Noi reguli pe piața de gaze, încă o dovadă că România nu vrea să devină un HUB de gaze

În data de 3 mai 2018 s-au pus în dezbatere publică Regulile generale privind piața centralizată de gaze naturale, o normă perfectă, dacă ar fi intrat în vigoare acum 10 ani. În momentul de față această normă nu reprezintă un pas înainte, în concordanță cu aspirațiile Uniunii Europene și cu atât mai mult nu va contribui într-un mod semnificativ, în raport cu problemele reale cu care se confruntă astăzi piața, la dezvoltarea pieței de gaze din România. Aș putea afirma că aceste reguli pot avea un impact chiar și asupra dezvoltării viitoarelor exploatări din Marea Neagră.

Regulile generale privind piața centralizată de gaze naturale, reprezintă o normă scrisă pentru o piață închisă, o piață a furnizorilor naționali, din care din nou sunt excluși traderii. Mai mult față de varianta inițială a acestui  proiect, până și din titlu a fost exclus cuvântul: tranzacție.

Anul acesta am asistat la 3 scumpiri ale gazelor naturale pentru populație, care probabil nu s-ar fi întâmplat (sau cel puțin nu la întreaga populație), dacă ar fi fost respectate obligațiile stabilite de alin (3^12), art 177 din Legea 123, care stabilea încă din anul 2016, emiterea de reglementări care să asigure condițiile de concurență și de acces transparent și nediscriminatoriu al cumpărătorilor la cantitățile de gaze naturale ofertate pe piața concurențială.

Fără a nega necesitatea acestei noi reglementări – Regulile generale privind piața centralizată de gaze naturale – sau a-i subestima punctele importante pe care le aduce pentru a asigura funcționarea pieței centralizate, se poate aprecia că aceste reguli sunt realizate și cu scopul de a masca ducerea la îndeplinire a importantelor obligații prevăzute de lege, care permit realizarea în continuare a jocurilor unor operatori în detrimentul consumatorilor de gaze.

Consider că este de maximă importanță pentru a funcționa piata de gaze (piața centralizată este doar o parte din aceasta piață și trebuie să se supună și ea acestor reguli) și pentru a evita creșterea subiectivă a prețului gazelor la populație (creșteri de prețuri, care în anul acesta nu au fost determinate exclusiv, așa cum se afirmă în mod eronat, de creșterea prețului gazelor la producător urmare a OUG 64/2016, datele statistice fiind evidente în acest sens), să se adopte urgent reglementările prevăzute de legea gazelor, care să asigure:

  1. condițiile de concurență pe piața de gaze naturale (pe piața centralizată și pe piața contractelor bilaterale)
  2. condițiile de acces transparent și nediscriminatoriu al cumpărătorilor la cantitățile de gaze naturale ofertate pe piața concurențială
About Dumitru Chisalita 129 Articles
Facultatea de Inginerie Sibiu - Specializarea Ingineria și managementul sistemelor de producție, masterate în “Valorificarea Gazelor Naturale” Universitatea Sibiu, în „Managementul și marketingul petrolului” Universitatea Petrol și Gaze Ploiești, în „Modernizarea energetică a clădirilor” Universitatea Brașov. Titlul Ştiinţific în domeniul Științe Inginerești, Specializarea Mecanica fluidelor. Expert tehnic extra judiciar și consultant in domeniul petrol si gaze eliberat de Asociația Experților Europeni Agreați din Paris si Expert tehnic judiciar în domeniul petrol și gaze în cadrul Ministerului Justiției.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*