Furnizorii de gaze cer populației să plătească un tarif inexistent

Consumatorii casnici sunt asaltați de către furnizorii de gaze să achiziționeze gaze de pe piața liberă la prețuri avantajoase, dar în ofertă li se strecoară obligația acestora de a plăti un Abonament la gaze. În oferta înaintată clienților nu se detaliză această noțiune, ca și cum ar fi o obligație legală pe care consumatorul este obligat să o plătească. Dar, legislația în vigoare nu stabilește o astfel de obligație!

Vom detalia în continuare ce înseamnă Abonament și unde este anormalitatea acestei abordări care a fost lansată de unii furnizori în piață. Liberalizarea pieţei gazelor naturale, care a adus beneficii în multe ţări din lume, a demonstrat necesitatea de a asigura sprijin social pentru consumatorii cu venituri scăzute, dar a demonstrat şi necesitatea identificării unor mecanisme de subvenționare a mijloacelor de reducere a nivelului consumului de gaze, indirect de reducere a costurilor cu gazele pentru consumatori.

O abordare corectă din punct de vedere tehnologic şi comercial, în condiţiile unei pieţe libere funcţionale de gaze este introducerea prin modificarea legii a ABONAMENTULUI LA GAZE. Această abordare poate conduce la reducerea sărăciei energetice, la diminuarea dependenţei energetice a României faţă de alte surse externe, la evitarea risipei mari de gaze în instalaţii cu randamente de utilizare scăzute, cu efecte benefice la nivel micro şi macroeconomic, cât şi la protejarea mediului înconjurător prin reducerea cantităţii de noxe degajate în atmosferă.

Consumul de gaze naturale ia în considerare două aspecte:  necesarul de gaze naturale pentru anumite condiţii de confort şi cererea efectivă de gaze care corectează necesarul de gaze al consumatorilor cu optimizarea dintre posibilităţile financiare şi preţul gazelor la un anumit moment dat.

Defalcarea preţului gazelor naturale în două componente, componenta care se referă la necesarul de gaze sau componenta de capacitate (care poartă denumirea de Abonament) şi cererea de gaze sau componenta marfă (care se raportează la fiecare unitate de volum de gaz vehiculat), permite identificarea componentelor care induc costuri ridicate şi modalităţile de reducere a acestora.

Folosirea unui Abonament la gaze prezintă avantajul unei bune corelării între necesarul orar de gaze comandat de fiecare client şi cantitatea (cererea) de gaze orară consumată, determinându-i pe consumatori să analizeze cu multă atenţie solicitările privind necesarul de gaze naturale (stopând astfel supradimensionarea cererii, respectiv supradimensionarea instalaţiilor şi echipamentelor cu toate elementele negative ce rezultă din aceste costuri investiţionale, costuri de operare, mentenanţă etc.).

Introducerea Abonamentului pe piața de gaze românească ar realiza o alocare mai aproape de realitate a costurilor evitându-se „subvenţionarea” cheltuielilor între consumatori și permițând reducerea costurilor cu gazele naturale iarna (atunci când impactul asupra consumatorului este mare) și redistribuirea costurilor fixe pe întreaga perioadă a anului (nemaifiind necesară alocarea cheltuielilor cu operarea rețelelor, în mod anormal, doar iarna în facturile consumatorilor).

Alăturat se prezintă o ofertă a unui furnizor catre clientii casnici, în care se poate vedea introducerea unui nou tarif sub numele de ”Abonament” la gaze ca și componentă a prețului final. 

Având în vedere explicațiile pe care le-am dat în prima parte a materialului, introducerea în factura clientului final a noțiunii de Abonament nu este în opinia mea o practică în concordanță cu legea gazelor. În momentul în care legea va admite un tarif binomial la consumatorul final – care poartă în literatura de specialitate denumirea de Abonament – tarifele reglementate de transport și distribuție vor trebui diminuate, deoarece o parte din acele cheltuieli se vor regăsi în costul Abonamentului. Cu alte cuvinte nu se poate să se mențină tarifele de transport și distribuție existente și să se mai adauge un tarif suplimentar – cu denumirea de Abonament. În lipsa oricăror explicații din ofertă, acest Abonament reprezintă un adaus comercial mascat al furnizorului, care încarcă în mod anormal factura de gaze naturale la clientul casnic.

About Dumitru Chisalita 125 Articles
Facultatea de Inginerie Sibiu - Specializarea Ingineria și managementul sistemelor de producție, masterate în “Valorificarea Gazelor Naturale” Universitatea Sibiu, în „Managementul și marketingul petrolului” Universitatea Petrol și Gaze Ploiești, în „Modernizarea energetică a clădirilor” Universitatea Brașov. Titlul Ştiinţific în domeniul Științe Inginerești, Specializarea Mecanica fluidelor. Expert tehnic extra judiciar și consultant in domeniul petrol si gaze eliberat de Asociația Experților Europeni Agreați din Paris si Expert tehnic judiciar în domeniul petrol și gaze în cadrul Ministerului Justiției.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*