai mici la gaze cu până 20% față de piața reglementată. Astfel, recurgând la similitudinea creată de această Ordonanță, cu practica anilor 2004-2012, prețuri mai mici la consumatorii casnici vor exista pe termen scurt (probabil până după alegerile din anul viitor, având în vedere termenele stabilite prin OUG 114 de recuperare a pierderilor furnizorilor – prin creșteri de preț – după anul 2020), dar consumatorii casnici se vor confrunta cu creșteri de preț, determinate de conjunctura pe care o deschide OUG, în următorii ani.

În anul 2012, pentru a elimina contractele cu “băieţii deştepţi din energie electrică” încheiate în special de Hidroelectrica, prin Legea 123 s-a interzis total vânzarea directă a energiei electrice de către producători. “Tranzacțiile cu energie electrică se desfășoară pe piața concurențială, în mod transparent, public, centralizat și nediscriminatoriu”, se arată în lege. De asemenea, producătorii sunt obligaţi “să oferteze public și nediscriminatoriu pe piața concurențială întreaga energie electrică disponibilă”.

Concluzionând, consider că efectul OUG 114/2018 nu corespunde cu scopurile vehiculate privind necesitățile acestei Ordonanțe: Protejarea consumatorilor de creșterile de preț la energie electrică și gaze, Creșterea contribuțiilor la bugetul de stat de către firmele multinaționale și Creșterea nivelului resurselor la nivelul bugetului de stat. Se creează, indirect, un cadru netransparent și neconcurențial, prin care există posibilitatea ca doar anumiți furnizori să ajungă să achiziționeze energie electrică și gaze ieftine din piață, dar se lasă și libertatea ca acești furnizori să aibă posibilitatea să vândă energia la prețul pieței (preț lăsat sau chiar ajutat să ajungă, peste nivelul natural al cererii și al ofertei).

Anii 2012/2014 au adus finalul epocii “Băieților deștepți” de pe piață de energie electrică și gaze.

Liberalizarea pieței de energie electrică și gaze, “acceptarea” surprinzătoare a unor acte normative revoluționare (precum OUG 64, neabrogată nici măcar de OUG 114/2018, chiar dacă sunt antagonice pe unele din principii), Ordonanța 114 care favorizează furnizorii (intermediarii) în detrimentul producătorilor și mai ales creează posibilitatea realizării unor achiziții netransparente și neconcurențiale, ridică întrebarea: S-a finalizat epoca Vechilor ”Băieți Deștepți” și se profilează apariția Noilor ”Băieți Deștepți”?

O metodă de manipulare este aceea prin care le oferi oamenilor (inclusiv specialiștilor, experților, ziariștilor etc.) ceea ce vor ei să creadă/vadă/dezbată și în același timp să-ți croiești drumul nestingherit către adevăratul tău țel.

Sub paravanul unor scopuri juste și lăudabile, sub influența îngăduitoare a opiniei publice cum că ”iar s-a greșit redactarea unor acte normative” sau ”persoanele care au elaborat legislatia sunt necunoscători în ale domeniului”, putem crede că se prefigurează prin normele de aplicare a OUG 114/2018 definitivarea acțiunii începute în anul 2012 – înlocuirea Vechilor ”Băieți Deștepți” în energie cu Noii ”Băieți Deștepți” în energie.

About Dumitru Chisalita 160 Articles
Facultatea de Inginerie Sibiu - Specializarea Ingineria și managementul sistemelor de producție, masterate în “Valorificarea Gazelor Naturale” Universitatea Sibiu, în „Managementul și marketingul petrolului” Universitatea Petrol și Gaze Ploiești, în „Modernizarea energetică a clădirilor” Universitatea Brașov. Titlul Ştiinţific în domeniul Științe Inginerești, Specializarea Mecanica fluidelor. Expert tehnic extra judiciar și consultant in domeniul petrol si gaze eliberat de Asociația Experților Europeni Agreați din Paris si Expert tehnic judiciar în domeniul petrol și gaze în cadrul Ministerului Justiției.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*